CĂLĂTORIE ÎN VALEA REGILOR TRACI. COMORILE LOR

Categories ArticolePosted on

Aurora Peţan

Am pornit în căutarea dacilor şi a tracilor de la sud de Dunăre, într-o zi de vară, străbătând Bulgaria de la Russe spre inima ţării, prin păduri nesfârşite şi sate mărunte ce par pustii. Russe, Byala, Gorna, Veliko Tarnovo, Dryanovo, Gabrovo, pasul Shipka, Kazanlak – acesta e traseul care duce de la Dunăre în renumita Vale a Regilor Traci. Un traseu iniţiatic, ce urcă brusc după Gabrovo, din câmpie în inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, ceţurile sunt atât de dense, încât nu se mai vede nici marcajul pe sosea, iar serpentinele ameţitoare sunt străjuite de păduri neguroase. Un drum prin pâclă, frig şi întuneric, bâjbâind la limită, care după o oră de infern coboară triumfător în lumină, în valea vestiţilor trandafiri de Damasc şi a mormintelor regale, pictate cu cai şi prinţese. Ca şi acum, în Antichitate, aceşti munţi trebuie să fi fost o păvază teribilă în faţa duşmanilor, o graniţă de piatră. Nu e o întâmplare că regii traci şi-au construit mormintele, dar şi capitala, la poalele acestor munţi. Iar faptul că s-au aşezat la sud arată că dominaţia lor se întindea spre Grecia, în vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor să-şi fi creat o lume oarecum diferită, mai puţin influenţată de civilizaţia grecilor şi mai aproape de cea a Carpaţilor.

Ca şi la noi, nici în Bulgaria nu au existat, după 1990, prea mulţi bani pentru săpături arheologice. Fuseseră descoperite vestigii tracice imediat după Al Doilea Război Mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se bănuia că adăposteau morminte şi tăinuiau comori, dar nu se făcuseră investigaţii sistematice la scară mai largă. In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a plănuit o campanie de săpături cu vise mari, dar a obţinut bani puţini, doar pentru o săptămână de lucru. Şi a avut de ales: să sape la întâmplare, într-unul din tumuli, sperând că ceea ce găseşte acolo să convingă autorităţile să-i dea mai mulţi bani sau să renunţe pe moment, încercând să obţină fonduri mai mari în viitor. A ales prima variantă. A săpat în tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamăgitoare. Apoi a început să apara aurul: mormântul fusese dezvelit. Dar şi pacea celui adormit fusese tulburată. Ploi teribile şi vânturi puternice s-au stârnit dintr-odată, spulberând tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obţinut fonduri şi a condus expediţia timp de şapte ani. În acei ani a descoperit comori fabuloase, construcţii funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri şi taine de nedescifrat. Într-un cuvânt, o lume întreagă ce părea să fi fost pierdută pentru totdeauna. Aşa a ieşit la lumină Valea Regilor Traci.

Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se aflau la mică depărtare de Kazanlak. Există în Bulgaria cca 1500 tumuli. Cercetate sunt câteva zeci. Astăzi, mormintele sunt incluse în patrimonial mondial UNESCO şi sunt extrem de bine conservate.

Mormântul de la Kazanlak are chiar o replica la scară, pe care o pot vizita turiştii, pentru ca originalul să fie cât mai puţin expus. Există drumuri de acces în stare perfectă până la aceste morminte, iluminare, ventilare, condiţii de conservare, există indicatoare şi ghizi. Autocarele cu turişti se revarsă ritmic, iar blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc în mâinile japonezilor veniţi de peste mări şi ţări să viziteze lumea tracilor.

(Dar nu şi pe cea a dacilor!) Bulgarii au dezvoltat un înfloritor turism cultural, bazat pe moştenirea tracică. Vorbesc mereu de traci, se mândresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprentă a civilizaţiei de azi a bulgarilor.

Am pornit în căutarea dacilor şi a tracilor de la sud de Dunăre, într-o zi de vară, străbătând Bulgaria de la Russe spre inima ţării, prin păduri nesfârşite şi sate mărunte ce par pustii. Russe, Byala, Gorna, Veliko Tarnovo, Dryanovo, Gabrovo, pasul Shipka, Kazanlak – acesta e traseul care duce de la Dunăre în renumita Vale a Regilor Traci. Un traseu iniţiatic, ce urcă brusc după Gabrovo, din câmpie în inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, ceţurile sunt atât de dense, încât nu se mai vede nici marcajul pe sosea, iar serpentinele ameţitoare sunt străjuite de păduri neguroase. Un drum prin pâclă, frig şi întuneric, bâjbâind la limită, care după o oră de infern coboară triumfător în lumină, în valea vestiţilor trandafiri de Damasc şi a mormintelor regale, pictate cu cai şi prinţese. Ca şi acum, în Antichitate, aceşti munţi trebuie să fi fost o păvază teribilă în faţa duşmanilor, o graniţă de piatră. Nu e o întâmplare că regii traci şi-au construit mormintele, dar şi capitala, la poalele acestor munţi. Iar faptul că s-au aşezat la sud arată că dominaţia lor se întindea spre Grecia, în vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor să-şi fi creat o lume oarecum diferită, mai puţin influenţată de civilizaţia grecilor şi mai aproape de cea a Carpaţilor.

Ca şi la noi, nici în Bulgaria nu au existat, după 1990, prea mulţi bani pentru săpături arheologice. Fuseseră descoperite vestigii tracice imediat după Al Doilea Război Mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se bănuia că adăposteau morminte şi tăinuiau comori, dar nu se făcuseră investigaţii sistematice la scară mai largă. In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a plănuit o campanie de săpături cu vise mari, dar a obţinut bani puţini, doar pentru o săptămână de lucru. Şi a avut de ales: să sape la întâmplare, într-unul din tumuli, sperând că ceea ce găseşte acolo să convingă autorităţile să-i dea mai mulţi bani sau să renunţe pe moment, încercând să obţină fonduri mai mari în viitor. A ales prima variantă. A săpat în tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamăgitoare. Apoi a început să apara aurul: mormântul fusese dezvelit. Dar şi pacea celui adormit fusese tulburată. Ploi teribile şi vânturi puternice s-au stârnit dintr-odată, spulberând tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obţinut fonduri şi a condus expediţia timp de şapte ani. În acei ani a descoperit comori fabuloase, construcţii funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri şi taine de nedescifrat. Într-un cuvânt, o lume întreagă ce părea să fi fost pierdută pentru totdeauna. Aşa a ieşit la lumină Valea Regilor Traci.

Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se aflau la mică depărtare de Kazanlak. Există în Bulgaria cca 1500 tumuli. Cercetate sunt câteva zeci. Astăzi, mormintele sunt incluse în patrimonial mondial UNESCO şi sunt extrem de bine conservate.

Mormântul de la Kazanlak are chiar o replica la scară, pe care o pot vizita turiştii, pentru ca originalul să fie cât mai puţin expus. Există drumuri de acces în stare perfectă până la aceste morminte, iluminare, ventilare, condiţii de conservare, există indicatoare şi ghizi. Autocarele cu turişti se revarsă ritmic, iar blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc în mâinile japonezilor veniţi de peste mări şi ţări să viziteze lumea tracilor.

(Dar nu şi pe cea a dacilor!) Bulgarii au dezvoltat un înfloritor turism cultural, bazat pe moştenirea tracică. Vorbesc mereu de traci, se mândresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprentă a civilizaţiei de azi a bulgarilor.

Muzeul din Kazanlak adăposteşte multe dintre minunăţiile descoperite în Valea Regilor, chiar dacă unele sunt replici, căci originalele se afla la Sofia. Dar e minunat să poţi vedea laolaltă, chiar la faţa locului, obiectele care alcătuiau lumea tracilor.

Cel mai incredibil obiect din muzeu il constituie, cu siguranţă, coroana regelui Seuthes al III-lea, descoperită în mormăntul acestuia din movila Golyama Kosmatka: o cunună din ramuri, frunze de stejar şi ghinde din aur, delicată şi impunătoare în acelaşi timp, o operă de artă fără egal. Alături se află bustul de bronz al regelui Seuthes. Cu părul şuviţe, barba bogată, nasul puternic, coroiat şi privirea uşor încruntată, dar pătrunzătoare, regele Seuthes pare să scruteze viitorul cumva asemenea dacilor de pe arcul lui Constantin. Alături, splendide vase de aur şi argint, amfore, arme şi toate cele trebuitoare să-l însoţească pe cel plecat.

Mormântul regelui, aflat la 15 minute distanţa de Kazanlâk, se află în plin câmp. Străjuită de cireşi încărcaţi de rod şi de pajişti cu flori multicolore, movila răsare domol din câmpie, ca un animal gârbov. Asfaltul negru duce până la intrarea în „grobniţa”, cum le spun bulgarii acestor morminte. La intrare vorbesc cu ghidul, care îmi spune câte în lună şi în stele despre traci şi Seuthes, dar nu a auzit nici de daci, nici de Decebal. Intru în pântecele cocoaşei de pământ, unde mă aşteapta lumea celor plecaţi dincolo. După un coridor de piatră lung de 13 metri şi două încaperi boltite, urmează o a treia, săpată toată într-un singur bloc de piatră, ce a fost transformată în încapere-sarcofag. Aici a fost înmormântat marele rege Seuthes al III-lea, a cărui capitală, Seuthopolis, se află astăzi sub apele lacului de acumulare Koprinka. Totuşi, mormântul acesta nu mi se pare cu mult mai impresionant decât cel din movila Documaci, de lângă Mangalia.

Cele două se aseamană foarte mult ca arhitectură şi chiar şi nuanţele de vopsea conservate pe pereţi par a fi identice. După mormântul lui Seuthes, mai vizitez movilele Helvetsia şi Ostrushka. Acum, încep să înţeleg rostul acestor morminte-temple. La Helvetsia, mormântul reprezenta matricea, uterul, iar cel decedat se întorcea înapoi de unde venise, prin tainele şi riturile care se practicau asupra lui. Acest mormânt chiar are forma şi neregularităţile unui uter şi multe alte indicii trimit spre aceasta interpretare. La Ostrushka, s-au conservat câteva picturi splendide, între care chipul îndurerat al unei nobile, probabil soţia decedatului, o femeie frumoasă, distinsă, cu părul roşcat. Dar cele mai uluitoare picturi murale se găsesc în mormântul de la Kazanlak. Aici, arta tracilor este prezentă în plin apogeul său, prefigurând arta Europei de mult mai târziu. Cupola ameţitoare e acoperită de cercuri concentrice, cu scene diverse, asemenea unui templu păgân. Culorile şi formele păstrate aievea evocă o lume serenă, cu cai frumoşi, femei graţioase şi mese îmbelşugate, un fel de paradis în ocru şi albastru, ce converge spre personajul regal ce-şi ţine soaţa de mână cu tandreţe.

Mormintele tracilor nu par simple morminte.

Sunt construcţii impresionante, cu coridoare şi încăperi boltite, cu uşi de marmură străjuite de capete de zei şi cu sisteme de închidere a uşilor care şi astăzi funcţionează. Sunt lumi în sine la scară mai mică, în care se petrec lucruri tainice, la hotarul dintre viaţă şi moarte, lucruri care pentru universul profan în care trăim nu mai au nici înţeles, nici importanţă. Epoca pe care o acoperă este cea a secolelor VI-II înainte de Hristos. Spre deosebire de traci, dacii aveau o altă viziune asupra lumii de dincolo. Exceptând influenţele tracice din Dobrogea, lumea dacilor nu cunoaşte astfel de „pregătiri” pentru lumea de dincolo, ci trupurile celor decedaţi erau incinerate. Cenuşa era depusă într-o urnă, iar în epoca de vârf a regalităţii (sec. II î.Hr. – I d.Hr.), nici urnele nu mai sunt de găsit. Probabil cenuşa era împrăştiată în patru vânturi sau pe ape, iar spiritul era eliberat de povara trupului.

Cât de mult din lumea aceasta a tracilor ne aparţine? Nu ştim prea bine. Îmi vin în minte unele similitudini, fără să le pot lega într-un fir prea solid, din lipsă de alte informaţii: o coroană asemănătoare cu cea a lui Seuthes, dar mai puţin elaborată, s-a găsit în mormântul cu papirus de la Mangalia, un inel de aur cu broasca ţestoasă, asemănător cu cel descoperit de bulgari în movila Sineva, s-a descoperit în movila de la Documaci, iar aceasta din urmă este extrem de asemănătoare cu mormintele tracice pe care le-am vizitat. Însă la noi nu se accepta că cele două morminte – de la Callatis si de la Documaci – sunt tracice. „Nu se stie”, mi s-a spus: pot fi greceşti, scitice, tracice mai puţin. Să vină bulgarii să ne lămurească.

Drumul prin Valea Regilor este un drum luminos, chiar dacă trece printre morminte. Un drum curat, ce respectă trecutul. Şi nu pot să nu mă gândesc la dacii noştri, la drumurile, muzeele, indicatoarele noastre. La gunoaiele din cetăţile dacice, la dezinteresul oficialităţilor, la furturile din situri, la infinitele gropi făcute de căutători, la nepăsarea ucigătoare a celor ce ar fi în drept să facă ceva. Ceva, orice, cât de puţin, pentru noi, românii.

Sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/dacia-magazin-2013/405

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

1 comment

  1. Frumos articol al Aurorei Peţan. Mă întreb şi eu ca şi dânsa de ce la noi nu se pune baza pe aceste adevăruri istorice ? De ce la noi se ignoră istoria ? Şi nu numai istoria. La noi să nu se mai audă de domnitor ca Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Viteaz, care prin vitejia lui şi-a căpătat un alt nume, cel Cumplit, de Vlad Dracul, un domnitor mai deosebit decât ceilalţi căci duşmanii l-au numit Ţepeş din cauză că făcea dreptate prin tragerea în ţeapă, sau mai curând un scriitor de altă naţionalitate la numit vampir. De ce în cartea de istorie din clasele mici sunt doar câteva rânduri despre aceşti mari voievozi ai neamului românesc ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *