O enigmă istorică: romanizarea

Categories ArticolePosted on

Istoria noastră este plină de întrebări și umbre, cărora cercetătorii refuză să le dea contur. Romanizarea, de pildă, este un exemplu foarte incomod: se vorbește cu convingere numai despre rezultatele sale – limba și poporul român -, dar, dacă vrem să cercetăm felul în care dacii au fost romanizați, ne prăbușim în cea mai adâncă gaură neagră a istoriei noastre.

 

Ce este romanizarea?

 

Indiferent cât de mult au construit, investit și civilizat romanii într-un teritoriu ocupat, despre fenomenul de romanizare nu putem vorbi decât atunci când populația cucerită și-a însușit limba latină, renunțând definitivla limba proprie. Or, romanii nu și-au propus niciodată să romanizeze pe nimeni, deci romanizarea nu a avut nicăieri un caracter intenționat, programatic, organizat.

Nu există nici un document care să dovedească așa ceva. Imperiul Roman era foarte întins la vremea apogeului său (în anul 117 d.Cr. a atins extinderea maximă), dar în cea mai mare parte a teritoriului ocupat, limba latină nu a putut înlătura limbile locale, în ciuda faptului că stăpânirea romană a durat multe sute de ani: în primul rând Grecia și Egiptul, care aveau o cultură superioară celei romane, nu au fost romanizate niciodată; apoi tot restul Orientului elenistic, cu Asia Mică, Siria, Palestina etc.; teritoriile din Africa de Nord – Mauretania, Numidia, Cyrenaica; Britannia, Germania, Illyricum, tot restul Peninsulei Balcanice, cu Tracia, Macedonia și cele doua Moesii, apoi Pannonia, Noricum și alte teritorii.

Nicăieri limba latină nu a persistat: fie nu s-a impus niciodată, fie s-a impus pentru un timp limitat, dispărând sub presiunea altor limbi (a celor slave, de exemplu). Se consideră că, din acest imens teritoriu, au rămas romanice doar Hispania, Gallia, Italia, micul teritoriu al Raetiei, Dalmația și Dacia, dând naștere celor zece limbi romanice: spaniola, portugheza, catalana, franceza, provensala, italiana, sarda, reto-romana, dalmata (azi dispărută) și româna. Cum de în unele teritorii romanizarea limbii a reușit, iar în altele (cele mai multe) nu? Hazardul? Cine poate răspunde?

 

Romanizarea Daciei

 

Dacia a fost ultima cucerită și prima abandonată de romani, durata șederii lor efective fiind de mai puțin de 150 de ani. După victoria din anul 106, romanii stăpâneau Banatul, Oltenia și teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crișana, Maramureș, Moldova – inclusiv cea dintre Prut și Nistru -, Muntenia) rămânând în libertate.

Dobrogea fusese încorporată de timpuriu în Moesia Inferior. Sudul Moldovei și Muntenia au fost și ele ocupate pentru scurt timp, dar granița a fost repede mutată pe Olt si Dunare. Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intenționa deja să abandoneze Dacia. Chiar dacă se consideră că părăsirea Daciei s-a făcut în vremea lui Aurelian, în anul 271, izvoarele susțin că Dacia a fost pierdută sub Gallienus, în anul 256, la o dată care coincide cu un puternic atac al carpilor – dacii liberi din Moldova -, iar după acest moment încetează circulația monedelor romane și nu mai există inscripții.

Este greu de apreciat care a fost numărul total al romanilor stabiliți în Dacia. Însă, în mod cert, retragerea la sudul Dunării a vizat întreaga armată și administrația, dar și un număr mare de familii bogate de coloni, care nu doreau să rămână în calea migratorilor, lipsite de protecția imperiului. De altfel, cu aceste efective de romani s-a întemeiat în sudul Dunării o nouă “Dacie”. În nord au rămas coloniștii mai săraci, atașați de pământ, care nu aveau unde pleca, dar numărul acestora nu îl depășea pe cel al autohtonilor.

De unde veneau acești coloniști? În nici un caz din Roma, nici chiar din Italia, ci din provincii apropiate, în primul rând din sudul Dunarii, din Tracia, apoi din Asia Mică. Acești coloniști vorbeau o latină precară, pe care o foloseau pentru a comunica între ei, dar nu își abandonaseră limba maternă. Este foarte posibil ca cei veniți din sudul Dunării să fi fost din același neam cu dacii și să fi vorbit o limba asemănătoare cu a lor. Atunci, cum s-a produs romanizarea?

Cercetătorii au încercat să explice în fel și chip cum a fost posibil acest lucru și au ajuns la concluzia că a avut loc o romanizare intensă și organizată. Că a fost organizată, nu au nici o dovadă. Că a fost intensă, nici atât. Pârghiile acestei romanizari au fost: colonizarea masivă, numărul mare de militari aduși în Dacia, deoarece era o provincie de graniță, implementarea sistemului de învățământ roman, răspândirea cultelor religioase din imperiu în defavoarea celor autohtone, dezvoltarea unei rețele dense de comunicații, relațiile economice strânse dintre autohtoni și noii veniți, acordarea de drepturi politice și chiar a cetățeniei romane, răspândirea latinei prin intermediul creștinismului popular.

Luate la rând, nici una din aceste “pârghii” nu convinge, și nici puse toate laolaltă. Colonizari masive, drumuri și scoli s-au făcut și în alte provincii, în măsura mult mai mare și pe perioade mult mai lungi, fără ca aceasta să influențeze sorții romanizării. Comercianți au fost peste tot, drepturi politice s-au acordat mai multe în alte părți decât în Dacia. E cu totul absurd să ne imaginăm că au fost substituite cultele autohtone de cele din imperiu, ele au circulat mai mult între coloniștii romani care le-au adus. Iar creștinismul nu a putut juca un rol capital în răspândirea latinei, căci nu avea cum să patrunda în sec. II-III în Dacia.

Problema constă în abordarea modalității în care dacii au fost romanizați, și anume – se consideră că toți dacii au intrat în contact cu structurile romane, când firesc este să presupunem că oamenii simpli au rămas la gospodăriile și stânile lor, vorbind în continuare în limba lor. Romanii erau grupați în orașele nou construite, puțini au fost cei care s-au integrat în lumea rurală.

 

Cum se părăsește o limbă

 

Lingviștii (și, înaintea lor, unii nespecialiști) ne-au învățat că dacii și-au părăsit limba repede, că au renunțat la doinele și vorbele lor de alint, la poveștile și ghicitorile lor strămoșești, în favoarea limbii cuceritorilor. Dar cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil ca dacii să-și părăsească limba atât de repede, iar după retragerea romanilor, să continue să folosească limba dușmanului, în loc să revină la limba lor maternă? Pentru cei mai mulți specialiști, fie chiar purtători ai titlului de academician, nu mai contează procesul, important este doar rezultatul.

Și totuși, nu puțini au fost aceia care au intuit dificultățile demonstrării romanizarii. Ideea că dacii au renunțat la limba lor într-un interval foarte scurt, deși nu au fost constrânși să o facă, plutește în apele tulburi ale lipsei de logică. Procesul nu este imposibil, ci doar nedemonstrabil. În aceste condiții, singura formulă decentă este cea a lui Gh. Brătianu, preluată de la istoricul francez Ferdinand Lot: o enigma și un miracol istoric.
Pentru a explica romanizarea atât de rapidă, Iorga și Pârvan admiteau că a existat o fază pregătitoare, înainte de războaiele cu romanii, în care dacii au luat contact masiv cu civilizația romanilor și cu limba latină. Este vorba de comercianți, meseriași și alte categorii de vorbitori de latină, care au ajuns în Dacia înaintea lui Traian.

Și totuși, oricât de multi latinofoni s-ar fi perindat pe plaiurile Daciei, este absurd să ne imaginăm că vreunui dac i-a venit ideea să-și lase limba, pentru a o învăța pe a stăinului, excepție făcând eventualele căsătorii mixte. Câteva cuvinte latinești vor fi învățat și autohtonii, pentru a se înțelege cu acești oaspeți. Dar până la a presupune că o mână de meșteșugari și negustori au pregătit romanizarea, e cale lungă și întunecată.

Cum se părăsește o limbă în favoarea alteia? Printr-un proces complex și de lungă durată, care cunoaște cel putin trei faze. Într-o prima fază, autohtonii continuă să vorbească în limba lor, dar sunt capabili să converseze și în cea de-a doua limbă, fără să o stăpânească la perfecție. Este vorba de cuvinte și expresii puține, necesare unui minimum de comunicare.

În cea de-a doua fază, autohtonii ajung să vorbească bine cea de-a doua limbă, iar uneori introduc cuvinte și tipare din limba materna în cea străină. Dar oricât de bine s-ar fi ajuns la stăpânirea limbii străine, tot limba maternă predomină, mai ales în mediul femeilor, care își creșteau și educau copiii în limba strămoșească, barbații find cei care intrau în contact mai frecvent cu vorbitorii celeilalte limbi. În sfârșit, în faza a treia, se ajunge la renunțarea definitivă la limba maternă în favoarea limbii străine.

Aplicând principiul la societatea dacică, ar trebui să admitem că după circa un secol și jumătate, romanizarea a fost ireversibilă, dacii au renunțat la limba lor, iar femeile dace și-au crescut pruncii în limba ocupantului, deși nu putem ști câte femei au fost bucuroase să se mărite cu ucigașii soților lor. Dar, cu toate acestea, timpul a fost atât de scurt, încât procesul, cu toate fazele sale peste care nu se poate sări, este foarte dificil de imaginat.

 

Tălmaciul dacilor

 

La toate dificultățile enuntațe mai sus, se mai adaugă una, aceea a numărului dacilor “interesați” în a-și abandona limba și a o înlocui cu cea a cuceritorilor. Au fost interesați dacii din armată, cei care intrau în contact cu administrația și chiar obțineau posturi în structurile noii provincii, femeile din familiile mixte, cei ce locuiau în preajma orașelor și a castrelor și le deserveau.

N-au fost interesați, ci, din contră, cu siguranță înverșunați împotriva romanizării, țăranii din satele mai retrase, de munte, aflați mai departe de orașe și castre, oamenii simpli din diverse categorii, care nu urmăreau beneficii de pe urma romanilor. Putem presupune că, în momentul retragerii romanilor, după o sută și ceva de ani, o anumită parte a populației din Dacia vorbea perfect latinește (e vorba, desigur, de latina vulgară, nu de cea literară).

Însă cel mai mare procent din populația dacică de rând din provincie nu renunțase definitiv la limba sa. O inscripție de la începutul sec. III, din vremea lui Caracalla, nu cu mult înainte de abandonarea Daciei, pomenește de existența în armata romană a unui interpres dacorum, adică “translator al dacilor”, prin intermediul căruia romanii comunicau cu dacii. Evident, istoricii și lingviștii noștri o ignoră, pentru că le încurcă planurile, sau susțin că e vorba de negocierile cu dacii liberi. Oricum, rămâne ideea că măcar uneori, romanii aveau nevoie de traducători că să-i înțeleagă pe daci.

 

Retragerea romanilor și urmările ei

 

Ca și cum lucrurile nu ar fi fost suficient de complicate, retragerea romanilor, care ar fi trebuit să rezolve enigma, nu a făcut decât să o adâncească. A vorbi latinește după ce provincia a fost abandonată de romani nu mai reprezenta un avantaj. Sau, chiar dacă era un avantaj, abandonul limbii materne nu avea logică. Cum cei mai mulți daci ajunseseră până cel mult în faza a doua, cea în care vorbeau ambele limbi, fără a-și fi abandonat limba strămoșească, logica ne îndeamnă să presupunem că, odată cu echilibrarea provinciei, limba maternă ar fi trebuit să recâștige terenul pierdut, iar dacii să renunțe treptat la bilingvismul daco-roman și să vorbească doar în limba lor.

Dar nu! Conform istoricilor, după retragerea aureliană, limba latină s-a “consolidat” în mod misterios, iar procesul romanizării a continuat vertiginos, mânat de un mecanism necunoscut. În concluzie, dacă procesul romanizării este o mare enigmă, păstrarea romanității lingvistice după redobândirea libertății este un mister și mai tulburștor.

Arheologii nu se înțeleg la acest capitol cu lingviștii: în vreme ce romanitatea limbii pare, teoretic, să persiste și să se întărească, cultura materială dacica cunoaște, în fosta provincie, în secolele V-VI, un reviriment spectaculos: ceramica dacică, riturile dacice de incinerare iau locul culturii provinciale romane, acum în regres evident. Cine alimenta această cultură materială?

 

Au fost romanizați dacii liberi?

 

Și pentru că cele înfățisate mai sus nu reprezintă decat o mică parte dintr-o mare enigmă, să formulăm întrebarea cea mai grea, pe care astăzi nici un istoric sau lingvist nu ar vrea să o audă: ce s-a întâmplat cu dacii liberi? Știm că provincia romană Dacia cuprindea doar un sfert din teritoriul locuit de daci. Celelalte trei sferturi au rămas în libertate, iar dacii care le locuiau au continuat să vorbească, cum era firesc, în limba lor.

Ei sunt dacii liberi, cunoscuți în nordul țării sub numele de daci mari, iar în Moldova, de carpi și costoboci. Ei sunt cei care au dat teribil de furcă romanilor din provincia proaspăt cucerită, atacându-i foarte frecvent, dar și imperiului, care a ajuns să plătească sume mari carpilor pentru a-i liniști. Tot ei sunt cei care, după redobândirea libertății Daciei, s-au stabilit în mai multe valuri în fosta provincie, contribuind la… romanizare! Cel puțin așa susțin unii istorici: dacii liberi, în teritoriile cărora romanii nu au pus piciorul niciodată, și a căror limbă nu au învățat-o niciodată, i-au ajutat pe dacii proaspăt eliberați să-și consolideze cunoștintele de… limba latină!

Toată istoriografia românească, atât dinaintea, cât și de după revoluție, s-a străduit să argumenteze felul în care dacii liberi s-au romanizat: căci nu încape îndoială, spun specialiștii, că aceștia au fost romanizați. Cum? Au intrat, treptat-treptat, în raza de influență a romanilor. Și deși romanii n-au ajuns până la ei, decât printr-o mână de negustori de oale, și deși nu existau mijloace de comunicare în masă, dacii liberi, puternic impresionați de măreția imperiului roman, și-au părăsit cu toții limba și au înlocuit-o cu limba latină, printr-un misterios proces de telepatie în masă.

 

Unitatea incredibilă a limbii române

 

O alta problemă care îi neliniștește pe cei ce vor să cerceteze cu bună credință istoria noastră o constituie unitatea incredibilă a limbii române. Limba română nu are dialecte. Are subdialecte sau graiuri, dar nu dialecte. E de ajuns să amintim că, în Italia, vorbitorii din nordul peninsulei nu se înțeleg cu cei din sud decât prin intermediul limbii literare, atât sunt de diferite între ele dialectele italienești. Un sicilian și un lombard vorbesc practic două limbi diferite.

În Franța, Germania, chiar și Spania, se vorbesc de asemenea dialecte diferențiate, ba unele dialecte reclamă, în ultimul timp, statutul de limbă independentă, cum este cazul asturienei, galicienei sau corsicanei. Ceea ce nu e cazul cu limba română. Dacă, însă, privim în urmă, orizontul se încețoșează: în provincia Dacia, unde istoricii spun că a avut loc o romanizare intensă, iar limba dacilor ar fi dispărut, trebuie să se fi dezvoltat o cu totul altă limbă decât în teritoriul dacilor liberi, Moldova și Maramureș, unde limba latină nu a avut cum să se impună și unde limba dacă a continuat să existe.

Cu alte cuvinte, dacii romanizați nu s-ar fi putut înțelege cu dacii liberi, or realitatea este complet diferită. În fapt, lingviștii, atunci când vorbesc de apariția graiurilor, nu se întorc în timp înainte de sec. 11. Pentru ei a existat o română comună unitară, pe care au numit-o și protoromâna. Însă nimeni nu se întreabă cum de această protoromână a fost atât de unitară în toate regiunile țării, în condițiile în care teritoriile romanizate trebuiau să evolueze lingvistic cu totul altfel decât cele neromanizate. Cum e posibil ca în Moldova, unde Imperiul Roman nu a ajuns cu armata sa și unde dacii au trăit în libertate, să se vorbească aceeași limbă ca în Ardeal, unde a avut loc o intensă romanizare? Cum de nu există nici macăr o diferențiere dialectală, ci doar o serie de regionalisme și unele particularități de pronunție?

 

Școala Ardeleană și baroana Nicholson

 

Astăzi, nici un lingvist serios de la noi din țară nu se îndoiește de faptul că limba română e limbî romanică. Totuși, insistența cu care continuăm să clamăm originea latină a limbii române, într-o epocă în care știința limbii s-a mutat în laboratoare de neuro- și psiholingvistică, iar istoria limbii ar trebui să fie un capitol încheiat înca din secolul XIX, denotă o nesiguranță, o teamă.

Dacă lucrurile ar fi clare, dincolo de orice dubiu, am încheia acest capitol și ne-am apuca de lingvistica computațională. Dar lucrurile nu sunt clare, iar lingviștii noștri poartă bărbile lungi și diplomele și mai lungi (ca să-l cităm pe Hașdeu) ale “doctorilor ardeleni” care i-au expulzat pe daci din istorie. În sec. XVIII, când în Ardeal românii erau o națiune “tolerată”, în vreme ce maghiarii, secuii și sașii își justificau privilegiile prin originea lor nobilă, era necesară găsirea unei origini nobile și pentru ardeleni.

Astfel s-a creat mitul fondator al lui Traian și celebra încheiere “noi de la Râm ne tragem”. Acest purism extrem a avut ecouri lungi și, din păcate, nu s-a stins. Un fel de absurdă frustrare a intelectualului român, care se simte, la fel ca acum trei secole, parte a unei națiuni “tolerate” în Europa, duce, în plin secol XXI, la un extremism care nu are legătură cu știința: dacii sunt alungați din manuale, cucerirea Daciei este aniversată cu fast, formarea limbii române și a poporului român sunt pecetluite de dogme. Totul de dragul de a fi mai europeni decât celebra baroneasă Nicholson.

 

Istorie și politică

 

Romanitatea servește astăzi ca stindard al integrării. Istoricii ne învață că suntem mai europeni dacă îi proslăvim pe cuceritorii romani și exagerăm moștenirea romană: ei ne-au civilizat, ne-au coborât din copac și ne-au adus în Europa.

Cam așa rezultă din programul manifestării Dacia Provincia Augusti, organizat de Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Ministerul Culturii și cu Roșia Montana – Gold Corporation: “Această încorporare a Daciei în hotarele Imperiului Roman marchează prima încadrare a teritoriului de azi al României în spațiul unei civilizații cu valențe universale. Anul 106 reprezintă, așadar, un moment important pentru istoria noastră, o primă “integrare” în Europa.” Cu alte cuvinte, primul pas spre Europa l-a făcut Decebal, prin sinuciderea sa.

Dând Cezarului ce este al Cezarului, recunoaștem că romanii au construit o civilizație strălucitoare și au contribuit enorm la istoria omenirii. Dar moștenirea lor în Dacia, deși nimeni nu are curajul să o spună, este aproape nulă. Romanii au venit, au cucerit, au construit drumuri, poduri și orașe, au exploatat aurul de la Alburnus Maior și au plecat.

În urma lor, au venit migratorii, iar în urma migratorilor nu a mai rămas, dupa 2-3 secole, piatră peste piatră din ce construiseră romanii. A urmat apoi mai mult de un mileniu în care nimeni nu și-a mai amintit că pe aici au trecut vreodată romanii. Deci, care este, astăzi, moștenirea romană? Nu putem spune că romanii ne-au civilizat, căci urmările scurtei perioade de aculturație au dispărut foarte repede. Faptul că vorbim o limbă romanică nu ne face cu nimic mai europeni. Dacă Școala Ardeleană nu ar fi făcut un instrument politic din această romanizare, cine știe când am fi descoperit că am băut laptele lupoaicei.

Astăzi, reclamarea originii romane are înfățișarea unui penibil mit fondator, care să ne justifice europenitatea, ca și cum nu am putea intra în Uniunea Europeană cu fruntea sus, cu toată istoria noastră, cu daci cu tot. Uităm că dacii cunoșteau astronomie, medicina, credeau în nemurire și erau temuți și admirați de vecinii lor cei mai puternici. Oficialii de azi se jenează la auzul cuvântului “dac”, ca și cum dacii ar fi ruda de la țara cu care ne rușinăm să stăm la masa Europei. Asta înseamnă că ne e rușine cu toți țăranii noștri, care astăzi încă se mai îmbracă, la sărbători, cu portul pe care îl au dacii de pe columna lui Traian, ne rușinăm cu doinele și obiceiurile lor, cu toată tradiția noastră ancestrală!

Mecanismul este vechi. Cât am fost sub ocupație rusă, istoricii ne-au populat istoria cu slavi, începând cu cultura Dridu. Când ne-am distanțat politic de Rusia, am rescris istoria și i-am împins pe slavi ceva mai la sud. Când politica regimului a trâmbițat independența și neamestecul în treburile interne, i-am pus la index pe romanii lui Traian, numindu-i “cotropitori” și “dușmani”.

Când Ceaușescu a vrut apoi să fim originali, să nu ne raportam la nimeni și saă nu ne subordonăm nimănui, istoricii au apelat la individualitatea culturii dacice, pe care au ridicat-o-n slăvi. Iar acum, dacă vrem în Uniunea Europeană, romanii devin părinții noștri dragi și înțelepți, care ne-au luat de mână și ne-au adus în Europa, încă acum 1900 de ani. Asta nu este știință!

 

Tăcerea specialiștilor

 

“Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist”. Cercetătorii noștri nu se îndoiesc, nu-și pun întrebări, deci ei nu există în știința adevărată, ci doar în dimensiunea dogmelor. Răspunsurile la întrebările formulate mai sus nu pot veni decât în urma unui studiu extrem de serios al mai multor echipe.

De ce tac specialiștii? De ce refuză să-și pună întrebări? Probabil, din rațiuni care pentru ei sunt mai înalte decât sfântul adevăr: obediența în fața unor interese politice, teama de a nu-și vedea opera de o viață răsturnată, nevoia irațională, disperată, de a avea dreptate.

 

un articol de Aurora Pețan (preluat din Formula AS)

 

Inscrie-te la Newsletter(pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 

Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

63 comments

  1. Bine spus..dar cum facem ca si in marea masa a romanilor “manelizati” sa se trezeasca dorinta de a se identifica cu stramosii lor astfel incat sa nu mai fie o gloata usor de manevrat!?!?

  2. este de inteles ca daca in romania de azi fosta Dacie se vb perfect o limba ,este stiut ca romania este tara din europa care sa format datorita limbi si nu teritoriului ,atunci este lesne de inteles cine ce si cum

  3. si as mai avea o intrebare as vrea sa aflu daca mai exista un teritoriu in europa care sa fie atat de grupat si sa vb aceias limba ?

  4. de ce pun aceasta intrebare pt ca stiu ca romania are aceias nr de km patrati precum italia sau anglia ,sau elvetia austria si ungaria la un loc ,mai exista o tara in europa asa de extinsa care sa vb aceias limba ? atunci nu este clar care a fost nucleul limbi latine ?

  5. Am 45 de ani. Ce am invatat la scoala nu mai tin minte, oricum lectiile erau foarte sumare si despre neamul nostru am vorbit mereu din intuitie si nici decum din cunoastere documentata. In imima mea eu meru m-am simit si simt ca sint DAC si nimic altceva. Undeva in sufletul meu Zamolxe este duhovnicul meu spiritual lecturindu-i Legile Belagine ori de cite ori simt nevoia sa ma purific. Desi sint la al 2-lea material pe care l-am primit ma bucura faptul ca ele confirma intuitia mea si le pretuiesc ca fiin adevaratele mele lectii de istorie. Respect cu toata fiinta mea nobila Dumneavoastra preocupare. Va multumesc, va iubesc si binecuvintez! Amin!

  6. Si totusi cum s-a format limba romana? Articolul nu face nici o dezvaluire. Poate ca totusi arealul in care s-a definitivat aceasta a avut ca si coloana vertebrala Dunarea si s-a intins in spatiul traco-getic din Asia-Mica pana in Campia Panonica si de la Nistru pana la Sava cu un plus in zona in care romanii au fost prezenti pana catre sec.IX – XI (ma refer la Imperiul Roman de Rasarit, populatia acestuia zicandu-si “romei”). Sunt de acord cu faptul ca Oltenia, Banatul si Adealul sunt un areal insuficient pentru a face ca popuilatia de origine ramana din Cernauti (de exemplu) sa se inteleaga cu cei din Calafat…

  7. “Intotdeauna am avut/Profesori ce nu i-am cerut./Si ne-au invatat lucruri nestiute,/Dar au plecat./Si-n urma lor nu au lasat/Decat minciuni si pilde prafuite.” Cred ca acest text al unui cantec,este al lui” Semnal M”.Clujeni,parca.Am plecat de prea mult timp din tara ca sa imi mai aduc aminte dar,textul este intiparit in memorie.Sunt urmas al carpilor si costobocilor.Sunt mandru ca sunt urmas al lor si nu al Romei.Incet ,incet uit sa scriu corect,poate,pentru ca scriu in limba romana ,odata la 10 ani(ajutor!!!).Dar ,pe vremuri,am luat 10 la bacalaureat la limba si literatura romana.Vreau sa spun ca nici ai mei copii nu scriu perfect dar nu au uitat dupa 25 de ani(crescuti in alta tara)limba stramosilor.Si nici nepotii nu o vor uita si,nici…

  8. Imi este rusine ca uit sa scriu perfect gramatical dar,nu imi est rusine ca a-i mei copii nu au uitat a vorbi limba stramosilor nostri.Asta ,apropo,de procesul de latinizare.Si noi traim intr-o tara care nu are de a face nimic cu limba latina.

  9. Adevarul este undeva la mijloc si e crunt pentru noi. Limba romana este o limba latina pentru ca asa zic invatatii neamului. De acolo porneste necazul. Faptul ca unde-i desteptaciune multa e si prostie cu carul este confirmat de viata. Necazul cu limba romana o limba latina porneste de la scoala Ardeleana. Exista 2 teorii aici.
    1.Corifeii scolii ardelene au fost formati la sanul scolilor catolice vestice si indoctrinati cu preceptele catolicismului. Speranta bisericii catolice de a infrange ortodoxia noastra milenara cu indoctrinare de tipul sunteti latini, suntem de-un sange, suntem frati. Vezi greco-catolicii din Ardeal. Atacul a fost sustinut pe doua fronturi. Convertirea la catolicism si schimbarea de nume.Nu dau exemple se stiu !
    2. Dorinta fierbinte a unora de a invata poporul sa scrie si sa citeasca romaneste opunandu-se imperiului Austro-Ungar care maghiariza si pietrele in Transilvania. Bunica din partea tatalui era pana la casatorie dintr-un sat Ardelean maghiar. Stia sa scrie si sa citeasca in limba maghiara dar nu stia in limba romana desi vorbea ardeleneste fara cusur si asta pe la 1920.
    Oricum ai intoarce si suci situatia, suflul acela inaltator al legaturii cu Roma, ca sa scape de stapanirea austro-ungara a dus la blestemul inventarii limbii romane latine. O limba latina de-i ardeau cu fierul inrosit si tot nu se lasau. Apoi a inceput dezastrul. Carte multa si concursul in a descoperii cuvinte latinesti in limba strabunilor. S-a ajuns pana acolo incat atunci cand nu se gasea o legatura in limba latina pentru un cuvant neaos s-a inventat cuvantul in limba latina doar ca sa sune a “cizma”. N-o spun eu un parlit care s-a crezut dac de cand a vazut prima data Dacii, ci o spune un doctor in limbi romanice a carui teza de doctorat a fost o blasfemie la vremea aceea. Am sa va var un citat si la sfarsit am sa spun ale cui sunt cuvintele. E lung sper sa aveti rabdare sa cititi. “A venit apoi susţinerea tezei de doctorat, în mai 2006, care m-a lămurit, în sfârşit, de care pare a baricadei mă aflam. Teza era, culmea, în domeniul lingvisticii romanice, dar discutam despre concordanţe nelatineşti dintre română şi alte limbi romanice: adică româna are în comun multe lucruri cu ‘surorile’ ei, lucruri care nu provin de la ‘mamă’, ci sunt mult mai vechi, dintr-un substrat prelatin. Spinoasă problemă şi care s-a soldat cu calificarea mea, în public, la susţinerea tezei, drept ‘substratomană’, ‘cercetătoare deformată de pasiunea pentru straturile tulburi’, ‘fumuri substratologice născute din tăbliţe preistorice’ etc. De către cine? De către şefa mea directă, directoarea adjunctă a institutului şi şefa sectorului de romanistică, Ioana Vintilă-Rădulescu. Conducătorul de doctorat, Marius Sala, care declarase, la presusţinere, că teza mea este ‘cea mai gândită’ teză din cariera lui, a retractat la susţinerea finală, speriat probabil de virulenţa atacurilor directoarei adjuncte, mâna sa dreaptă. Nu făcea decât să-şi reconfirme laşitatea, obedienţa şi conformismul. Mi-am luat titlul şi mi-am dat demisia căci, fiind o cercetătoare ‘deformată’, nu mai aveam ce căuta într-un institut al Academiei.” Aurora Petan.
    Nici acum nu stiu de ce lingaii aia de academicieni n-au ajutat-o sa descopere mai mult si n-au sustinut-o. Era in joc doar reputatia si gatul domniei sale. MINT stiu! Pentru ca traim in Romania si bufnitelor din Academie le este frica, au cosmaruri, sunt tumefiati de frica sa nu vina cineva care sa poata dovedi ca istoria nu e asa cum e scris si ca tonele lor de scrieri ar putea deveni peste noapte maculatura sau mai rau, hartie igenica.
    Cu dragoste pentru istoria autentica a neamului meu si in numele strabunilor….

  10. Multi afirma: “Dacii si-au abandonat limba si obiceiurile!”. Eu nu am văzut niciun istoric care să afirme aşa ceva..Romanizarea a aparut ca rezultat al faptului ca dacii şi romanii şi-au contopit obiceiurile şi limba. Ori asta este cu totul altceva! Era imposibil ca dacii să fi renunţat la limba şi obiceiurile lor. Nu există nicio dovadă în acest sens! Dar în schimb avem următorul fenomen: la Troesmis( azi lângă Igliţa, judeţul Tulcea) s-a găsit mormântul dacului Daizus Comozoi( nume tipic dac), ridicat de fii săi Iustus şi Valens, nume tipic romane.
    Un alt caz relevant este la Drobeta, acolo unde Aeliu Ariort a fost numit de izvoare “dac aflat în fruntea oraşului“. Deci mărturiile istorice reţin faptul că era dac, neîndoios datorită faptului că respectivul menţiona acest lucru. Dar cum ar fi putut fi într-o asemenea funcţie, dacă nu vorbea perfect latina şi nu ar fi fost cetăţean roman?
    Aceste două cazuri demonstrează NU că dacii şi-au uitat limba şi obiceiurile, ci că pur şi simplu s-au adaptat noii situaţii. Au păstrat cât au putut conştiinţa dacică (trebuie să reţinem că NU era dezvoltată cultura scrisului în acele vremuri) dar în acelaşi timp au încercat să trăiască cât au putut de bine în noile condiţii. Faptul că fii lui Daizus Comozoi erau conştienţi că se trag din daci, dar totuşi n-au renunţat la numele lor romane demonstrează exact acest lucru. Un fel “civitus romanus, natus dacus”.
    Să nu uităm şi de aşa numita Constitutie Antoniana(212) acorda cetăţenia tuturor oamenilor liberi din Imperiu. Adică dreptul de a-şi spune “romanus”. De ce n-ar fi profitat stramosii nostri de acest statut? De ce nu s-ar fi putut duce peste Carpati, în Basarabia, în Nordul Bucovinei, la Nistru, pentru a trai acolo, având acest statut? Nu se duc azi în Norvegia, Suedia, Spania, Finlanda, atâtia români de la sate, profitand de statulul de cetăţean UE? De ce stramosii nostri ar fi facut altfel?
    Între timp, să facem o paranteză absolut necesară. Este vorba de termenul de “roman”. Acest cuvânt NU desemna etnia respectivului, ci un statut juridic, civic. Ar fi absurd să fie aşa, deoarece majoritatea celor care au deţinut funcţii şi roluri importante în Imperiu, NU erau etnici romani, adică nu erau din Roma propriu zis. Insusi Traian era iberic. Şi-a negat vreodată Traian, romanitatea? Sau Constantin cel Mare, străromânul?
    http://foaienationala.ro/rspuns-unei-manipulri-numite-dacii-adevruri-tulburtoare-2012.html
    Ca si concluzie : poporul român este rezultatul contopirii civilizatiei romane cu cea dacica.

  11. Pierit-a limba daca:nu,o putem regasi in cantul doinelor de jale si dor,in arhaismele si regionalismele vorbite in toate mediile rurale unde suflul civilizatiei a patruns mai greu.Un exemplu edificator este semnificatia cuvantului “dor”ce lipseste din cedlelalte limbi de origine latina.”Pierit-au dacii”:nu,ai putem regasi in fiecare din noi care simtim chemarea launtrica si mandria ancestrala a astramosilor nostri.II puteam regasi pana mai ieri in satele noastre imbracati in camasi de panza,cu itari si opinci.”Piert-a cultura daca”:nu,o putem regasi in motivele floreale si geometrice ale laiberelor,zadiilor si poalelor portului popular,in sculpturile in lemn ale portilor, troitelor si bisericutelor in lemn ale neintrecutilor mesteri maramureseni.In felul in care-si construiau cetatile(cota 900),tunelurile de legatura subterane,cand la Roma sclavii arau pamantul cu brazdar de lemn,dacii aveau brazdar de fier(erau iscusiti metalurgisti).In speranta ca nu v-am plictisit ma opresc aici nu inainte de a va felicita pt postarea articolului si de a va dori spor la munca si multa sanatate.Sa auzim de bine!!!

  12. Mai “omul lui Dumnezeu”, cand ai de gand sa ne scutesti cu prostiile tale? Am citit multe din postarile tale si deja nu mai pot sa mai rabd. Daca domnul Roman in calitate de moderator nu isi permite sa se “zburleasca” la tine, o fac eu. Nu esti capabil sa gandesti mai mult, iei informatii aberante din alta parte ca sa ce? Crezi ca vei convinge de cineva? Nu este de ajuns ca unii sunt prosti dar mai si striga si flutura un steag sa atraga atentia. Imi pare rau dar esti de o mediocritate greu de inchipuit. Ori o faci intentionat, caz care ti-ar putea fi mai favorabil, sa zicem ga gandesti ceva dar iti face placere sa enervezi oamenii.
    Predica lucrurile astea celor care casca gura la povesti cu sculatul din morti si lasa-ne pe noi cei ancorati in realitate sa ne vedem de cunoastere. Imi pare rau, dar Dumnezeu a facut mare risipa de materie cenusie pentru tine. Sfatul meu: descuie-te ca de aiai ti-a dat Cel de Sus ratiune!!!
    O seara buna

    P.S. Imi cer scuze domnule Roman daca replica mea este prea agresiva, dar nu pot accepta asemenea ineptii. Voi apara asa cum stiu si cum pot Dacianismul si voi reactiona de cate ori cineva ataca acest teritoriu fara a avea dovezi, sutineri materiale de orice fel. Sunt satul de astfel de oameni. Poate veti considera nepotrivita postarea acestui comentariu insa simt nevoia sa exprim furia pe care acest gen de oameni mi-o provoaca. Sunt un individ foarte calm si tolerant dar pna la punctul in care valorile in care cred imi sunt atacate.
    Va multumesc si va doresc o seara/zi frumoasa.

  13. “De ce nu s-ar fi putut duce peste Carpati, în Basarabia, în Nordul Bucovinei, la Nistru, pentru a trai acolo, având acest statut? Nu se duc azi în Norvegia, Suedia, Spania, Finlanda, atâtia români de la sate, profitand de statulul de cetăţean UE? De ce stramosii nostri ar fi facut altfel?”
    Si ti se pare ca daca romanii se duc in tarile sus amintite raspandesc limba romana in Norvegia, Suedia, Spania, Finlanda, etc????!!! Daca au reusit sa duca limba latina pana in Moldova poate tarile unde romanii se duc se vor româniza sau se vor “contopi” si va aprea limba si natiunea Romvegiana sau Rospaniola, sau … Ratiunea ta = cu zero. Nu ma convingi.

  14. Cu ce, sau pe cine am jignit in ultimele 2 comentarii de nu le-ati postat? D-voastra nu le postati datorita faptului ca suntenti constient ca vazand lucrurile si argumentele pe care le aduc eu se prea poate ca multi vizitatori sa va contrazica si ei, si atunci lucrati preventiv.
    Dar cel putin va rog sa-mi raspundeti mie personal (pe adresa de email) daca citatele enuntate mai sus de d-voastra pot fi ferificate sau dovedite.

  15. addaci, poi sa ne hotaram odata. Cine sunt, sau din cine se trag dacii? Daca din neamul tracilor, atunci trebuie retinut ca acestia au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba tracă- componentă a familiei limbilor indo-europene.
    Daca din etrusci atunci trebuie stiut faptul ca acestia erau un popor de limbă ne-indoeuropeană.
    Ori intre indoeuropeni si ne-indoeuropeni sunt mari diferente atat ca obiceiuri cat si ca si limba.

  16. nu a afirmat nimeni ca dacii s-ar trage din etrusci,esti in eroare.exista surse care spun ca etruscii ar fi fost o ramura a tracilor,atata tot.in cel mai bun caz putem spune ca dacii si etruscii faceau parte din marele neam la tracilor,alaturi de altii,precum frigienii,de pilda

  17. iar despre asta am tot discutat,mi se pare pierdere de timp sa reiau subiectul.ai pe net si in biblioteci indeajuns de mult einformatii care sa sustina tracismul etruscilor,venetilor si ligurilor

  18. Despre enigma istorica – romanizarea ( pentru d-na Aurora Petan)

    Romanizarea a fost un fenomen spontan şi nu rezultatul unei politici de desnaţionalizare promovate de împăraţii romani. În provinciile occidentale, singurele care s-au romanizat şi din rândul cărora făcea parte şi Dacia, limba latină era limba oficială a administraţiei, a justiţiei, a armatei. În cazul Daciei limba latină era singurul mijloc posibil şi în orice caz singurul mijloc lesnicios de comunicare între coloniştii de origini foarte diverse, aduşi ex toto orbe Romano, precum şi între colonişti şi autohtoni. Fenomenul romanizării esenţiale în Dacia sa petrecut repede şi s-a dovedit extrem de trainic, rezultatul lui fiind după câteva secole de evoluţie istorică poporul român, poporul romanic, adica poporul ce vorbea o limbă romanică, un vlăstr al latinei
    Este cunoscut caracterul romanic al limbii române şi că dintre toate idiomurile vorbite în antichitate, numai limba latină poate sta la baza limbii române, aceasta nu poate fii derivată din limba dacică, cu toate că şi în zilele noastre s-au mai păstrat cuvinte din graiul dacilor, căci ,majoritatea fondului lexical moştenit din antichitate şi structura gramaticală a limbii române sunt latineşti.
    Este cunoscut faptul că această colonizare a Daciei, a avut un caracter masiv şi bine organizat, fapt ce reiese atât din scrierile istoricului roman Eutropius, care menţiona legat despre această colonizare că au fost aduse mari mulţime de oameni din toată lumea romană pentru cultivarea ogoarelor şi popularea oraşelor, cât şi în urma descoperirilor arheologice, care atestă faptul că în epoca romană, Dacia a fost intens locuită.
    Această colonizare, după cum am discutat, a împânzit toată Dacia, cuprinzând astfel şi zonele rurale. Pe lângă descoperirile arheologice acele villae rusticae, necropole sau diferite inscripţii, care atestă acest lucru este şi împrejurarea că în Dacia un singur oraş, şi anume Ulpia Traina (capitala Daciei romane), a fost întemeiat printr-o colonizare urmând procedeul clasic roman. Celelalte oraşe ale Daciei romane, au lut naştere ca urmare a dezvoltării şi înfloririi unor aşezări rurale, care au fost colonizate.
    Caracterul roman (latin), al colonizării Daciei este dovedit şi de descoperirile arheologice şi de către cele epigrafice. Despre acest lucru ne vorbesc şi stau drept mărturie instituţii precum concilium trium Daciarum, construcţii (amfiteatrele de la Ulpia Traiana, Porolissum şi Micia), monumente (diferite medalioane funerare, coronamentele funerare în formă de trunchi de piramidă cu laturile arcuite), care sunt caracteristice provinciilor oocidentale, de limbă latină ale Imperiului Roman.
    Dacii nu s-au “desromanizat”, odată cu retragerea aureliană. Această retragere avea drept scop întărirea liniei Dunării şi apărarea provinciilor sud-dunarene, şi nu s-a făcut sub presiunea unor atacuri care să fii vizat Dacia. De altfel în marile centre urbane, cum ar fii Ulpia Traiana, Apulum, Napoca ori Porolissum, viaţa romană continuă, chiar dacă nu aşa intens ca înainte de anul 271 e.n. De altfel pe lângă cele amintite se mai cunosc încă peste 140 de puncte cu descoperiri daco-romane, posterioare acestui an.
    Limba românã, care descinde nemijlocit din latina popularã în continuã evolutie, în conditiile istorice carpato-danubiene-pontice, a apãrut si s-a conturat cu trãsãturile sale definitorii ca un produs al poporului si odatã cu poporul – nu mai devreme, cum sustin unii lingvisti. Ca si limbile neolatine surori din Occident, cu care se înrudeste prin elementul latin si de care se deosebeste prin substratul dacic si adstratul slav, româna este o limbã romanicã tipicã, în lexicul cãreia existã însã un important lot lexical dacic, mostenit prin filierã latinã din substratul autohton. La fondul lexical daco-latin s-a adãugat apoi cel slav, foarte bogat si variat.
    Dacia a rămas sub stăpânirea romană ceva mai puţin de 170 de ani (106-275 e.n.), deci timp de vreo cinci generaţii. Totuşi, efectele au fost decisive: în urma aceste stăpâniri s-a născut poporul român. În alte ţări în care legiunile au stat de două ori mai mult, ca, de pildă, Panonia şi Britania, nu constatăm acelaşi lucru. În acestea din urmă, după retragerea administraţiei romane, locuitorii, vorbind limba latină, nu s-au putut menţine, cu atât mai puţin impune: ei au dispărut, treptat în mijlocul noilor ocupanţi. În Dacia, dimpotrivă, populaţia romanică s-a păstrat, mai mult chiar, a fost în stare să absoarbă ea pe năvălitorii ce s-au aşezat în ţinuturile din stânga Dunării.
    Cum se explică această extraordinară putere a romanismului dacic? Cum s-a putut ca, într-un interval aşa de scurt să prindă el rădăcini atât de puternice? Răspunsul, după părerea noastră, nu poate fi decât unul singur: romanismul a biruit în Dacia fiindcă el reprezenta o civilizaţie superioară, o creaţie materială şi de cultură care sintetiza o întreagă evoluţie multiseculară şi ca atare a câştigat pe autohtoni. Aceştia, treptat convinşi şi atraşi de avantajele vieţii romane, au învăţat limba cuceritorilor, şi-au însuşit numele lor şi s-au romanizat. Dacă romanii nu izbuteau să câştige pentru civilizaţia şi cultura lor pe daci, s-ar fi întâmplat la noi ceea ce s-a întâmplat în Panonia şi în Britania: dispărea treptat romanismul. Fiindcă numai cu funcţionari şi cu oameni veniţi din altă parte nu poţi imprima unui ţinut un nou aspect, o nouă viaţă. Trebuie să ai neapărat şi concursul băştinaşilor, care să se simtă atraşi spre această nouă viaţă.
    Acest proces de romanizare început cu oraşele. Se ştie că, în general, populaţia oraşelor e mai puţin conservatoare decât aceea a satelor. Apoi în oraşe, romanii alcătuiau, aproape peste tot, majoritatea. Viaţa confortabilă orăşenească, având atâtea elemente de strălucire, de lux, de distracţie, a impresionat cu siguranţă pe dacii care locuiau în ele. În relaţiile cu administraţia, cu armata, cu coloniştii, ei au început a deprinde latineşte. Negustorii şi meşteşugarii daci, mai ales, erau profesional obligaţi s-o facă. Altfel, n-ar fi putut să-şi continue afacerile. Aceia dintre autohtoni care voiau să ajungă a juca un rol în administraţie în conducerea oraşului de pildă, de asemenea trebuiau să înveţe latineşte. Să mai adăugăm şi moda, spiritul de imitaţie, care, în toate vremurile şi la toate popoarele, a găsit adepţi. Pentru unii dintre autohtoni a vorbi latineşte a început a fi, de la o vreme, şi un semn de distincţie, aşa încât, ţinând seamă de toate aceste elemente, nu-i de mirare că în centrele urbane procesul de romanizare s-a produs mai repede.
    Mai încet a mers lucrul la sate. Aici dacii formau, mai ales în primele timpuri după cucerire, imensa majoritate a poporului.
    Cu vremea, însă, au început să se aşeze şi romanii în sate. Venea câte un colonist, îşi făcea o aşezare sau o villa, cum se spunea atunci, împrejurul ei se ridicau cu vremea alte aşezări, ale copiilor, ale muncitorilor, până ce villa ajungea un adevărat vicus sau pagus, adică un sat care purta, de cele mai multe ori, numele întemeitorului. Întâlnim o sumă de sate de acestea în Dobrogea.
    În romanizarea satelor, au avut un rol important veteranii, atât cei de origine romană sau romanizaţi, cât şi cei proveniţi din băştinaşi. Cum serviciul militar dura mult – 25 de ani – o bună parte dintre legionari erau căsătoriţi; soţiile şi copii aveau de altfel voie să locuiască în imediata apropriere a taberei sau castrului, în aşa-zisele canabe. Legiunile şi diferitele corpuri de trupă auxiliare stând însă permanent în Dacia, este evident că multe dintre soţiile soldaţilor vor fi fost autohtone, dace. La eliberare, legionarul, numit acum veteranus, căpăta – dacă nu avusese de mai înainte – dreptul de cetăţenie pentru el şi întreaga lui familie, precum şi o bucată de pământ spre a o cultiva. Copii veteranilor şi ai dacelor deveneau aşadar cetăţeni romani şi vorbeau latineşte; cei mai mulţi vor fi ştiut şi limba dacă, limba mamei. Copii copiilor însă, aşadar nepoţii veteranilor, erau de obicei deplin romanizaţi. În două, cel mult trei generaţii, urmaşii acestor căsătorii mixte, între veteranii romani şi femeile dace, uitau limba băştinaşilor.
    În ce priveşte pe veteranii de origine dacă, şi aici a avut loc un proces de romanizare. După ce stătuseră 25 de ani sub arme, după ce văzuseră întinderea şi puterea imperiului, de la Tigru şi Eufrat, unde făcea de pază acum o “vexillatio Dacorum Parthica”, până în Britania, unde îşi avea reşedinţa o altă trupă de daci, după ce deprinseseră, în timpul lungului serviciu militar, limba romanilor, şi avuseră prilejul să cunoască măcar civilizaţia dacă nu şi cultura acestora, după ce deveneau, la eliberarea “onestă” din armată, cetăţeni deplini, cu toate drepturile şi cu pământ, era firesc să se simtă legaţi de această nouă situaţie şi să caute a atrage spre ea şi pe alţii.
    Procesul de romanizare al Daciei a fost rapid. El se observă în înseşi numele localnicilor, care în câteva generaţii ajung curat romane. Iată câteva exeple caracteristice: cu prilejul unei năvăliri a costobocilor, este ucis dacul Dazius Comozoi (adică al lui Comozous) din Tropaeum Traiani. Copii lui îi pun o inscripţie funerară din care putem urmări procesul de romanizare a numelor. Aşadar pe tatăl celui ucis îl chema Comozous: nume dac; fiul său poartă de asemenea un nume dac: Daizus. Copii acestora din urmă însă, deci nepoţii lui Comozous, se numesc Justus şi Valens, ca cei mai autentici romani.
    Al doilea exeplu îl avem tot din cetatea Tropaeum: o inscripţie latină pomeneşte o altă familie de daci, şi anume iarăşi trei generaţii; bunicul se numeşte Mucaporus, tatăl se numeşte Scoris şi are ca soţie pe Aurelia Eftepir, copiii, adică nepoţii lui Mucaporus, poartă numele curat romane de Aurelius, Sabina, Valens şi Sabinianus. Dacă bunicul şi tatăl îşi păstrează numele dacice, mama copiilor are prenumele roman, Aurelia, iar copii poartă cu toţii nume romane. Procesul de romanizare apare şi aci evident. S-a petrecut în Dacia romană un fenomen similar aceluia care va avea loc mai târziu în Principatele Române: în curs de câteva generaţii, elementele străine vor fi asimilate de masa românească. Andronic Cantacuzino, contemporan cu Mihai Viteazul, era grec. Fiul lui, Constantin Cantacuzino, ia ca soţie pe fiica lui Radu Şerban, fostul domn, şi ajunge fruntaşul boierimii muntene.
    Copiii lui Constantin, aşadar nepoţii lui Andronic, sânt membrii cei mai imporanţi ai partidei naţionale româneşti; unul dintre ei Şerban, ajunge domn al Munteniei; un altul scrie o cronică a românilor, în sensul cel mai larg al noţiunii de român. Asimilarea Cantacuzinilor era deplină; ea se făcuse în curs de două generaţii. În Dacia romană asimilarea a fost tot aşa de rapidă şi completă: se poate afirma ca pe la jumătatea secolului al III-lea, deci înainte de retragerea legiunilor, Dacia era o ţară deplin romanizată.
    Atât în oraşe, cât şi în state, se vorbea acum latineşte: bineînţeles, nu latina literară, aceea a lui Tacit, Horaţiu şi Pliniu, ci latina populară, aşa cum o vorbea poporul, cu o gramatică aproximativă şi cum o scria el, nerespectând întodeauna terminaţiile şi ortografia.

    Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri”
    si până astăzi
    RUSSU, I, I, “Limba traco-dacilor”,
    GLODARIU, I,”Importuri romane in cetăţile dacice din Muntii Orăştiei”
    PǍTRUŢ, I, “Referitor la cronologia elementelor de origine sud-slavă ale limbii române”
    PETOLESCU, C. C, “Castrele de pământ din nord-vestul Olteniei”
    PIPPIDI, M. D, “Din istoria Dobrogei”, vol I.
    WOLLMANN, V, “Epigrafia şi problema romanizării în provincia Dacia”
    WINKLER, IUDITA, “Procesul romanizării în lumina monumentelor epigrafice şi sculpturale din aşezările rurale ale provinciei Dacia”

  19. 265 de ani de ocupatie latina in Dacia, cam 4 generatii. Greu sa schimbi in totalitate substratul unei limbi. Exista niste etape in care o limba dispare si nu exista nici macar un singur exemplu in lumea asta mare in care pana la introducerea obligatorie a scolii sa se fi intamplat asa ceva. Populatia din Dacia era analfabeta si inainte si in timpul si dupa cucerirea romana si asa a ramas multe secole de atunci incolo. Dacia a fost cucerita in proportie de 14% .. hai sa zicem un cu indulgenta pana la un sfert din suprafata. Sa admitem ca barbatii apti de lupta au fost vanduti sclavi, sau au murit in lupte, sau au organizat cohorte si au ales sa lupte pentru Roma. Acasa au ramas femeile. Peste ele n-au venit cetateni romani ci coloni de diferite nationalitati care vorbeau o limba oricare alta decat latina. Unii dintre ei n-o vorbeau deloc. Sa zicem c-au intemeiat familii. Exista cineva care sa poata spune ca limba vorbita de aceste femei a fost fie si 5% latina vulgara ? De ce i-o fi zicand limba materna ? Pentru ca fiecare femeie a neamului ii canta copilului un cantec de leagan in limba in care a crescut. Latinizarea nu s-a produs atunci, ci doar atunci cand copiii neamului au fost trimisi la scoala si mai zic, doar atunci cand invatatii neamului de la acea data ( a trimiterii copiilor in scoli ) au hotarat sa latinizeze limba care tragea hais spre slava si cea catre maghiara. Stiu ce spun, sunt mii de cuvinte care trag catre maghiara si germana in Transilvania si din astea sute uzuale. Vreti sa mai zic cate trag spre slava ? Revenind la sfertul cucerit de imperiali. Cum se argumenteaza invatarea limbii latine de catre dacii liberi ? Prin comert, transhumanta etc ? Sa fim seriosi, dacii liberi au atacat mereu granitele imperiului, in Dacia n-a fost niciodata liniste in 265 de ani de ocupatie, nu ma apuc sa insir rascoalele impotriva administratiei romane ca nu mai terminam ( asta a ramas scris ). Asa ca ma vad nevoit sa repet, latinizarea nu s-a intamplat atunci ci multe secole dupa. Ca sa nu mai spun ca limba oficiala a administratiei tarilor Romane de din afara arcului Carpatic a fost limba slavona. Pana si la biserica se scria cu chirilice.
    Doamna Aurora Petan n-a sustinut niciodata ca limba romana n-ar fi una de sorginte latina ( asta-i pentru @The ancient history ). A sustinut, dupa 8 ani de cercetari si in teza de doctorat ca in substrat exista asemanari intre limbile surori care nu provin din latina. Deci cu alte cuvinte ceea ce se credea ca s-a impus prin limba latina exista dinainte. Asta n-a putut copia dupa nimeni de aceea teza de doctorat a fost catalogata drept “blasfemie” in 2006. Tot respectul pentru un om care a reusit sa puna laolalta cu argumente solide tot ceea ce se soptea pe la colturi cu jumatate de gura. Asa ca ar trebui sa va infranati sa va “infigeti” in domeniul domniei sale. Are doctorat in limbi romanice si acum are si cunostiinte de arheologie. E “toba” de carte in domeniul asta unde noi dam cu banul.
    Si acum de ce sunt eu dac si nu daco-roman. Pentru ca femeile neamului dac au ramas alaturi de batrani si copii sa munceasca pamantul si sa aduca pe lume prunci care au dus cu ei zestrea genetica a dacilor peste veacuri. Pentru ca Tape si Sarmisegetuza aceste Termopile al grecilor sau Masada al evreilor ne-a fost secole de-a randul exemplu de urmat.Urmasii dacilor au luptat in paduri si in munti pana a trecut urgia popoarelor migratoare dupa care au revenit la indeletnicirile de veacuri. Cu sangele dacilor prin vene si prin calauzirea unui comandant de osti cum putini sunt in istoria Romaniei s-au reunit romanii sub o singura mama 1600. ( Mihai Patrascu ( Viteazul ) -Malus Dacicus ). Cu sangele dacilor prin vene au aparat romanii crestele Carpatilor in primul razboi mondial. “Pe aici nu se trece” si nu s-a trecut.Pentru ca portul popular romansesc nu e toga si sandala ci pantalonii de postav ( cioareci-itari ) si camasa ca a barbatilor daci, fota de lana si ie, ca a femeilor dace. Pentru ca la Craciun alaturi de colinzile religioase se canta si colinzi laice mostenite din generatie in generatie pe cale materna de la daci. Si nu in ultimul rand pentru ca pamantul, padurile si apele, Carpatii (ghici de unde), Dunarea ( Donaris-dac ) si Marea Neagra soptesc ca un laitmotiv cuvantul DOR, daca nu credeti intrebati-i pe cei plecati prin tari straine.

  20. Si mai e ceva, limba Romana are in interiorul ei inca o limba. Aproape 5000 de cuvinte catalogate ca fiind cu etimologie necunoscuta. Cate alte incerte sau cate altele la care nici academicienii nu sunt de acord unii cu altii asupra etimologiei.

  21. TE POTI DUCE LA CEI CE TE PLATESC SA TOT INCURCI.DACA NU ITI PLACE DE ISTORIA NEAMULUI TAU DUTE IN ISRAEL ,POATE ACOLO ITI VA FI MAI BINE

  22. Domnule Anonim History, limba s-a mai schimbat intre timp, nu mai este daca, desi sunt convins ca sunt mult mai multe cuvinte de origina daca decat se recunoaste oficial, au aparut neologisme, etc – hai sa zicem ca dacii au adoptat brusc latina. Insa, stramosii mei tot daci sunt iar daca ei sunt daci rezulta ca si eu si altii asemeni mie suntem daci. Schimbarea limbii nu aduce cu sine si schimbarea genelor. Daca azi vorbim mai toti engleza inseamna ca devenim peste 156 de ani (!!!) … britanici???!! Ce se naste din daci, Ancient History mananca.

  23. “Dacii au pierit de mult” … brusc, la fel cum au invatat si limba latina. Atunci cine a invatat latina??? Nu neg faptul ca romana e o limba neolatina ci sunt de parere ca latinizarea limbii nu s-a produs brusc in cei 156 de ani (aprox.) de ocupatie romana, cel mai probabil s-a modificat in timp insa nu cred ca limba daca a fost complet “acoperita” de limba latina. Daca cumva limba dacilor si cea a romanilor au pornit dintr-un trunchi comun atunci se poate explica asemanarea si probabil o anumita influenta venita din partea “latinilor”.

  24. Mda orgoliul unor pseudo-istorici e o piedica mai mare decat muntii Himalaia. Dar de ce am avea nevoie de ei sa ne scrie istoria? Este mai important ce credem noi, cei multi. Daca vom transmite istoria adevarata din gura in gura, tuturor, si mai ales celor mici, vor disparea cu timpul toti “neoromanii” inclusivi cei ce ne conduc si cred in niste aberatii.

  25. Cat de aberant suna! Si cum naiba nu vorbim toti turceste acum dupa sase sute de ani de dominatie otomana? grea intrebare, nu-i asa? Domnilor istorici mai incordati-va creierii un pic!

  26. Draga *ancient history*,ma intreb care o fi numele tau real si ce origini o fi avand…
    E timpul sa te trezesti si tu,ti-ar prinde bine sa mai schimbi programul pe care rulezi.Daca vezi butonul RESET foloseste-l,OK?

  27. Ceea ce nu voi intelege niciodata este cun cineva care crede ca detine argumente solide, in care crede cu tarie, se coboara printre muritori sa le explice ceva in ce ei nu mai cred ? Bun, una ar fi daca acest site ar fi o Agora Civica. Da sa vii in “casa” unui om care a ales sa nu mai creada in povesti si care incearca sa descopere adevarul la problemele care scartaie si sa-i spui ca viseaza cai verzi pe pereti, tine de conduita, tine de o indoctrinare pe care n-o vei abandona nici cand ti-o bate popa ale 4 cuie. Adevaruldespredaci.ro este o bucatica din spiritul omului sau oamenilor care au ales sa-i ridice pe cei carora din anumite interese cei puternici le-au facut o nedreptate. Sa ciocanim la usa si sa ne stergem pe picioare! Asa ar fi frumos sa fie !

  28. – D-na, d-soara, nu cred ca va ajuta la ceva sa imi stiti numele. Dar ca tot vorbitzi de originea numelui sa stiti ca numele d-voasta e de origine latina. ?
    – Sa stiti un lucru, chiar daca nu sunt de acord cu multe dintre articlolele prezentate pe acest site, imi face placere sa citesc si sa acult ce se vb aici.
    – Din contra ma bucur ca mai sunt persoane care mai citesc si studiaza istoria asta veche/antica chiar daca e prafuita.
    – Cat despre d-voastra ar fi bine sa nu intrati pe acest site doar in pauza de publicitate de la o telenovela, sa va dati cu parerea asa pe langa istorie, ci mai folositor ar fi sa mai stergeti si d-voastra praful de pe cartile de istorie antica.

    Succes

  29. Domnule draga, spre supararea dv sa stiti ca nu ma uit la telenovele, si nici cu avon si altele de genul asta nu ma ocup…Si din cate stiu numele meu nu e latin ci are provenienta persana..Mai studiati,in pauza de tigara. Vreau sa cred ca suntem oameni in toata firea si nu e nevoie sa ne aducem acuzatii sau insulte..La urma urmei nici dv nu stiti cu ce ma ocup eu si nici eu nu stiu cu ce va ocupati dv…Insa noi,cei care intram pe acest site cu speranta ca intr-o zi adevarul va iesi la iveala si nu vom mai fi doar urmasii Romei, acei babari civilizati de romani…Dacii au fost niste oameni extraordinari si e o mandrie sa stii ca esti urmas al lor…Si daca tot va intereseaza asa mult, sa stiti ca la mine in biblioteca cartile de istorie au loc de cinste…Nu sunt deloc o nestiutoare care nu are ce face si mai citeste pe acest site cand si cand…Asa ca va rog sa nu mai insultati atata timp cat nu stiti cu cine vorbiti..Nu ma intereseaza numele dv,era doar o chestiune de ordin moral…Nu e frumos sa te ascunzi in spatele unei masti,atata timp cat iti impui un punct de vedere…Parerea mea!

  30. Buna ziua,
    V-am fi recunoscatori tuturor daca am pastra un ton decent,fara insulte sau jigniri adresate altor persoane care posteaza.De astazi inainte,orice mesaj care are ton jignitor la adresa cuiva va fi sters.La fel si mesajele care denigreaza demersul nostru sau il combat folosindu-se ca motiv “nu e ca voi pentru ca nu vreau eu”.
    Va multumim!

  31. – Sper sa inteleaga toti mesajul legat de jigniri.
    – De combatut cred ca e mult spus, dar de a aduce contraargumente (“argumentate”) sper ca se va putea in continuare.

  32. Care romanizare? Transilvania a fost secole sub stăpânire ungurească, şi n-a fost maghiarizată. Atunci putem crede că în 150 de ani romanii au reuşit? Oare limba dacă nu era foarte apropiată de limba latină? Atunci s-ar putea explica de ce dacii liberi vorbeau “latina”. Oare de ce inscripţia de pe un vas dacic – “Decebalus per Scorilo” era în limba latină? Fiindcă romanizarea începuse înainte de domnia lui Decebal şi în Dacia se vorbea latina?

  33. Nu sunt istoric profesionit dar sunt istoric autodidact. Poate ca gresesc dar asta este opinia mea:
    Nu se poate vorbi de romanizarea geto- dacilor din motivele aratate mai sus (perioada scurta de ocupatie, 15% din teritoriu ocupat, neincetatele rascoale ale dacilor liberi etc). Cred ca atunci cand vorbim de razboaiele romanilor cu dacii trebuie sa na gandim ca la niste RAZBOAIE FRATRICIDE (nu intamplator a fost nevoie pentru pornirea lor de un lider foarte hotarat – Traian- ce provenea din alt colt al imperiului si anume Spania, aflata la vreo 4000 km).
    La momentul ocupatiei romane, dacii vorbeau un dialect al romanei (protoromana?).Vor trebui ca lingvistii sa caute mai adanc in unele limbi moarte (sanscrita, greaca veche, limbile iraniene si alte limbi indo-europene) cuvinte inrudite cu unele cuvinte din romana dar care nu sunt de origine romana. Cel mai simplu este compararea cu limba albaneza cu care avem unele cuvinte inrudite. Vor trebui explicate de unde provin acele cuvinte din limba noastra cu origine clara din latina literara dar care nu au nici un corespondent in nici una din celelalte limbi romanice.
    Ocupantii romani si-au impus doar sistemul roman de guvernare prin “PAX ROMANA” si nicidecum limba. De asta se ocupau doar dupa ce treceau 2-3 generatii Probabil ca unii din colonistii romani nici nu cunosteau foarte bine latina, provenind din sudul Dunarii, zona ocupata de doar 100 de ani.
    Asa ca dacii si-au vorbit in continuare limba lor, cu imprumuturile de rigoare introduse de civilizatia romana de care nu trebuie sa uitam. Peste acestea s-au succedat imprumuturile firesti din alte limbi cu care am venit in contact (lucru care este valabil la toate limbile pamantului).
    Sa nu uitam ca in timpul razboaielor romanilor cu dacii sunt consemnate numeroase tradari ale dacilor care au trecut de partea romanilor (un alt argument ca vorbim de razboaie de factura fratricida). De asemenea despre imparatii daci ai Romei (Galerius) nu se consemneaza ca ar fi vorbit “limba daca”.
    Este indoielnica inscripția de la începutul sec. III, din vremea lui Caracalla, nu cu mult înainte de abandonarea Daciei,care pomenește de existența în armata romană a unui interpres dacorum, adică “translator al dacilor”, prin intermediul căruia romanii comunicau cu daci. Cred ca termenul “interpres” are mai mult semsul de mesager sau sol la ceilalti daci. Nici un alt document nu pomeneste de vreun translator pentru limba daca, sau ca vreun roman sa fi invatat limba daca. Mai mult : imediat dupa ocupatia romana intalnim acele COHORTE DACICE care erau trupe de elita puse in slujba stapanirii romane, ajunse pana in cele mai indepartate colturi ale imperiului roman si carora nu li s-au predat cursuri de limba latina.
    ACEASTA ESTE CONVINGEREA MEA!
    Cum de ne numim, insa, pe noi insine români?
    In procesul etnogenezei romanesti (care a mai durat cateva secole) s-a produs o identitate de termeni si anume termenul de “ROMANUS” a devenit sinonim cu “CHRISTIANUS”. Identitatea de termeni a mai fost constata de catre istorici in cazul bizantinilor care se intitulau “ROMEI”. Mandrii daci au acceptat sa fie denumiti de catre strainii pagani si mai apoi de catre ei insisi romani ca mod de diferentiere de lumea pagana si neromanizata din jurul lor. In momentul cand nu mai eram inconjurati de popoare pagane acestia au adoptat un alt teremen care nu mai coincidea nici cu cel de “ROMANUS” si nici cu cel de “CHRISTIANUS” si anume am fost denumiti VLAHI, termen ce nu si-a gasit nici o rezonanta in lumea romaneasca pentru care era un termen strain, romanii chemandu-se intre ei tot cu apelativul vechi “mai române!”.
    Astept sa ma contraziceti! Nu ma supar.

  34. Buna ziua tuturor.
    Interesante dezbaterile, ideile, atitudinile si controversele. Toate acestea nu fac decat bine problemelor dezbatute si sincer, apreciez in mod deosebit faptul ca administratorii site-ului posteaza marea majoritate a comentariilor. Si ce ma bucura cel mai mult este numai faptul ca in permanenta se urmareste prezentarea de dovezi istorice/lingvistice/rationale/etc, in sustinerea puctelor de vedere. Nu trebuie sa ne lasam luati de val, sa gandim sentimental, ci rational si logic.
    Constat totusi ca exista cu siguranta cele 2 curente istorice: romanizarea si dacismul, pentru care se duc lupte aprige. Aproape in totalitate s-au epuizat “citatele”, mentionarea izvoarelor sau autorilor antici, medievali, moderni care au avut cate ceva de spus pe aceste teme.
    Problema pe care o gasesc eu este cea legata de urmatoarea perioada istorica, de dupa 275, si anume cele cateva sute de ani cu informatii lapidare in istoriografia medievala romaneasca. Este exact momentul cheie care ne va ajuta sa intelegem cine suntem si indubitabil, ne va da raspunsuri la aceste probleme controversate. Sunt cateva sute de ani in care se contureaza popoarele medievale europene, asa cum le cunoastem si in prezent: francii, ibericii, bulgarii, sarbii, etc. Este de notorietate faptul ca teritoriul tarii noastre a fost denumit de-a lungul timpului, in unele momente, dupa cei ce erau mai puternici si arareori se vorbea despre cei ce locuiau aici, fie ca erau urmasi ai romanilor sau continuatori ai dacilor. Se mentiona astfel, in contextul unor evenimente importante, masa puternica ce locuia aici si doar mici referiri adiacente vorbeau despre romani/vlahi/daci(asta in ordinea frecventei mentiunilor). Vreau sa afirm ca romanii nu au fost o masa amorfa in acest spatiu, avem o traditie indelungata de stapanire a pamantului ( asta doar uitandu-ma la bunicii mei, care il pretuiau in mod deosebit) si e imposibil sa nu fi avut lideri locali/cnezi/boieri/domni si odata cu acestia mici romanii sau tari ori cnezate.
    Problema pe care o vad este lipsa izvoarelor istorice care sa ne faca sa intelegem ce s-a intamplat, ce au facut locuitorii pe timp de pace, ce au facut cand au venit navalitorii, migratorii, in ce au constat relatiile cu acestia, intr-un cuvant: istoria teritoriilor locuite de romani de la 275 pana la constituirea primelor voievodate. Sunt convins ca exista destule date in bibliotecile europene, ca pamantul romanesc este inca virgin din punct de vedere al arheologiei, iar traditiile/legendele/doinele populare orale trebuie analizate si din punct de vedere istoric.
    Asta este marea noastra problema, ca, spre deosebire de alte natii, nu ne-a placut scrisul, nu ne-a placut sa lasam posteritatii dovezi ale trecerii noastre efemere pe acest pamant, si i-am lasat mereu pe altii sa faca aceasta treaba, naivi fiind ca acestia vor spune si adevarul. Iar istoria arata cat de multe ori au falsificat, invingatorii avand mereu dreptate.
    Asa ca, pentru a clarifica daca am fost romanizati sau ne-am pastrat daci, trebuie mai intai sa vedem ce s-a intamplat dupa plecarea romanilor. E lunga perioada, vreo mie de ani. Povesti istorice sunt destule. Vrem si probe si dovezi istorice.
    Sa auzim de bine.

  35. Intr-adevar, Caline, perioada de dupa retragerea aureliana,cele cateva sute de ani cu informatii lapidare in istoriografia antica si medievala timpurie romaneasca constituie exact momentul cheie care ne va ajuta sa intelegem cine suntem si anume vom constata ca pe langa faptul ca suntem DACI,noi suntem si CRESTINI.
    Aici intram in domeniul istoriei bisericesti, domeniu pe care istoricii nostri il aborbeaya doar cu mare greutate si nu fara a stramba din nas.
    Intre actele martirice se mentioneaza printre altele pe Sfantul Mucenic Montanus, preotul si sotia sa Maxima care au patimit la inceputul secolul IV (anul 304) in vreme domniei lui Diocletian.
    Martiriul lor s-a petrecut astfel: văzând Preotul Montanus că mai-marele cetăţii Singidunum face începutul prigonirii slujitorilor lui Hristos, şi-a adus aminte de cuvintele Domnului, Care a spus: «Iar când vă vor urmări în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă» (Matei 10, 22). El a plecat deci din Singidinum la Sirmium, reşedinţa prefecturii în care locuia, unde l-au prins prigonitorii şi l-au adus în faţa lui Probus, guvernatorul Pannoniei Inferior.

    Iar acesta, stând pe scaunul de judecată, a început cercetarea Preotului Montanus, întrebându-l cum se numeşte, dacă este creştin şi ce îndeletnicire are. Slujitorul altarului a răspuns cu curaj că este creştin şi preot al Bisericii lui Hristos din Singidunum.

    Probus l-a îndemnat să se supună poruncilor împăraţilor şi să aducă jertfă zeilor. Preotul Montanus a răspuns astfel: «- Cine cinsteşte pe zei şi nu pe Dumnezeu va fi smuls din rădăcină». Guvernatorul insistă în continuare: «-Împăraţii prea-îndurători au poruncit ori să aduci jertfe, ori să fii pus la chinuri». Fiind silit să aleagă între călcarea legilor sfinte şi schingiuire, slujitorul Domnului a mărturisit neclintit credinţa sa creştină: «-Eu am primit învăţătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor». La ameninţarea repetată cu caznele, Montanus a răspuns: «-Mă bucur dacă ai să faci aşa ceva, ca să mă aflu şi eu părtaş la Patimile Domnului meu, Iisus Hristos».

    Probus a poruncit să fie pus la chinuri numaidecât; şi pe când îl schingiuiau cu cruzime, el îl întrebă: «- Ce zici, Montanus, aduci acum jertfă zeilor?». Iar preotul replică senin: «Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia mereu I-am jertfit».

    Atunci Probus, văzând tăria şi îndelunga răbdare a desăvârşitului preot, a chemat pe Maxima, soţia acestuia, crezând, nelegiuitul, că femeia, mai slabă din fire fiind, se va înduioşa de chinurile soţului ei şi-l va îndemna să jertfească zeilor. Dar spre uimirea păgânului, Maxima preoteasa a cerut să fie şi ea dusă la munci, ca să se facă părtaşă la Patimile Mântuitorului.

    Uluit de curajul celor doi soţi, guvernatorul glăsui tulburat: «- Voi, creştinii, sunteţi nebuni, nu preţuiţi viaţa!». Folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, Preotul Montanus zise: «- Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi» (I Cor. 1,27).

    Guvernatorul Probus a stăruit pe lângă Montanus să jertfească, spre a nu fi chinuit şi mai rău. Dar acesta a consimţit: «- Fă ce vrei; ai să vezi câtă răbdare îmi va da mie Domnul Iisus Hristos împotriva curselor tale». Probus, văzând răbdarea şi stăruinţa Preotului Montanus şi a soţiei sale, Maxima preoteasa, în credinţa Domnului şi Mântuitorului Hristos, a dat hotărârea aceasta: «- Poruncesc ca Montanus şi Maxima să fie aruncaţi în râu, fiindcă s-au arătat nesupuşi poruncilor împărăteşti».

    Iar fericitul Montanus şi soţia sa Maxima, auzind această hotărâre de moarte, ca şi cum ar fi primit un dar nepreţuit, slăviră pe Dumnezeu: «- Mulţumim Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare şi ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veşnică».

    Şi, pe când slujitorii demonilor au ajuns cu ei la malul râului Sava, la vărsarea lui în Dunăre, şi le-au legat câte o piatră de gât, înainte de a-i arunca, robul lui Dumnezeu ridicându-şi mâinile către cer s-a rugat şi mai fierbinte:

    «- Doamne Iisuse Hristoase, Care Te-ai jertfit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi, Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Sporeşte, Doamne, şi apără turma cea credincioasă a Bisericii Tale din Singidunum şi de prin toate văile Dunării. Cu ochii minţii văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană».

    Citat din:

    Pr. Prof. Nicolae M. Popescu, Viaţa Sfântului Montanus, presviterul din Singidunum, în Preoţi de mir adormiţi în Domnul, Bucureşti, 1942, p. 6-10 ; Pr. prof. I. Rămureanu, Martiriul Sfântului Montanus prezviterul din Singidunum, un preot daco-român, cu bogată bibliografie, în Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 184-189.

    Poporul despre care prooroceste Sfantul Montanus este poporul roman adica dac. De la retragerea aureliana trecusera peste 30 de ani. Conform adeptilor romanizarii dacilor, aceasta se incheiase in nordul Dunarii, nemaifind stapanire romana. Poporul despre care se spune ca se va ridica este un popor nou prin BOTEZ.
    El se va numi CRISTIANUS (=POPORUL LUI DUMNEZEU) dar si ROMANUS (“care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană”) care vor deveni sinonime. Sfantul Montanus este proorocul aparitiei noastre ca popor crestin in istorie.
    Un alt exememplu cel al Sfantului Niceta de Remesiana, “apostolul dacilor” despre care dati-mi voie sa va vorbesc maine.

  36. Multumesc Puiu. Sunt convins ca toate aceste manifestari de viata simpla, omeneasca, tragediile, vietile martirilor cuprinse in sfintele scrieri bisericesti, legendele, basmele,povestile, zicerile, trairile, vorbele de duh, cantecele, doinele, baladele, colindele, etc., nu exprima decat experientele de viata din neguri de vremuri si au o mare legatura cu istoria unui popor. Acestea aduna la un loc un popor, o natie si il individualizeaza. Cine nu cunoaste aceste lucruri, nu stie istoria/povestea unui popor.
    Oricat ar fi fantezie sau imaginatie in acestea, baza intotdeauna a fost una reala, fizica, traita, conform zicerii: “ca daca n-ar fi/fost, nu s-ar povesti”!
    Am citit cat am putut istorie, din pasiune si nu din prisma formatiei profesionale, si in special medievala despre poporul roman/vlah/dac si am constatat faptul ca mentiunile istoriografice despre noi erau facute in functie de interesele celorlalti: latini, bizantini, rusi, germani, papistasi, maghiari, etc., asa ca eu sunt de parere ca de acum in colo, cercetarea istorica a poporului nostru trebuie sa porneasca in special cu cercetarea arheologica. Geme pamantul patriei de multimea izvoarelor arheologice ce asteapta a fi dezvelite, insa cercetatorii nostrii stau prin birouri si se fac specialisti pe descoperirile si interpretarile altora. Poate ca aceste idei, noul curent dac, o sa-i ambitioneze pe unii din ei care nu cred in adevarul absolut al unor alti pamanteni si se vor pune la treaba(daca ati sti cum interpreteaza toti vecini nostrii istoria tarilor lor, v-ati distra copios).
    Sa speram ca se vor trezi multi si vor incerca macar aflarea adevarului.

  37. Imi pare rau dar trebuie se va contrazic .NU aparitia crestinismului a condus la prabusirea culturii si civilizatiei dacilor ci tocmai crestinismul ne-a permis sa ne pastram identitatea si sa nu devenim mai apoi goti, avari, slavi. Daca nu se vorbea in biserica limba româna, am fi adoptat limba cotropitorilor. Trebuie reamintita aici identitatea de termeni CRISTIANUS= ROMANUS care a fost adoptata de catre stramosii nostri tocmai pentru a rezista cotropitorilor pagani. In rest cultura si civilizatia dacilor s-a pastrat si imbunatatit in crestinism. Ele s-au transfigurat prin adoptarea crestinismului. Nu este consemnata o data a crestinarii noastre pentru ca dacul simplu de la tara, intrand in biserica se indeparta nu de lumea spirituala a lui Zamolxe ci de lumea religioasa romana.

  38. Noi nu am avut nici un Platon, nici un Aristotel si nici un Sofocle pentru simplul fapt ca nu suntem greci si nu ne plac discutiile sterile din Areopag. Nu avem nici un Cato, nici un Seneca si nici un Petronus dac pentru simplul fapt ca nu suntem romani. In spiritualitatea noastra se imbina utilul si frumosul, se imbina placutul si necesarul precum se imbina trupul si sufletul in conceptia medicilor daci despre care se zice ca vindecau boli pe care medicii greci nu le puteau vindeca pentru ca nu se ocupau doar de trup si nu si de suflet ca cei daci (traci).
    Nu avem asemenea filosofi dar avem pe un Dionisie Exiguul care a fost un teolog geto- dac din Scythia Minor (Dobrogea).
    Acesta a avut bogate cunoștințe de astronomie, calendaristică și calcul pascal (si dacii aveau nuroase cunostine astronomice). Mai multe lucrări de acest gen îi sunt incluse în Liber de Pashatae sau Cartea despre Paști: Pascalia adevărată și regulile îndreptării ei, Precizări pentru stabilirea datei Paștilor, Elementele calculului calendaristic și Pascal etc.

    In mod deosebit trebuie subliniat faptul că Dionisie este cel care a fixat “cronologia erei creștine”, Iuând pentru prima oara ca punct de plecare, pentru numărarea anilor, Nașterea Mântuitorului, “începutul nădejdii noastre” (fixând-o în 754 sau 753 de la întemeierea Romei”); a fost adoptată încă din sec. VII în Italia, din sec. VIII în Anglia, în cel următor în Franța, apoi, cu timpul, în toate țările lumii.
    Mai sunt si alti parinti daci (Sf. Ioan Casian, Niceta de Remesiana, Gherman de la Tomis, calugarii sciti etc) a caror contributie la cultura universala este la fel de mare ca si a unui Cato, Seneca sau Petronius.

  39. In vremuri de razboi cei care treceau de partea inamicului se faceau vinovati de inalta tradare.

    In vremuri de pace, ma intreb cum se pot numi cei care ignora dovezile si ascund adevarul istoric, pretinzand cu o obraznicie de neimaginat ca suntem urmasii invadatorilor.

  40. Unii ar trebui sa-si aduca aminte ca nu este vinovat Hristosul si nici invataturile Sale pentru toate ticalosiile care s-au facut in numele Lui. Dealtfel, a vorbit despre toate acestea.

  41. Civilizatia romana, sclavagista, cruda, cotropitoare a altor neamuri, in care homosexualitatea era in “trend”, era, in esenta sa, impotriva firii, impotriva legilor morale si a esentei fiintei umane.

    Civilizatia dacilor era complet opusa celei romane, o civilizatie a oamenilor liberi si a meritocratiei(o vom regasi la marii nostri voievozi), in plan spiritual cele doua lumi nici nu pot fi comparate, este vorba de o alta dispunere; despre nivelul material la care au ajuns dacii se cunosc destule.

    Lucrurile s-au mai schimbat pe masura ce traco-dacii au patruns masiv in armata si au castigat pozitii in imperiu, culminand cu declararea crestinismului ca religie oficiala; fireste, situatiile au complexitatea lor.

    Legea e una: AM RENASCUT, SUB SEMNUL CRUCII, DIN RUINELE SARMIZEGETUSEI.

  42. Salut !
    O intrebare am , atat! Parca dacii vobeau aceeasi limba cu roamnii cand au fost cuceriti , pe cand in articol vorbiti de interpres dacorum …ma intreb si eu ca tot omu’ .ce limba vorbeau dacii pana sa fie cuceriti ?

  43. În primul rand,dacii nu isi ziceau ei insisi “daci”, ci au fost numiţi de romani astfel. În trecut ei fusesera numiti geti de către greci. Iar dacă tu vezi vreo legătură între cuvântul “dac” şi “ad-hicce”(latinescul pentru “aici”), mă închin. În plus, ultima eră glaciară s-a sfârşit acum 10 000 ani. Astfel, ar fi fost timp suficient ca alte popoare să vină din Asia ca să populeze Europa.

  44. Teoriile par perfecte, dar lipsesc anumite verige. De exemplu, dacă dacii nu au fost latinizaţi complet şi vorbeau o limbă diferită de cea latină(din moment ce armata romană avea nevoie de translatori), atunci de ce mare parte din vocabularul limbii române este de origine latină? Nu înţeleg de ce vă mândriţi că vă trageţi dintr-un popor care nu avea o limbă scrisă şi care practica şi sacrificii umane(fapt dovedit istoric)? Eu unul sunt mai mândru de moştenirea romană decât de cea dacică.

  45. Nu înțeleg încăpățînarea asta de a refuza premisa romanizării în ciuda faptului că rezultatul final e limpede ca lumina zilei: daco-românii vorbesc o limbă neo-latină.
    Și eu mă simt mai conectat față de daci și regret enorm că strămoșii ăștia ai noștri nu și-au păstrat cu sfințenie limba lor ancestrală. În loc de o îngrămădire în coloana latină, aș fi preferat din tot sufletul o limbă originală și mai frumoasă ca toate celelalte. :))
    Tot ce mai putem face de azi înainte e să recuperăm și poate revalorificăm frînturile astea de limbă dacică moștenite de română. Încă mai sînt cel mult o mie de cuvinte dacice, după cele mai optimiste cifre.
    Trebuie spus în același timp că latina și dacica au avut în comun multe cuvinte, sufixe și prefixe, datorită originii comune indo-europene.Numai lingviștii vor putea spune cît anume, dar asta nu trebuie să ne împiedice să studiem fiecare și să adăugăm la istoria noastră această moștenire cam neglijată.
    De exemplu „sare” sau „soare” pot fi și cuvinte dacice la origine. Originalele indo-europene erau *sal(sare, sărat) și respectiv *sāw-el- (/*sūl-); *sw-en-
    Erau tribul saldensis, cunoscuți ca exportatori de sare sau cetatea getică Salmuris pe litoralul pontic, grecizată în Halmyris.E chiar un tracolog care înaintează această teorie posibilă.
    Legat de soare avem balticul saule și celelalte derivate IE.
    Discuția trebuie extinsă ca să acopere toate cuvintele de azi ale românei.Unde intervin procesele satemizării putem preconiza cum ar arăta moștenirea dacică azi bazîndu-ne pe limba albaneză și pe baltci sau slava comună. În alte părți dacica putea fi chiar mai originală și mai conservatoare decît alte graiuri.De exemplu un amic al meu punea sub semnul întrebării dacă obscurul regionalism „înbadiu”(bun, frumos) n-ar fi un relict dacic venit direct din indo-europeană, avînd drept coradicali proto-germanicul batiz(better, best)și sanscritul bhadra(bun,norocos,binecuvîntat etc.)
    http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=2075&root=config
    Tot aici ar putea intra termenul bădica adresat de femei la țară iubitului, fără legătură cu bade ca termen de respect pentru bătrîni sau frate mai mare.E vorba de o rădăcină IE distinctă, dar probabil tot dacic.

    Alte cuvinte posibil dacice: abia(sensul de rapid, imediat), a șterpeli*, drăpăna(var.dărăpăna)*, oreav, tomoiagă*, zdreanță*, drețe, mal* beregată*, borugă*, beucă*, dîrlog*, mușcoi*, cînepă*, șerpe*, botei*, bumb*, bruș, a găsi*, a spăla, sur, crună*, breb*, a (se)ardica (a rădica)*, băl(-an)*, borjug, a țîpa, pielm(var.chielm)*, borotău*, gîț, stramă*, tîrtiță și multe altele.
    Cele cu steluță sînt sigur dacice și le pot argumenta ușor.

    Cocluzie e „avem de muncă”! Aș vrea să putem aduna toate aceste cuvinte traco-dacice într-un dicționar pe care fiecare român să-l aibă în bibliotecă.

  46. Consideratii despre geto-daci si proto-istoria romanilor

    Valentin-Claudiu Dobre

    Nu exista informatii precise despre limba geto-dacilor si caracteristicile acestei limbi. La modul general, denumim dialectul limbii romane pe care il vorbim drept daco-roman conform unui criteriu geografic (actualmente, poporul roman ocupa mare parte din teritoriul care in antichitate era locuit de geto-daci). Sunt romanii descendenti directi din vechii geto-daci si colonistii romani instalati in Dacia ? Iata o intrebare la care istoriografia romaneasca raspunde unanim cu da.
    Totusi, cum suna limba geto-dacilor si cat de apropiata era de limba tracilor ? Baldi si Trask o considera ca un dialect al limbii tracilor, altii o considera poate apropiata de frigiana sau cel mult avand o origine comuna cu aceste doua limbi. Tomaschek propune etimologii pentru toponime, antroponime si nume de plante dacice bazate pe limbile indiene si prin bactriana. Altii legau geta de gota, considerandu-i pe geto-daci germanici. Nici filiera celtica sau slavica nu au lipsit in explicatiile unor cercetatori.
    Personal, consider, ca daca lituaniana moderna explica destul de bine antroponimele tracice, in schimb gaeilge (irish gaelic – gaelica irlandeza) si respectiv gàidhlig (gaelica din Scoţia) explica mai bine antroponimele geto-dacice.

    Exemplificam dupa cum urmeaza pentru antroponime tracice: tod. Amadocus (regi tod., lt. amas- eg. “speech, voice”+lt. dagus- eg. “prickly” sau lt. daug- eg. “much, plenty of, a lot of” sau lt. dangus- eg. “sky” sau lt. dauguma- eg. “majority” sau lt. dėka- eg. “thanks to, owing to” sau lt. dūkulis- eg. “fury, rage, frenzy”); tb. Artabanus (conducător bithyn; lt. artėti- eg. “approach, near”, lt. artyn- eg. “nearer, closer” + lt. vanduo- eg. “water” ?); tb. Bas (rege bithyn; lt. basas- eg. “barefoot, bare”, lt. basius- eg. “barefoot person; vagabond, tramp”); tb. Bassaces (conducător bithyn, fiul lui Artabanus; 1. lt. basakojis- eg. “barefoot”; 2. lt. vasariai- eg. “south”; 3. lt. sg. vaisus- lt. “vislus”- eg. “highly generative, reproductive”, lt. vaisius- eg. “fruit; fruit, results”; 4. lt. vaisiuotis- eg. “bring forth the young” ?); tod. Berisades (rege tod., 359-352 îC.; 1. sg. byra- lt. derlius- eg. “harvest, yield, crop”- recoltă cf. ro. pârg+ lv. sardze- eg. “watch, guard, sentry, look out”: cel care veghează sau păzeşte recoltele; sg. saidris-lt. viksva- eg. “sedge, carex”- rogoz pare improbabil ?; 2. lt. bjaurumas- eg. “ugliness, deformity, abomination”); t. Bergaios (rege local trac din districtul Pangaian, cca. 350- 400 îC.; 1.lt. bergždauti- eg. “be barren, dry”- “sterp, steril”; 2. lt. vergauti- eg. “be a slave; work very hard”; 3. vbalt. Perkūnas- eg. “the Thunder”, poate un supranume de “fulgerătorul”, deşi trecerea lui p în b este puţin probabilă); tb. Boteiras (rege bithyn ?- 376 îC.; lt. būtis- eg. “being, existence”+lt. jūra- eg. “sea” sau lt. jūreivis-“seaman, sailor” probabil un supranume de tipul “născut din mare” sau “fiinţa mării”); tod. Cersobleptes (rege al tr. od. 359-341 îC.; lt. keršas- eg. “piebald, dapple”- “bălţat, pestriţ”+lt. blęstis- eg. “gloom, lower, lour, be overcast”- întunecat- poate indica un defect fizic precum o boală de piele sau de ce nu, chiar lepră); tod. Cetriporis (rege al tr. od. 358-347 îC.; lt. ketera- eg. “crest” sau lt. keturi- eg. “four”+ lt. pora- eg. “pair, couple” sau lat. puer- eg. “son”); tod. Cotys (regi ai tr. od.; 1. lt. gūdus- eg. “dreary, gloomy, sombre” ?; 2. lt. kutai- eg. “fringe” ?; 3. lt. dėkoti- eg. ” thank smb.”, gdl. cothaich- eg. “win, earn, contend, strive”); tb. Nicomedes (regi bithyni; 1. lt. nukamanoti- eg. “unbridle”- “nestrunit”; 2. lt. Nykus – eg. “gream, dismal, dreary; uncanny, eerie, weird”+lt. medus- eg. “honey”, un “weird honey”- “stranie/ nepământeană dulceaţă” ?); t. Orpheus (poet mitic trac, autor texte lirice şi filozofice; lt. oriai- eg. “with dignity”+ lt. fėja- eg. “fairy”); tod. Pleuratus (rege tod., 213-208 îC.; lt. privyti- eg. “overtake, catch up with”, lt. privertimas- eg. “compulsion, coercition”, lt. priveržti- eg. “tighten/screw up”);
    tb. Prusias (regi bithyni; lt. prusinti- eg. “enlighten, educated”, lt. prusti- eg. “be/become developed/ educated”); tod. Pythodoris (rege tod., lt. pjūtis- eg. “reaping, harvest”+lt. dora- “morals, honesty”);
    tod. Rhascus (rege al tr. od. 48-13 îC.; lt. raiškus- eg. “distinct, expressive; : elocution”); tod. Rhoemetalces (rege al tr. od.; lt. ramiai- eg.”quietly, calmly, peacefully”+lt. talka- eg.”collective assistance, collaboration, help”); tod. Rhescuporis (rege tod., lt. rišėjas- eg. “tier, binder”+ lt. pora- eg. “pair, couple”); tod. Sadalas (regi tod.; lv. sadale- eg. “distribution; allocation; assessement; arrangement, planning”, lt. sandėlis- eg. “store”); tod. Seuthes (I şi II regi ai tr. od.; lt. siutas- eg. “rage, fury, jam”, lt. siūti- eg. “sew, make” ?, lt. siautėti- eg. “rage, rave, storm”); tod. Sitalces (rege al tr. od. 431-424 îC.; lt. siautulys- eg. “fury, frenzy; romp”+lt. alsus- eg. “tiresome, wearisome”- “furie nestăpânită” ?); tod. Sparadokos (rege tod., fiul lui Teres I; lt. sparta- eg. “speed, rapidity” + lt. duoklė- eg. “tribute, contributio”?; gdl. spiorad- eg. “spirit”); t. Syrmos (rege al tracilor tribali, contemporan cu Alexandru cel Mare; 1. lt. suremti- eg. “lean against each other; gripe”- “a asupri, a chinui, a împila”; 2. lt. surikimas- eg. “scream, shriek”); tod. Teres (regi ai tr. od. Teres I, primul rege puternic şi unificator al tracilor: 450-431 îC. şi Teres II: 347-? îC.; lt. tėra- eg. “there is only, there are only”); tod. Tryphaena (rege al tr. od. 18-38 dC.; sg. truopnē- lt. “tiksliai, taikliai; kruopščiai; tikrai; patikimai; tvirtai”; sg. truopnos- lt. “tikslus; kruopštus, solidus; patikimas”: lt. tikslus- eg. “exact, precise, accurate, punctual”; lt. kruopštus- eg. “thorough, tedious, careful, painstaking, scrupulous”); tb. Ziaelas (rege bithyn; lt. žiauruolis- eg. “cruel, brutal person”, lt. žiaurus- eg. “cruel, brutal, savage”); tb. Zipoites (rege bithyn; lt. žiburys- eg. “light”, lt. žiburiuotas- eg. “luminous, fluorescent”); t. Zoltes (căpetenie t. contemporană cu Rhemaxos; 1. lt. žolėtas- eg. “overgrown with grass, full of grass; dirty with grass” ?; 2. lt. žaloti- eg. “damage, injure, hurt, spoil, maim, mutilate, cripple, laim”, lt. žala- eg. “harm, hurt, injury, damage”; posibil: “cel ce schilodeşte” ?);

    Exemplificam dupa cum urmeaza pentru antroponime geto-dacice:
    gd. Atheas (rege contemporan cu Filip al II-lea, posibil rege get de la gurile Dunării, în Basarabia sudică; gdl. aiteal- eg. “light, gleam of light”, gdl. aiteas- eg. “joy, gladness; laughter; fun; comfort”, gdl. aithne/aitheanta- eg. “command, commandment, order, injunction, mandate, direction, charge”, gdl. athach- eg. “giant, champion; monster; yeoman, husbandman”. Pentru gdl. athach cu sensul eg. “yeoman, husbandman” cf. ro. ortac=scr. ortak);
    gd. Burebista (vestit rege gd. 70-44 îC.; 1. lt. vairas- eg. “helm, be at the helm”- “cârmuire”, lt. valstybės vairas- eg. “the helm of state” + lt. vešėti- eg. “grow vigorously, thrive; prosper, flourish, thrive”: “cârmuire înfloritoare, prosperă”; 2. lt. būrinikas- eg. “platoon comander”, lt. busti- eg. “wake up, awake” sau lt. būstinė- eg. “abode, residence”; 3. lt. vyrautis- eg. “prevail, predominate, have dominion over, hold sway over” sau lt. vyravimas- eg. “predominance, prevalence, supremacy”+lt. visateisis- eg. “enjoying full rights; fully entitled/qualified” sau lt. visata- eg. “the universe”; 4. arb. búrë/bërë- it. “fatto, compiuto; maturo” sau arb. búrrë- it. “uomo”+arb. vistár- it. “tesoro”; 5. lv. burvīgs- eg. “charming, adorable, enchating; glamourous” + lv. bīstams- eg. “dangerous, perilous, risk, risky, hazardous”; 6. gdl. òirdheirc- eg. famous, illustrious, noble, excellent, honourable, glorious” + gdl. biùthaid/ biùthaidean – eg. “hero, foe” sau gdl. biùtas- eg. “fame, reputation”; 7. irg. bóaire- eg. “commoner”+ irg. bisech- eg. “increase, addition; improvement, betterment, progress” sau irg. beithir- eg. “ussualy taken as meaning bear; laudatory epithet of wariors; with complimentary sense brave warrior, hero, chief” cf. ro abitir ?; mxg. vooar- eg. “great” ? + mxg. bishaghey- eg. “thrive, increase, wax , prosper, develop, accrue, multiply, expand, expansion, growth, accession , multiplication, development”; 8. lv. burvju- eg. “magic” sau lv. burvība,burvestība- eg. “magic, whitchcraft, spell” sau lv. burvis- eg. “sorcerer, wizard, magician, enchanter” sau lv. burt- eg. “to conjure, to practice magic”, toate+ lv. bīstams- eg. “dangerous, perilous, risk, risky, hazardous”- “mag de temut” ?; 9. Crişan: “the briliant, noble” cf. C.G. Mateescu, “well-known” cf. Giurescu; “the powerful, plentiful” cf. Tomaschek, “the first among men” cf. Dečev- HC.43; 10. gdl. borr- eg. “great, noble; haughty; splendid, grand”-DE-110 sau poate cu sensul irg. bóaire- eg. “commoner”+ gdl. beuasachd- eg. “good behaviour, moral rectitude; manner, morals” sau gdl. beusaichead- eg. “degree of moral purity or modesty”-DE-91 sau gdl. beusach- eg. “well-behaved, virtuous, moral”);
    gd. Comosicus (rege gd.; lt. kūmas- eg. “godfather” ?; gdl. caomh- eg. “kind, gentle, mild; dear, beloved; handsome; noble” sau gdl. cunnsan- eg. “noble person” , gdl. comas- eg. “power, ability, authority”, gdl. comasach- eg. “able, capable”, irg. cumachtach- eg. “powerfull, mighty, invested with magical powers” sau irg. cumhachdach- eg. “mighty one, ruler, wizard”);
    gd. Cothelas (tatăl Medei a Odessei, devenită una din numeroasele soţii ale lui Filip al Macedoniei; Pârvan consideră numele bessic şi nicidecum getic; 1. lt. katilius- eg. “copper smith”; 2. lt. kotelis- eg. “penholder”; 3. wls. coeth- eg. “pure, purified, refined, fine, beautiful, excellent; cultured” sau wls. coethol- eg. “elegant, fine,refining”);
    gd. Dapix (rege gd.; 1. lt. dabita/dabišius- eg. “dandy” ?; 2. lt. davėjas- eg. “giver”- legiuitor, cel ce dictează ?; 3. lv. dabisks- eg. “national, natural; unafectted, unsophisticated, simple, easy, native”);
    gd. Decebal (rege gd.; 1. gdl. deachair- eg. “bright, glittering”-DE-314 sau gdl. daicheil- eg. “handsome, graceful; genteel; majestic, stately, dignified; haughty, proud; strong; keen; severe, hard “-DE-306+ gdl. bal- eg. “1. Lord; 2. the Sun”-DE/1-61 sau gdl. bailc- eg. “strong, bold, daring” sau gdl. baileeae- eg. “tall, erect man, stout man”-DE-59; 2. gdl. dachaidh/dachaidhean- eg. “a home, residence, domicile; homewards, to one’s own country” + gdl. balla/ballachan – eg. “wall” – ro. “zidul/pavăză ţării” ? sau hţ. daĥ- ro. “acoperiş”+hţ. ĥachĭa-ro. “casă”+ro. val ?; 3. gdl. daingeann- eg. “strong, firm” + gdl. balla/ballachan – eg. “wall”- ro. “pavăză puternică”; 4.sg. Dėkts- lt. “šaunus, stiprus”: lt. šaunus- eg. “valiant, dashing, gallant”- “viteaz, impetuos, brav”, lt. stiprus- eg. “strong, firm, powerfull, fierce, severe, hard, intense, violent”; sg. balkis- lt. “sija, rąstas”: lt. atsijoti- eg. “sift”- “a cerne, examina, analiza, studia”; 5. lv. dēka- eg. “adventure, affair”+lv. balss- eg. “voice”);
    gd. Deceneu (sacerdot dac; lt. dėkingas- eng “grateful, thankful”, lt. dekingumas- eg. “gratitude”);
    gd. Dicomes (căpetenie getă Muntenia, l-a ajutat pe Marc Antoniu în războiul cu Octavian; 1. lt. daigumas- eg. “germinating power”; 2. lt. dykuma- eg. “desert, wilderness”, datorită aplicării tehnicilor de pârjolire în caz de război ?);
    gd. Diegis (căpetenie dacă, frate al lui Decebal ?, l-a reprezetat la tratativele de pace purtate cu Domiţian 89 e.n. primind în numele lui diadema regală; 1. lt. dėdžius- eg. “uncle”?, lt. diegas- eg. “shoot, sprout; fellow”?; 2. lt. degėsiai- eg. “site of a fire”?, lt. žiužė- eg. “fire”, irg. deg-itge- eg. “good prayer”);
    gd. Drilgisa (nepot al regelui costoboc Pieporus și al soției sale, Zias, amintit de un epitaf dedicat reginei Zias în secolul II e.n.; gdl. dril- eg. “drop, as of dew or rain, sparkling in the sun; spark, twinkle; glimpse; state of being slightly intoxicated”, gdl. drileach- eg. “abounding in drops or sparks; anything sparkling”: Sau gdl. dligheach- eg. “lawful, rightful”);
    gd. Dromichaites (rege get; 1. lt. drovėjimasis= drova- eg. “shyness, bashfulness, diffidence”+getae; lt. drovumas- eg. “shyness, diffidence, bashfulness”+ getae, amândouă cu sensul de getul modest; lt. drovingas- eg. “modest, shy”; 2. Sg. dromolis- lt. “virdulys”- eg. “tea-kettle, samovar”, deşi mai apropiat fonetic, nu are sens în context; 3. irg. druimmchlae- eg. “summit, pinnacle, acme”; 4. gdl. druim/droma- eg. “back, ridge”, mxg. drommey- eg. “dorsal, ridge”; 5. gdl. droch- eg. “right, straight, even, direct”-DE-360; );
    gd. Duras-Diurpaneus (rege dac, c. 68/69-87 dC. frate al lui Scorilo şi unchi al lui Decebal ?; 1. lt. doras- eg. “honest, moral; good, proper, fit”+lt. drykti- eg. “spread; stretch, extend”+ lt. põnas- “domn, stăpân”; 2. lv. duramais- eg. “prick, pricker”+ lv. durt- “eg. pike, dagger, stab, prick, jab, thrust, bite”+ lt. põnas- “domn, stăpân” – “cel ce înfige lancea ascuţită ?”; 3. gdl. dùr- eg. “dull, stubborn, ostinate, dour” sau gdl. dùrachd- eg. “diligence, earnestness, sincerity; good-will” + gdl. dìorras/dìorrais – eg. “stubbornness, vehemence, vehement anger” cf. ro. dârz + pan- “stăpân” );
    tod. Hebryzelmis (rege al tr. od. 390-384 îC.; lt. gebėti- eg. “be able, know how, can”+lt. žėlimas- eg. “growth, growing”);
    gd. Gerula/Gerulo (antroponim; lt. gerulis- eg. “good-natured person, good soul”, irg. gearr- eg. “short”, cg. gerys da- eg. “famous”);
    gd. sau gotic Ildikó (soția lui Atilla; nume considerat germanic, din Hildchen sau Kriemhild; gdl. il- eg. “plenty, difference, diversity” + gdl. dìchill- eg. “protection” sau gdl. dìchioll- eg. “diligence; attempt, endeavour; perseverance; forlorn effort”);
    gd. Koson (rege gd.; lt. kasuoti- eg. “annul, reverse”, sg. kosītė/kusuotė- lt. gundyti/skatinti/įkalbinėti, unde lt. gundyti- eg. “entice, allure, tempt, seduce”, lt. skatinti/ eg. “induce, prompt, stimulate”, lt. įkalbinėti- eg. “try to persuade smb. to” ?);
    posibil gd. Mama (copil de neam regesc posibil geto-dac, ucis alături de Atacam din ordinul lui Atilla sau Bleda, nume menționat de Priscus; similar antroponimului trac Mamoxis amintit de către Decev; vezi și numele propriu modern Mamulea; spre deosebire de Paliga, care îl leagă de rădăcina PIE semnificând fr. “mère”, propun varianta gdl. màm- eg. “might, power; gap, pass through mountains; mother; breast; etc. ” de unde reținem sensul eg. “might, power” cf. sensului modern al cuvântului mamut= colos);
    gd. Moskon (căpetenie gd.; 1. slvn. moški, sbc. muškarac- eg. “man”, istr. múškile-“bărbatul”-K.65?; 2. sg. Moskols- lt. ” raumuo”- eg. “muscle; lean meat”; 3. lt. mušeika- eg. “pugnacious person, he is always really to fight”- “bătăios, combativ, certăreţ”; 4. lv. mošķi- eg. “goblins, evil spirit, hobgoblins”; 5. lv. možs- eg. “alert, lively, cheerful, cheery, breezy” sau lv. možums- eg. “alertness, liveliness”);
    gd. Natoporus (nepot al regelui costoboc Pieporus și al soției sale, Zias, amintit de un epitaf dedicat reginei Zias în secolul II e.n.; gdl. neart- eg. “strength, power, might”, gdl. neartaich- eg. “strengthen, fortify” + gdl. pòr- eg. “seed; grain, corn; crops generally; race, clan, progeny; pore of the skin”);
    gd. Oroles (rege gd.; lt. erelis, lv. ērglis, ch. orel, slv. orol, pl. orzel, ucr. орел- ro. “vultur”; irg. ordlach- eg. “a hero ?”, wls. orls=wrlys=wrls- eg. “fur”);

    gd. Pieporus (Pieporus rex Coisstobocensis – amintit de Bogdan Petriceicu Hașdeu în “Cine sunt albanesii ?”- Analele Academiei Române, Seria II, Tom XXIII, pg. 103-113; gdl. peabar- eg. “pepper”, gdl. pìobair- eg. “piper” ? În mitologia populară românească identificat poate cu Pipăruș-Petru ? Unii consideră că provine dintr-un PIE pey- “a adora” + porus- “fiu”.);
    gd. Rhemaxos (rege gd. sau scit ?; lt. remti- eg. “1. support, 2. prop up, shore up”, lt. remtis- eg.”lean/rest , base oneself , refer , quote, cite”+lt. mokslas- eg.”science, study, knowledge, education, learning” sau lt. mokslus- eg.”gifted for, clever, learning”; wls. rhesymadwy- eg. “rational, ratiocinative”);
    gd. Roles (rege gd. din Dobrogea; lt. rolė- eg. “role, part” ?; lv. rullis- eg. “bolster, roll, scroll, reel” ? );
    gd. Rubobostes (rege gd.; a. lt. rudabarzdis- eg. “red-bearded”?; b. sg. ruobtė- ruopti, din lt. rūpėti- eg. “be worried/ concerned, care” ?+lt. busti- “wake up, awake”);
    gd. Sabituus (Sabituus rex Ostabocesis dacus – amintit tot de Hașdeu; gdl. sabaid- eg. “brawl, fight, tussle”, gdl. sàbhail- eg. “save, rescue”, gdl. sàibhir- eg. “reach, wealthy”. Prima variantă cea mai probabilă);
    gd. Scorilo (rege gd.; 1. wls. swcrwr- eg. “succourer, supporter”, wls. swcwr- eg. “succour, support; encoragement, enticement, welcome; source of succour, refuge, shelter, protection”; 2. gdl. sgoilear- eg. “scholar, student, man of learning”, gdl. sgoileam- eg. “loquacity, garrulity”; 3. gdl. sgaoil- eg. ” stretch out, extend, spread, expand, enlarge, send away, loose, untie”; gdl. air sgaoil- eg. “free”, gdl. sgaoilteachd- eg. “state of being spread; diffuseness, liberality”; 4. irg. socair- eg. “calm, soft” sau gdl. sochair- eg. “benefit, privilege”, gdl. sochair-leasachaidh- eg. “supplementary benefit” (un copil mult dorit şi aşteptat, dar venit când nimeni nu mai spera ?); 5. lt. skarulis= skarmalas-eg. “rags, duster”- “zdrenţe, prăfuit” este fonetic asemănător dar nu poate explica numele propriu al demnitarului gd.; 6. lt. siekas=saikas- eg. “measure, moderation”+lt. reiklus- eg. “demanding, exacting, exigent, strict”- “dreapta măsură” ? Cel mai pb. gdl. sgoilear- eg. “man of learning”);
    gd. Tiutas (tatăl reginei Zias; posibil variantă a lui Zeuta/Seuthes; gdl. diadhaidh- eg. “godly, pious”, gdl. diadhair- eg.”divine”);
    gd. Zyraxes (rege gd.; 1. lt. žiaurus- eg. “cruel, brutal, savage”; 2. lt. žvairas- eg. “squint”- “privire crucişă”, lt. žvairuoti- eg. “look askance, askew, asquint”; lv. žirēt- eg. “negotiate”+ lv. akcija- eg. “share, action”; 3. gdl. sir- eg. “seek, search, ask, request”; 3. gdl. seòrsaich- eg. “arrange, classify” ? Rege neîndurător, cu privirea crucişă sau bun negociator ?)

    De altfel, cu exemplificari, am apreciat ca si textul tablitelor de la Sinaia si respectiv a inscriptiei de la Celei pot fi reinterpretate prin gaelica scotiana – gàidhlig (o limba extreme de apropiata de gaelica irlandeza). Aceasta reinterpretare conduce mai degraba la idea ca limba tablitelor de la Sinaia trebuie vazuta drept o limba culta sau literara, probabil al unui segment al confederatiei tribal geto-dacice, care pare a fi limba populatiei celtice care a invadat Transilvania si partial Oltenia (poate si Basarabia) intre secolele al V-lea – al III-lea i.e.n. Aceasta populatie celtica (de origine continentala are corespondenta in limbile celtice din actuala grupa irish-manx-scotish gaelic) a constituit o casta conducatoare militara care s-a perpetuat ca atare pana la cucerirea romana in principal in regiunea Ardealului si a Olteniei. Pentru ei, alti celti erau straini, precum Boii si Tauriscii, conform gdl. Gall/Goill – eg. “foreigner, a Scottish Lowlander”, gdl. gallda- eg. “foreign, belonging to a strange land, belonging to a Lowland Scotland”, gdl. Galldachd- eg. “the country occupied by the non-Gaelic speakers of Scotland, usually termed the Lowlands of Scotland”. Acesti celti ar putea fi gaesatae sau poate volcae sau poate de alta origine ?
    Din pacate, numele de Burebista pare insuficient explicat (poate fi legat de bastarni cf. Gabor Vekony ?), fapt ce lasa un gol enorm.
    Totusi, limba populatiei geto-dacice comune trebuie privita drept o limba satem corespunzand mai degraba limbilor baltice (in special estice: letona cu dialectal latgalian si respectiv dialectal samogetic al lituanianei). De altfel, multe hidronime le-am explicat prin lituaniana (explicatii contestabile), ceea ce sugereaza fie ca ele sunt pre-dacice (adica tracice), fie ca limba comuna a populatiei locale putea fi un dialect al tracei.
    Posibil, diversitatea dialectala la nord de Dunare sau la nord de muntii Haemus era mai mare decat la sud de acestia: probabil limbile cele mai inrudite cu limbile geto-dacilor comuni erau limbile baltice astazi disparute precum curonian (din care posibil sa fi derivate prin migratie limba kurzilor, dar care astazi s-a distantat enorm de limba de baza, avand un accentuat index de modificare Swadesh) si respectiv samogetica (astazi dialect al lituanianei), dar poate si latgalian ?
    Cu toate ca geto-daca prezinta acest fond satem corespunzand unor limbi baltice, limbii geto-dacilor comuni ii putem aplica si o teorie a stratificarii (adoptata deja de multi cercetatori): ea prezinta unele trasaturi vechi tocharice, precum si alte influente precum iranice / vechi iranice (agatarse sau sarmatice), vechi grecesti si poate chiar si vechi galo-italice. Si limba comuna pare a avea anumite trasaturi pre-celtice si deasemenea as caracteriza-o drept o limba IE devianta de la main-stream-ul general (o limba IE relicta influentata de sub-stratul tocharic cu aspecte ce o definesc drept o limba arhaica).
    Este astazi evident pentru oricine ca limba romana prezinta trasaturi neo-latine, dar si neo-slave (ce nu trebuie neaparat explicate prin latina sau limbi slave, ci pot fi explicate printr-un fond comun celtic-latin-slav), dar si trasaturi comune mai putin evidente cu limbi precum: limbile baltice, limbile gaelice (irish-manx-scotish gaelic), limbi indo-iraniene estice precum pashto / afgana (trasaturi vechi tocharice sau apropieri mai recente agatarse-sarmatice-iazige ?), dar si altele precum baluchi (pashto si baluchi avand trasaturi “pre-celtice”), nepali, punjabi.
    Personal, sunt de parere ca in evul mediu timpuriu, arealul de formare a limbii romane modern a fost un spatiu mult mai vast, limba latina fiind adoptata de geto-daci, illiri, panonni, moesi, dar si scordisci, sarmati, etc.
    Putem vorbi de o regrupare a latinofonilor dupa invazia slavilor in sud (argumentat de Uwe Fiedler), dar personal consider ca si cucerirea Pannoniei de catre maghiari a determinat o regrupare a latinofonilor.
    Absenta inhumarilor pana in secolul al X-lea (in special raportata la Ardeal) si generalizarea acestui rit de inmormantare nu inseamna nici absenta continuitatii si nici absenta unui crestinism popular mai putin rigid / dogmatic coexistent cu unele culte pagane (populatia locala a revenit dupa retragerea aureliana la ritul discret al incinerarilor in urne cu capac, tinute posibil in locuinte si nu neaparat in cimitire separate ? S-a mai practicat si ritul inhumarii, dar mai izolat.). Generalizarea inhumarilor dupa secolul al X-lea trebuie privit mai degraba ca o generalizare a unui crestinism dogmatic care excludea din capul locului incinerarea (incinerarii i se pot atribui unele valente legate de aspectul sanitar: excluderea morbiditatii sau de posibilitatea dezgroparii cadavrelor de catre animalele salbatice in cazul inhumarilor – zone de paduri extinse ?).
    Moldovenii ar trebui priviti ca urmasi ai acestor geto-daci romanizati ramasi in zona Ardealului si impinsi de maghiari dincolo de Carpati. Dealtfel, crearea statelor romanesti Moldova si Tara Romaneasca se datoreaza posibil exclusiv invaziei tatare de la 1247, care a contracarat si slabit expansiunea maghiara, dar si statele bulgare de la sud de Dunare si a creat un vid care a determinat expansiunea latinofonilor spre est, indeosebi peste Prut si Nistru, ulterior iar in sud, regruparea la nord de Dunare.
    Unii dintre ardeleni trebuie priviti ca autohtoni, dar o anumita parte a romanilor din Ardeal ar putea fi de origine extra-carpatica: osenii ar putea fi urmasii ausonilor din evul mediu timpuriu din Pannonia, unii fagaraseni si unii bistriteni si o parte a celor din Hateg/Hunedoara puteau fi colonizati ca supusi ai coroanei maghiare precum secuii sau sasii; ca supusi ai coroanei maghiare de origine pannonica sau ilirica ei nu erau perceputi in vechime ca fiind la fel cu vlachii localnici. Unii dintre ei ar putea fi de origine pannonica, ilirica sau moesica, latinofoni care si-au asumat cu timpul complet constiinta etnica romaneasca.
    Este posibil ca unitatea exceptionala a limbii romane sa o putem explica tocmai printr-o sinteza (retopirea) databila in jurul secolelor al IX-lea si al XII-lea, ceea ce plaseaza si disparitia posibila a geto-dacei ulterior secolului al VI-lea, cum se considera in mod obisnuit. Aceasta sinteza a rezultat din roiri de sate in special din Ardeal catre celelalte doua tari romane, datorate circumstantelor sociale, politice si economice din Ardeal.
    Expansiunea sarbilor spre nord dupa secolele al XIV-lea si al XV-lea dupa infrangerea de la campia Mierlei (Kosovopolje) a dus la instalarea acestora in Banatul vestic, ducand la o presiune demografica pe romanii banateni. O parte a acestor romani banateni au fost instalati ca graniceri ai Imperiului Habsburgic in Slovenia (la granita cu Italia ?), dar si in Croatia (la contactul cu Bosnia si Hertegovina). Nicola Tesla pare a fi urmasul unei asemenea familii de graniceri (tatal fiind preot ortodox in areal catholic), desii unii sustin ca ar putea fi morlac/maurovlah.
    Conditii ostile ulterioare razboaielor ruso-turce au generat peregrinari individuale sau colective fragmentate ale aromanilor in general in Imperiul Habsburgic si in particular in Ardeal.
    Sub influenta valahilor protestanti din Valahia Morava se traduce Biblia calvina in romana, ceea ce a condus la maghiarizarea treptata a romanilor trecuti la Calvinism in zona Hunedoarei in secolul al XVI-lea, dar si la adoptarea romanei ca limba de cult in biserica ortodoxa din cele doua tari romane autonome.
    Si termenul de Hunedoara poate fi in conceptia mea reconsiderat dupa numele vechilor huni – cu care maghiarii au prea putine in comun (ceea ce implica ca si dintre romanii de acolo o parte au origini pannonice).
    Aceste asertiuni pot fi interpretate drept un atentat la teoria continuitatii ? Continuitatea ramane valabila pentru un nucleu masiv de romani (in special din zona Moldova, Bucovina, Basarabia, Banat, Timoc, dar si din Ardeal si Oltenia).
    In aceste conditii putem vorbi de spatii originare multiple pentru formarea limbii romane (Banat si Voivodina, Timoc, Pannonia, Moesia, Ardealul si Oltenia, Croatia de nord pentru limba romana), dar si pentru dialectele aroman/meglenoroman (Pannonia, Macedonia, Muntenegru, Grecia continentala fara Attica, estul Bulgariei), o regrupare si o reomogenizare de inceput de mileniu intai in nordul Dunarii centrat pe Ardeal si o pierdere de substanta si de identitate etnico-lingvistica in arealul aromanilor dupa secolele al XV-lea si al XVII-lea in detrimentul grecilor, albanezilor si macedo-slavilor (dar poate si al italienilor ? in special in Dalmatia, dar si prin emigrare in sudul Italiei unde se mai gasesc sate albaneze, dar cele aromanesti se puteau italieniza foarte rapid ?).
    O alta intrebare retorica se refera la crearea celor doua provincii denumite Dacia in sudul Dunarii. Principatul de Dukla (presupus nume derivate din Diocleea) se continua cu principatul de Zeta unde familia stapanitoare Balša isi asuma o heraldica avand un cap de lup (drapelul dacic fiind total generalizat in secolul al IV-lea ca stindard de lupta al unitatilor de cavalerie romana). Simbolul capului de lup cu trup de sarpe este generalizat la pastorii latonifoni si greci (saracacianii/karakacianii presupusi de origine aromana) din Balcani.
    Si eroul sarb Milos Obilic (denumit de albanezi drept Milush Kopiliqi si asumat ca erou de origine albaneza) pare a fi mai degraba un erou cu origine etnica incerta (posibil latinofon ?). Am putea regasi in denumirea de Dukla (nume deasemenea slav) si Zeta reverberatii ale denumirii geto-dacilor ? Sau in denumirea orasului Ðakovica sau poate Gjakovës din Kosovo ?
    Georgiev considera ca albaneza deriva din daco-moesiana, asertiune poate gresita (desi si BP Hasdeu cocheta indirect cu acesta idee ?), si desi poate gresita, nu numai albanezii, poate si mijacii (moesi) sau torbeshi (traco-bessi) – grupuri de macedo-slavi in parte islamizati pot deriva tot din populatiile autohtone balcanice.
    La mijaci/mijaks regasim vechi sate precum Oreše sau Paparadište (ceea ce imi sugereaza ca romanescul oras deriva dintr-un autohton, iar maghiarul varos poate dintr-un indo-iranian ?), dar si nume de personalitati precum Simon Drakul, iar torbeshii se revendica din traci…
    O continuare pe acest subiect cat de curand.

    Valentin-Claudiu Dobre

  47. Cine a balmajit atata doar ca sa legitimeze o teorie care calca in piciare traditiile unui popor si izvoarele toate – refugiindu-se in lingvistica, unde totul poate fi sucit si rasucit la nesfarsit – e capabil de infamii si mai mari.

    N-o sa mai puteti otravi pe nimeni cu romanizarea, s-a sfarsit!

  48. Mai, deci eu nu inteleg un lucru si am citit si continutul articolului si comentariile.

    Scurt si concis, vreau sa stiu de ce limba romana, alegem orice regiune doriti din tara, are la baza limba latina, nu spun ca este similara cu limba latina sau italiana, etc

    Vreau sa stiu de ce sunt similaritati intre cuvinte si atata tot, cine le-a introdus in limba noastra.

    Astept raspunsul vostru si chiar puteti sa-mi scrieti la [email protected]

  49. Cautati sursele antice latine care spun limpede ca getii vorbeau inca inainte de cucerire o limba “latina”, din punctul lor de vedere latina. Din al nostru traco-daca, traco-geta, geto-daca, geta, daca – “limba prisca”, batrana, recunoscuta de latinii si grecii antici ca anterioara latinei.

  50. eu totusi stau si ma intreb? acesti greci , au venit din estul marii caspice in teritoriul pelasgilor ,tracilor, in perioada 1900-1600 i.e.n intr-o faza asa zisa primitiva si au luat sau “asimilat” cultura, zei etc de la traci,ok?cum asa traci nu a avut ei nici un “Herodot,Homer”…al lor, sa scrie despre graiul si istoria lor sau chiar si a altor natiuni.Mie mi se pare ciudat acest lucru. Eu cred ca au existat manuscrise sau poate chiar exista si in ziua de astazi dar sunt foarte bine “pastrate” de cineva.

  51. sa lasam pe doamnele,domnisoarele si domnii care se ocupa de istorie sa manance o paine fie ca ne spun ce stiu fie ca nu ne spun oricum viata e frumoasa

  52. Este evident ca limba ce noi o vorbim este baza tuturor limbilor Europene, aceasta sfântă limba nu a putut fi modificata fără precedent de nici o migrație, dovadă a faptului ca în comunități atât de îndepărtate de spațiul nostru geografic folosesc foarte multe cuvinte care au aceiași semnificație. Nu trebuie sa ne explice nici un lingvist ca limba noastră este de proveniență latina, noi Dacii adevărați cu suflet știm din intuiția noastră că limba noastră este mai veche decât oricare limba europeana și baza umana este teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic, regretabil este ca după ce s-a schimbat denumirea din Dacia în România și imperiul roman a părăsit teritoriul tarii nu s-a revenit la numele de Dacia, așa multe părți interesante despre istoria dacilor nu se pierdeau , interesul pentru păstrarea începutului umanității în acest spațiu carpatic devenea mai mare .Ăsta denotă că dealungul timpului acest popor si-a pierdut interesul de a păstra ce este pur, numai Dumnezeu a avut grija și ne-a păstrat tot acest timp puritate AND -ului nostru de Daci.

  53. …………mãi pruncii bacii…….greu îi cu voi, da’ greu îi shi fãrã voi………profesorashii ãshtia, care se dau “specialishti” în a explica ciñe sunt româñii…….sunt ñishte lingãi politici, ñishte falshi “profesorashi”…….vai de “pixu’..” lor………..sã le fie rushiñe,…….fac parte din categoria boschetarilor politici, a viermilor politici, a limbricilor politici……….dacã le dai cu ciocãnelu’ la “bibilicã”, sunã a gol, pentru cã bibilica lor e goalã……….numa’ cã lingãii, indiferent în ce epocã, indiferent cum se îmbracã, ei tot lingãi rãmân……câinele tot câine este, indiferent ce-i faci, porcu’ tot porc e,………..etc., …etc…….ei , în patru labe, ling încãltzãrile politicienilor shi “scriu” la “indicatziile” acestora……..nimic mai mult, pentru cã alfel nu primesc cojile shi oasele care li se aruncã , în scârbã, pentru mojicia de care dau dovadã………multe trebuie schimbate, da’ viñe vremea la toate………….asha ,încet , mai bãtrâñeshte…………..a veñit vremea, sau “vremurile”,…se schimbã lumea, chiar dacã la “politicieni” nu le place cum se schimbã………..întotdeauna “învingãtorii” au vrut sã scrie istoria…….numa’ cã dupã aceastã “schimbare” nu vor fi nici învingãtori, nici învinshi…….va fi un altfel de lume……shi totzi vor pricepe cã nu, noi româñii sunten urmashii romanilor (de la Roma), ci ei sunt strãñepotzii strãñepotzilor noshtri…….asha a fost întotdeauna, nu altfel……..pe ciñe-l duce mintea cât de cât, pricepe acum,pentru cã are logicã în sistemul lui neuronal,…..pe ciñe nu-l duce mintea, n-are cum, trebuie sã ashtepte “schimbarea”……..

  54. asta cu romanizarea dacilor suna cam asa: Un oarecare intra in locuinta unei familii si incepe sa ii violenteze pe mambrii familiei respective. Dupa ce il bate pe capul familiei si il alunga din din casa, copii incep sa il numeasca pe agresor “tata”. Dupa un timp relativ scurt agresorul paraseste locuinta in care intrase cu forta dar ce sa vezi, copii din familia respectiva deja il considera pe agresor ca fiind tatal lor adevarat si il numesc asa pentru tot restul vietii ….ahahaha… am citit si eu destul de multa istorie la viata mea dar asemenea prostie nu am auzit la nici una dintre natiile cucerite de catre romani (iar pe unii i-au stapanit mult mai mult decat pe daci)… si cand te gandesti ca s-au scris tratate intregi pe tema asta

  55. Momentul ales ca noi sa ne redescoperim drept ceea ce suntem l-a hotarat insesi Providenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *