Categorii
Articole

Muzeul Judeţean Buzău și istoria veche a pământului buzoian

un articol de Valentin Roman

 

Muzeul este locul în care trecutul ne “vorbește”, un spațiu al reamintirii că noi, cei de astăzi, le datorăm lor, celor din alte vremuri, totul. Țara noastră, acest spațiu bogat în descoperiri a căror vechime parcurge toată vârstele umanității, își așteaptă vizitatorii și în muzee, astfel încât aceștia, mai ales cei tineri, să ia contact cu vremurile trecute. Cunoscând trecutul, cel curios și iscoditor poate înțelege mai bine prezentul și, de ce nu, poate anticipa, într-o măsură mai mică sau mai mare, viitorul.

Din aceste considerente, va propunem o rubrică periodică în care vă vom prezența, de fiecare dată, câte un muzeu al țării noastre, lansându-vă, totodată, invitația că, pe lângă turul virtual pe site-urile acestora, să le pășiți pragul, că într-o călătorie în timp, pentru a descoperi misterele poporului nostru milenar. Astăzi va invităm  la Muzeul Judeţean Buzău.

 

Istoria veche a pământului buzoian

Neo-Eneoliticul

Cronologia absolută a neo-eneoliticului încadrează această epocă între cca.  6600 şi cca. 3800/3700 a.Chr. Marea diversitate a grupurilor culturale neo-eneolitice se întemeiază pe varietatea formelor şi stilurilor de decor ale ceramicii, precum şi pe interferenţele culturale. În condiţiile locale ale spaţiului în care s-au format, culturile neo-eneolitice au dezvoltat trăsături originale,  prin care unele pot fi considerate ca cele mai înaintate civilizaţii ale Europei din această vreme.

Deşi puternic contestat, vechiul concept de „revoluţie neolitică„ introdus de Gordon Childe se bazează pe transformările profunde care marchează trecerea de la paleolitic la neolitic şi care au determinat starea prezentă a speciei umane, cu repercusiuni radicale în planul organizării sociale, al mentalităţilor, al vieţii culturale şi spirituale. Teorii mai recente arată că s-ar fi produs mai întâi, pe plan mental, o „revoluţie a simbolurilor” prin impunerea în locul vechilor ritualuri magice ale vânătorii a unor noi credinţe, legate de fecunditate şi fertilitate.

Artefactele neo-eneolitice din patrimoniul Muzeului Judeţean Buzău reuşesc să exemplifice transformările din epoca respectivă. Majoritatea obiectelor provin din cercetări arheologice desfăşurate în decursul a câtorva decenii în siturile de la Aldeni şi Fulga (com. Cernăteşti), Coţatcu (com. Podgoria), Gherăseni, Moisica (com. Smeeni), Năeni, Pietrosu (com. Costeşti), Sărata Monteoru (com. Merei) şi Sudiţi (com. Gherăseni).

Piesele arheologice reflectă îndeletnicirile oamenilor din neo-eneolitic care, în afară de cultivarea primitivă a plantelor şi creşterea vitelor s-au mai ocupat, în secundar, cu pescuitul şi vânatul, culesul, precum şi cu diferite meşteşuguri casnice, necunoscute anterior, ca olăritul, a cărui dezvoltare este evidenţiată de varietatea formelor de vase şi bogăţia motivelor decorative. La acestea se adaugă uneltele şi armele din silex, piatră, os, corn şi lut ars, precum şi obiectele folosite la tors şi ţesut. Remarcabile sunt uneltele şi armele realizate prin folosirea tehnicilor şlefuitului şi a perforaţiei. În această privinţă, colecţia neo-eneolitică cuprinde numeroase dălţi şi topoare din piatră, neperforate şi perforate, folosite la defrişarea pădurilor şi prelucrarea lemnelor.

Din categoria ceramicii se evidenţiază vasele aparţinând aspectului cultural Stoicani-Aldeni, deosebite ca forme şi decor prin faptul că apar în zona de contact între culturile Gumelniţa (A), Precucuteni (III) şi Cucuteni (începutul fazei A). Această ceramică se caracterizează prin decorul de proeminenţe, linii incizate, pictură cu grafit şi cu culoare albă sau cu caneluri largi.

În neo-eneolitic viaţa spirituală a oamenilor s-a materializat prin diversitatea motivelor decorative ale ceramicii, cu semnificaţie artistică şi magico-religioasă, legată de cultul fecundităţii şi al fertilităţii. Circumscrisă acestui cult este şi plastica antropomorfă  şi zoomorfă din lut ars şi os ilustrată în colecţia noastră prin unele piese de o deosebită valoare artistică.

O categorie specială de piese arheologice care evidenţiază practicarea ritualurilor magico-religioase sunt vasele miniaturale, pintaderele şi „altarele” de cult. Perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului este ilustrată prin vase ce contopesc forme proprii celor două mari epoci.

Epoca bronzului

Colecţia de artefacte aparţinând epocii bronzului din patrimoniul Muzeului Judeţean este constituită aproape în exclusivitate din materiale aparţinând culturii Monteoru. Acestea provin atât de la Sărata Monteoru cât şi din aşezările de epoca bronzului de la Năeni, Cârlomăneşti, Gruiu Dării şi Aldeni. Acestora li se adaugă obiecte descoperite fortuit la Cernăteşti, precum celebrul vas cizmuliţă, unicat în ceramica epocii bronzului din România, topor de bronz etc.), Aldeni – Ţurţudău, Izvoru Dulce – Merei, împrejurimile municipiului Buzău etc. De asemenea sunt prezente şi materiale aparţinând culturii Noua, cultură care succede cronologic manifestările de tip Monteoru.

Un loc important îl ocupă ceştile monteorene, formă ceramică des întâlnită în cadrul acestei culturi, vasele de ofrandă, vase askoi, podoabe (brăţări, colane, inele de buclă) dar şi unelte şi arme de os-corn, piatră (cuţite curbe) şi bronz (celturi, vârf de lance). Un sector aparte este dedicat necropolei de la Năeni – Colarea aparţinând bronzului timpuriu din spaţiul carpato-dunărean. De aici provin mai multe ceşti monteorene, un vas askos cu trei urechi pe o parte şi mai multe obiecte din os-corn, piatră şi bronz.

Necropola birituală de la Năeni este una dintre cele mai reprezentative din ţară şi se află într-o zonă cu o mare densitate de locuire în epoca bronzului, în împrejurimi fiind identificate 5 aşezări. Aici a fost cercetat un interesant mormânt triplu de înhumaţie. La fel de importantă este şi necropola de la Cârlomăneşti – La Arman, situată la doar câteva sute de metri de aşezarea de la Câlomăneşti – Cetăţuie. Şi aici cercetările au permis identificarea unui bogat şi impresionant material arheologic. Alături de necropole, în curs de cercetare se află şi complexul de cult de la Sărata Monteoru – Poiana Scoruşului, spaţiu dedicat practicilor religioase, ritualice, zonă aflată în imediata apropiere a aşezării din punctul Cetăţuia.

Aşezările monteorene, aflate în curs de cercetare se găsesc pe locuri înalte, bine protejate, fortificate natural sau artificial. Aflate în apropierea unor importante resurse naturale (cursuri de apă, suprafeţe împădurite, soluri fertile, zone de păşune) acestea oferă informaţii preţioase referitoare la aspectele sociale şi economice ale comunităţilor epocii bronzului. De menţionat că deşi se aflau într-o zonă cu importante rezerve de sare (atât în sol şi la suprafaţa solului, cât şi în apele râurilor şi pârâurilor) nu au fost identificate urme ale exploatărilor de sare, aceasta provenind cel mai probabil pe calea schimburilor comerciale.

Epoca fierului

Descoperirile aparţinând epocii fierului din patrimoniul Muzeului Judeţean Buzău pot fi încadrate cronologic între 700 a. Chr. – 106 p. Chr.

Din datele pe care le avem până acum, reiese că descoperirile aparţinând primei epoci a fierului sunt destul de puţine şi par a reflecta o slabă locuire în zona Buzăului. Majoritatea  artefactelor descoperite provin din morminte izolate sau reprezintă arme şi piese de harnaşament, ceea ce ar pune în evidenţă prezenţa unor populaţii nomade. Descoperirile cele mai însemnate provin din morminte izolate. Dintre acestea amintim inventarele mormintelor de incineraţie de la Izvorul Dulce, com Merei, ce se datează în jurul anului 700 a. Chr. şi de la Năeni – Colarea, datat în sec. V a. Chr.

Artefactele aparţinând celei de a doua epoci a fierului pun în evidenţă cultura materială şi spirituală din dava getică de la Cârlomăneşti- Cetăţuia, incinta sacră de la Pietroasa Mică– Gruiu Dării şi cetatea de la Târcov, com. Pârscov.

Cele mai interesante piese provin din cercetările arheologice desfăşurate în dava getică de la Cârlomăneşti- Cetăţuia comuna Verneşti, important centru politic, economic şi cultural-religios al geto-dacilor din zona Buzăului.

Săpăturile arheologice au scos la iveală numeroase clădiri si anexe gospodăreşti (vetre, gropi), dintre care se remarcă trei construcţii de mari dimensiuni ce au avut un rol important din punct de vedere religios pentru comunitatea de aici. Materialul arheologic descoperit este extrem de bogat şi constă din: ceramică, lucrată la mână s-au la roată, unelte, ustensile, arme, podoabele, piese de harnaşament şi un tezaur de monede din argint.

O importanţă deosebită, printre descoperirile de la Cârlomăneşti o au fragmentele de statuete zoomorfe şi antropomorfe, ce apar în număr foarte mare (câteva sute). Piesele, modelate din lut, reprezintă lupi,  mistreţi, cerbi, căprioare, păsări s.a. în timp ce statuetele antropomorfe înfăţişează bărbaţi înarmaţi călare. Aceste statuete reprezentau se pare divinităţi, sau atribute ale acestora, fiind expuse în edificii publice pentru a fi adorate. O altă descoperire interesantă o reprezintă un fragment de vas de provizii cu inscripţie în limba greacă, în care este menţionat un rege geto-dac.

Descoperirile din incinta sacră de la Pietroasa Mică– Gruiu Dării, com. Pietroasele, reflectă importante aspecte din viaţa spirituală a geto-dacilor. Incinta este plasată pe un promontoriu impozant, înconjurat de trei laturi abrupte, fiind fortificată cu un impresionat zid de piatră. Acest tip de monument este unic până în prezent în lumea geto-dacilor, reprezentând un loc special în care aveau loc diverse ritualuri şi depuneri de ofrande dedicate zeilor şi celor trecuţi în nefiinţă. După toate probabilităţile incinta sacră de la Gruiu Dării reprezenta un important centru regional de cult pentru comunităţile de geto-daci din zona de curbură a Carpaţilor.

În interiorul incintei s-au descoperit mici moviliţe în care se aflau depuse numeroase artefacte specifice epocii geto-dacice cum ar fi: vase ceramice podoabele, accesorii, uneltele şi ustensilele gospodăreşti, armele, piesele de harnaşament cele mai multe asemenea depuneri aveau ringuri la bază, unele dintre ele având şi vetre în interior.

Tezaurul de la Pietroasele (Cloşca cu puii de aur)

Locaţie emblematică pentru judeţul Buzău sub multiple aspecte, comuna Pietroasele este cunoscută în ţară cât şi peste hotare, ca locul de descoperire al celebrului tezaur Cloşca cu puii de aur. Găsit în mod întâmplător în anul 1837 de către doi meşteri pietrari, Ion Lemnaru si Stan Avram, socru şi ginere, tezaurul avea să provoace în jurul său o întreagă serie de evenimente, dezvoltând o istorie proprie şi zbuciumată. Angajaţi de către antreprenorul albanez Anastase Tarba Verusi, cunoscut şi sub porecla de Arnăutul, cei doi meşteri extrăgeau piatra de la poalele masivului Istriţa pentru ridicarea zidului Episcopiei Buzăului.

În timpul executării acestor lucrări o viitura a rupt podul de la Câlnău, iar autorităţile i-au încredinţat aceluiaşi Verusi şi construirea podului, ceea ce a însemnat necesitatea unui surplus de piatră. Pentru noua lucrare constructorul a primit de la statul român suma de 4000 piaştri. Meşterii pietrari Ion Lemnaru şi Stan Avram au descoperit piesele tezaurului doar prin simpla ridicare a unor blocuri de piatră, într-o alveolare. Deşi astăzi sunt recuperate şi cunoscute publicului doar 12 piese, cu o greutate totală de 19,820 kg, se pare ca iniţial tezaurul era compus din 22 de obiecte. După lungi şi numeroase peripeţii, soldate cu moartea celor doi descoperitori  şi distrugerea/dispariţia unui număr (greu de precizat) de piese, Tezaurul a fost recuperat (incomplet) şi a intrat în posesia statului roman.

Imediat dupa intrarea tezaurului în circuitul ştiinţific, el s-a bucurat de atenţia cuvenită din partea specialiştilor. Studierea sa este legată de numele lui Alexandru Odobescu, cel care a publicat lucrarea “Le trésor de Petrossa” în trei volume dintre care primul a apărut în anul 1889, iar ultimele două după tragica moarte a cercetatorului, în 1896 şi respectiv 1900. De altfel în numărul gazetei „Romania” din 13 august 1838 apărea articolul semnat de Petrache Poenaru intitulat „Descoperirea Tezaurului de la Pietroasa”.

Fiind cel mai mare tezaur de aur din lume descoperit la vremea aceea – încă nu se descoperise mormântul lui Tutankamon – Tezaurul de la Pietroasele a fost expus în marile muzee ale lumii: 1867 – Expoziţia Universală de la Paris, 1868 – Muzeul “Senth Kensingthon” din Londra, 1872 – Expoziţia Internaţională de la Viena. Încercând să repare daunele produse de Verusi tezaurului el este încredinţat spre refacere lui Paul Telge, bijutierul familiei regale de Habsburg. Cu acest prilej au fost executate şi patru copii după piesele originale, dintre care cea mai reprezentativă se află expusă la Muzeul Judeţean Buzău. Celelalte au fost oferite în dar caselor regale de către autorităţile române.

Rămas în ţară şi apreciat peste hotare Tezaurul de la Pietroasele va fi trimis spre păstrare la Moscova în iulie 1917, alături de alte valori ale Băncii Naţionale a României, în condiţiile spargerii frontului românesc de către trupele germano-bulgare conduse de feldmareşalul Auguste von Mackensen. După încetarea ostilităţilor el nu a fost restituit statului român de către guvernul bolşevic. După îndelungi demersuri a fost înapoiat României in 1956, aflându-se acum expus la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Disputele ştiinţifice dezvoltate pe marginea acestei descoperiri au apărut chiar din anii imediat următori recuperării ei. Alexandru Odobescu a datat tezaurul în sec. IV d. Hr. atribuindu-l regelui vizigot Athanaric, de numele căruia se leagă în 372 martiriul misionarului creştin Sava, cunoscut şi sub denumirea de Sava Gotul. Acceptând această idee, admitem faptul că piesele ce compun Tezaurul de la Pietroasele au fost îngropate undeva între anii 376 – anul invaziei hunilor la nordul Dunării şi 380 – anul retragerii lui Athanaric în Imperiul Roman. La teza propusă de Odobescu în 1866 au aderat şi alţi cercetători precum Bock, Linas si Lasteyrie.

O problemă aparte este reprezentată de provenienţa pieselor care compun tezaurul. Odobescu susţinea că ele au fost realizate de meşteri ai lumii barbare, care au întreţinut legături cu civilizaţia greco-latină. Alţi specialişti le consideră fie de provenienţă orientală, prelucrate în atelierele romane din Antiochia, fie prelucrate chiar în zona Constantinopolului. În acest din urmă caz, tezaurul ar putea reprezenta un dar al lui Iulian Apostatul (331 – 363) făcut lui Athanaric. Această practică are o largă răspândire în lumea romană, mai ales începând cu sec. I d. Hr.

Indiferent de disputele ştiinţifice sau profane legate de Tezaurul de la Pietroasele, această descoperire rămâne una de importanţă majoră pentru cercetarea istorică naţională şi internaţională. Ea a adus în atenţia specialiştilor studiul epocii migraţiilor şi reprezintă un punct de referinţă pentru cercetarea românească şi internaţională.

 

site-ul Muzeul Judeţean Buzău: www.muzeubuzau.ro

 

Inscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 

Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *