Categorii
Articole

Nasul Tv va cheama sambata la Campeni, la cea mai mare adunare a motilor de la Horea incoace! Da de stire mai departe! No, hai !

Merem in Apuseni! Merem pe urmele lui Horea, Crisan, Closca, Avram Iancu! Ce stramosi avem!

Merem la Marea Adunare a Motilor! Simbata, la ceasurile 13 fix, ne stringem cu totii la Cimpeni la Statuia lui Avram Iancu!

Tara Motilor o strigat “No hai!” s-apai noi vinim! O chemare ca asta e una la secol! N-o sa-i lasam pe venetici si pe slugile lor politice sa darime Apusenii!

Echipa NASUL TV se muta in muntii istorici ai Apusenilor si va transmite in direct cea mai mare adunare a motilor de la Horea incoace!

Sa fiti iubiti! NO HAI !

Radu Moraru

Sursa: http://www.nasul.tv/2013/10/17/nasul-tv-va-cheama-simbata-in-tara-motilor/

Categorii
Articole

CĂLĂTORIE ÎN VALEA REGILOR TRACI. COMORILE LOR

Aurora Peţan

Am pornit în căutarea dacilor şi a tracilor de la sud de Dunăre, într-o zi de vară, străbătând Bulgaria de la Russe spre inima ţării, prin păduri nesfârşite şi sate mărunte ce par pustii. Russe, Byala, Gorna, Veliko Tarnovo, Dryanovo, Gabrovo, pasul Shipka, Kazanlak – acesta e traseul care duce de la Dunăre în renumita Vale a Regilor Traci. Un traseu iniţiatic, ce urcă brusc după Gabrovo, din câmpie în inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, ceţurile sunt atât de dense, încât nu se mai vede nici marcajul pe sosea, iar serpentinele ameţitoare sunt străjuite de păduri neguroase. Un drum prin pâclă, frig şi întuneric, bâjbâind la limită, care după o oră de infern coboară triumfător în lumină, în valea vestiţilor trandafiri de Damasc şi a mormintelor regale, pictate cu cai şi prinţese. Ca şi acum, în Antichitate, aceşti munţi trebuie să fi fost o păvază teribilă în faţa duşmanilor, o graniţă de piatră. Nu e o întâmplare că regii traci şi-au construit mormintele, dar şi capitala, la poalele acestor munţi. Iar faptul că s-au aşezat la sud arată că dominaţia lor se întindea spre Grecia, în vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor să-şi fi creat o lume oarecum diferită, mai puţin influenţată de civilizaţia grecilor şi mai aproape de cea a Carpaţilor.

Ca şi la noi, nici în Bulgaria nu au existat, după 1990, prea mulţi bani pentru săpături arheologice. Fuseseră descoperite vestigii tracice imediat după Al Doilea Război Mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se bănuia că adăposteau morminte şi tăinuiau comori, dar nu se făcuseră investigaţii sistematice la scară mai largă. In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a plănuit o campanie de săpături cu vise mari, dar a obţinut bani puţini, doar pentru o săptămână de lucru. Şi a avut de ales: să sape la întâmplare, într-unul din tumuli, sperând că ceea ce găseşte acolo să convingă autorităţile să-i dea mai mulţi bani sau să renunţe pe moment, încercând să obţină fonduri mai mari în viitor. A ales prima variantă. A săpat în tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamăgitoare. Apoi a început să apara aurul: mormântul fusese dezvelit. Dar şi pacea celui adormit fusese tulburată. Ploi teribile şi vânturi puternice s-au stârnit dintr-odată, spulberând tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obţinut fonduri şi a condus expediţia timp de şapte ani. În acei ani a descoperit comori fabuloase, construcţii funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri şi taine de nedescifrat. Într-un cuvânt, o lume întreagă ce părea să fi fost pierdută pentru totdeauna. Aşa a ieşit la lumină Valea Regilor Traci.

Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se aflau la mică depărtare de Kazanlak. Există în Bulgaria cca 1500 tumuli. Cercetate sunt câteva zeci. Astăzi, mormintele sunt incluse în patrimonial mondial UNESCO şi sunt extrem de bine conservate.

Mormântul de la Kazanlak are chiar o replica la scară, pe care o pot vizita turiştii, pentru ca originalul să fie cât mai puţin expus. Există drumuri de acces în stare perfectă până la aceste morminte, iluminare, ventilare, condiţii de conservare, există indicatoare şi ghizi. Autocarele cu turişti se revarsă ritmic, iar blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc în mâinile japonezilor veniţi de peste mări şi ţări să viziteze lumea tracilor.

(Dar nu şi pe cea a dacilor!) Bulgarii au dezvoltat un înfloritor turism cultural, bazat pe moştenirea tracică. Vorbesc mereu de traci, se mândresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprentă a civilizaţiei de azi a bulgarilor.

Am pornit în căutarea dacilor şi a tracilor de la sud de Dunăre, într-o zi de vară, străbătând Bulgaria de la Russe spre inima ţării, prin păduri nesfârşite şi sate mărunte ce par pustii. Russe, Byala, Gorna, Veliko Tarnovo, Dryanovo, Gabrovo, pasul Shipka, Kazanlak – acesta e traseul care duce de la Dunăre în renumita Vale a Regilor Traci. Un traseu iniţiatic, ce urcă brusc după Gabrovo, din câmpie în inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, ceţurile sunt atât de dense, încât nu se mai vede nici marcajul pe sosea, iar serpentinele ameţitoare sunt străjuite de păduri neguroase. Un drum prin pâclă, frig şi întuneric, bâjbâind la limită, care după o oră de infern coboară triumfător în lumină, în valea vestiţilor trandafiri de Damasc şi a mormintelor regale, pictate cu cai şi prinţese. Ca şi acum, în Antichitate, aceşti munţi trebuie să fi fost o păvază teribilă în faţa duşmanilor, o graniţă de piatră. Nu e o întâmplare că regii traci şi-au construit mormintele, dar şi capitala, la poalele acestor munţi. Iar faptul că s-au aşezat la sud arată că dominaţia lor se întindea spre Grecia, în vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor să-şi fi creat o lume oarecum diferită, mai puţin influenţată de civilizaţia grecilor şi mai aproape de cea a Carpaţilor.

Ca şi la noi, nici în Bulgaria nu au existat, după 1990, prea mulţi bani pentru săpături arheologice. Fuseseră descoperite vestigii tracice imediat după Al Doilea Război Mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se bănuia că adăposteau morminte şi tăinuiau comori, dar nu se făcuseră investigaţii sistematice la scară mai largă. In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a plănuit o campanie de săpături cu vise mari, dar a obţinut bani puţini, doar pentru o săptămână de lucru. Şi a avut de ales: să sape la întâmplare, într-unul din tumuli, sperând că ceea ce găseşte acolo să convingă autorităţile să-i dea mai mulţi bani sau să renunţe pe moment, încercând să obţină fonduri mai mari în viitor. A ales prima variantă. A săpat în tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost dezamăgitoare. Apoi a început să apara aurul: mormântul fusese dezvelit. Dar şi pacea celui adormit fusese tulburată. Ploi teribile şi vânturi puternice s-au stârnit dintr-odată, spulberând tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obţinut fonduri şi a condus expediţia timp de şapte ani. În acei ani a descoperit comori fabuloase, construcţii funerare incredibile, picturi murale impresionante, simboluri şi taine de nedescifrat. Într-un cuvânt, o lume întreagă ce părea să fi fost pierdută pentru totdeauna. Aşa a ieşit la lumină Valea Regilor Traci.

Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se aflau la mică depărtare de Kazanlak. Există în Bulgaria cca 1500 tumuli. Cercetate sunt câteva zeci. Astăzi, mormintele sunt incluse în patrimonial mondial UNESCO şi sunt extrem de bine conservate.

Mormântul de la Kazanlak are chiar o replica la scară, pe care o pot vizita turiştii, pentru ca originalul să fie cât mai puţin expus. Există drumuri de acces în stare perfectă până la aceste morminte, iluminare, ventilare, condiţii de conservare, există indicatoare şi ghizi. Autocarele cu turişti se revarsă ritmic, iar blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc în mâinile japonezilor veniţi de peste mări şi ţări să viziteze lumea tracilor.

(Dar nu şi pe cea a dacilor!) Bulgarii au dezvoltat un înfloritor turism cultural, bazat pe moştenirea tracică. Vorbesc mereu de traci, se mândresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprentă a civilizaţiei de azi a bulgarilor.

Muzeul din Kazanlak adăposteşte multe dintre minunăţiile descoperite în Valea Regilor, chiar dacă unele sunt replici, căci originalele se afla la Sofia. Dar e minunat să poţi vedea laolaltă, chiar la faţa locului, obiectele care alcătuiau lumea tracilor.

Cel mai incredibil obiect din muzeu il constituie, cu siguranţă, coroana regelui Seuthes al III-lea, descoperită în mormăntul acestuia din movila Golyama Kosmatka: o cunună din ramuri, frunze de stejar şi ghinde din aur, delicată şi impunătoare în acelaşi timp, o operă de artă fără egal. Alături se află bustul de bronz al regelui Seuthes. Cu părul şuviţe, barba bogată, nasul puternic, coroiat şi privirea uşor încruntată, dar pătrunzătoare, regele Seuthes pare să scruteze viitorul cumva asemenea dacilor de pe arcul lui Constantin. Alături, splendide vase de aur şi argint, amfore, arme şi toate cele trebuitoare să-l însoţească pe cel plecat.

Mormântul regelui, aflat la 15 minute distanţa de Kazanlâk, se află în plin câmp. Străjuită de cireşi încărcaţi de rod şi de pajişti cu flori multicolore, movila răsare domol din câmpie, ca un animal gârbov. Asfaltul negru duce până la intrarea în „grobniţa”, cum le spun bulgarii acestor morminte. La intrare vorbesc cu ghidul, care îmi spune câte în lună şi în stele despre traci şi Seuthes, dar nu a auzit nici de daci, nici de Decebal. Intru în pântecele cocoaşei de pământ, unde mă aşteapta lumea celor plecaţi dincolo. După un coridor de piatră lung de 13 metri şi două încaperi boltite, urmează o a treia, săpată toată într-un singur bloc de piatră, ce a fost transformată în încapere-sarcofag. Aici a fost înmormântat marele rege Seuthes al III-lea, a cărui capitală, Seuthopolis, se află astăzi sub apele lacului de acumulare Koprinka. Totuşi, mormântul acesta nu mi se pare cu mult mai impresionant decât cel din movila Documaci, de lângă Mangalia.

Cele două se aseamană foarte mult ca arhitectură şi chiar şi nuanţele de vopsea conservate pe pereţi par a fi identice. După mormântul lui Seuthes, mai vizitez movilele Helvetsia şi Ostrushka. Acum, încep să înţeleg rostul acestor morminte-temple. La Helvetsia, mormântul reprezenta matricea, uterul, iar cel decedat se întorcea înapoi de unde venise, prin tainele şi riturile care se practicau asupra lui. Acest mormânt chiar are forma şi neregularităţile unui uter şi multe alte indicii trimit spre aceasta interpretare. La Ostrushka, s-au conservat câteva picturi splendide, între care chipul îndurerat al unei nobile, probabil soţia decedatului, o femeie frumoasă, distinsă, cu părul roşcat. Dar cele mai uluitoare picturi murale se găsesc în mormântul de la Kazanlak. Aici, arta tracilor este prezentă în plin apogeul său, prefigurând arta Europei de mult mai târziu. Cupola ameţitoare e acoperită de cercuri concentrice, cu scene diverse, asemenea unui templu păgân. Culorile şi formele păstrate aievea evocă o lume serenă, cu cai frumoşi, femei graţioase şi mese îmbelşugate, un fel de paradis în ocru şi albastru, ce converge spre personajul regal ce-şi ţine soaţa de mână cu tandreţe.

Mormintele tracilor nu par simple morminte.

Sunt construcţii impresionante, cu coridoare şi încăperi boltite, cu uşi de marmură străjuite de capete de zei şi cu sisteme de închidere a uşilor care şi astăzi funcţionează. Sunt lumi în sine la scară mai mică, în care se petrec lucruri tainice, la hotarul dintre viaţă şi moarte, lucruri care pentru universul profan în care trăim nu mai au nici înţeles, nici importanţă. Epoca pe care o acoperă este cea a secolelor VI-II înainte de Hristos. Spre deosebire de traci, dacii aveau o altă viziune asupra lumii de dincolo. Exceptând influenţele tracice din Dobrogea, lumea dacilor nu cunoaşte astfel de „pregătiri” pentru lumea de dincolo, ci trupurile celor decedaţi erau incinerate. Cenuşa era depusă într-o urnă, iar în epoca de vârf a regalităţii (sec. II î.Hr. – I d.Hr.), nici urnele nu mai sunt de găsit. Probabil cenuşa era împrăştiată în patru vânturi sau pe ape, iar spiritul era eliberat de povara trupului.

Cât de mult din lumea aceasta a tracilor ne aparţine? Nu ştim prea bine. Îmi vin în minte unele similitudini, fără să le pot lega într-un fir prea solid, din lipsă de alte informaţii: o coroană asemănătoare cu cea a lui Seuthes, dar mai puţin elaborată, s-a găsit în mormântul cu papirus de la Mangalia, un inel de aur cu broasca ţestoasă, asemănător cu cel descoperit de bulgari în movila Sineva, s-a descoperit în movila de la Documaci, iar aceasta din urmă este extrem de asemănătoare cu mormintele tracice pe care le-am vizitat. Însă la noi nu se accepta că cele două morminte – de la Callatis si de la Documaci – sunt tracice. „Nu se stie”, mi s-a spus: pot fi greceşti, scitice, tracice mai puţin. Să vină bulgarii să ne lămurească.

Drumul prin Valea Regilor este un drum luminos, chiar dacă trece printre morminte. Un drum curat, ce respectă trecutul. Şi nu pot să nu mă gândesc la dacii noştri, la drumurile, muzeele, indicatoarele noastre. La gunoaiele din cetăţile dacice, la dezinteresul oficialităţilor, la furturile din situri, la infinitele gropi făcute de căutători, la nepăsarea ucigătoare a celor ce ar fi în drept să facă ceva. Ceva, orice, cât de puţin, pentru noi, românii.

Sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/dacia-magazin-2013/405

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

SEMNE ŞI INSCRIPŢII DACICE ÎN SCULPTURA LUI CONSTANTIN BRÂNCUŞI

prof. Elisabeta Iosif

 

„Semne se află peste tot. Numai să ştii să le vezi… Peste cascade şi repezişuri, se înalţă cetatea Sarmizegetusei cea adevărată, cetatea Sanctuarelor Solare. Dăltuirile mele îşi au rădăcinile în chiar comoara aceea, ba chiar mai adânc.” Constantin Brâncuşi

1. RĂDĂCINILE l-au legat întotdeauna pe Brâncuşi de pământul străbun. Se pare că totul a fost predestinat. Începând cu numele său, Brâncuşi, fiind considerat de specialişti a fi un cuvânt de origine traco-dacă, provenit de la “brânc”, păstrat şi în greaca veche, care însemna “dârz”.

O spune şi Alecu Russo în lucrarea sa „Limba traco-geţilor”.

Încă din planurile lui Brâncuşi din 1936 trebuia să apară opera, care să povestească întreaga istorie a neamului, cu toate frământările străbunilor, cu ocupaţiile lor. Brâncuşi şi-a ancorat arta în acele semne străvechi şi simple, de veacuri înrădăcinate în sufletele noastre, de la Sanctuarele Sarmizegetusei, „unde ar fi vrut să înalţe nesfârşitului un stâlp aurit, aşezat drept în mijlocul marilor sanctuare astronomice ale străbunilor. Stâlpul ar fi vrut să-l înconjoare de pietre care să măsoare în cerc mersul stelelor. Pietre ca ale dacilor, spunea, un calendar ceresc, de unde vine lumina cea adevărată.” (Tretie Paleolog – De vorbă cu Brâncuşi). Vorbind despre munţii pe care i-a colindat, Brâncuşi aminteşte de „Dinţii Suliţelor, care, spunea, păstreză amintirile dacilor, care se jertfeau de bunăvoie, ca să-i aducă lui Zamolxe cererile celor de pe pământ.

În drumurile bătute de Brâncuşi spre Mânăstirea Tismana, aminteşte că pe vremea dacilor trecea pe acolo o cale sacră… Poteci milenare duc în Câmpul lui Neag… Urcând către izvoarele Jiului ajungeam la vechea Hobiţă a dacilor transilvăneni, o aşezare la nord de Munţii Retezat… Iar dincolo de Jii urcă Munţii Orăştiei, unde peste cascade şi repezişuri se înalţă cetatea Sarmizegetusei cea adevărată, Cetatea Sanctuarelor Solare. Acolo, în mijlocul sanctuarelor, legănat de tainicul murmur al pietrelor cu tâlc aşezate în ocol de zodii de către preoţii daci, Brâncuşi nu degeaba şi-a ales piatra şi locul pentru a dăltui simboluri dacice.

 

Sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/dacia-magazin-2012/390

Categorii
Articole

SPAŢIUL GEOGRAFIC ÎN CARE A APĂRUT ŞI S-A DEZVOLTAT CIVILIZAŢIA DACICĂ

Teofil Gridan

 

Istoria omenirii a fost şi este privită din diverse unghiuri de vedere. Istoricii climei (paleoclimatologii) discută gradul în care i s-ar putea atribui climei un rol determinant în dezvoltarea societăţii umane, punând marile realizări tehnice şi tehnologice pe seama unor schimbări climatice (globale sau regionale) favorabile şi dimpotrivă etapele de criză (de involuţie) pe seama unor schimbări climatice nefavorabile. Sistemul climatic cuprinde atmosfera, oceanul, suprafaţa uscatului, biosfera şi criosfera (gheaţa şi zăpada), considerate ca subsisteme din a căror interacţiune rezultă variabilitatea climatică. Cuaternarul, perioada în care ne aflăm, durează de aproximativ 1,8 milioane de ani. A fost divizat în două epoci: Pleistocen (1,8 milioane ani până la 12 mii ani) căruia îi sunt caracteristice glaciaţiunile şi Holocenul (de la 12 mii ani până în prezent), adică timpul scurs de la ultima mare perioadă glaciară. De atunci au avut loc schimbări nesemnificative ale climatului. Holocenul a fost şi este o perioadă relativ caldă, interglaciară. Denumirea de Anthropogen, sau “Epoca omului”, dată acestui fragment de timp este arbitrară, deoarece propria noastră specie, Homo sapiens, a evoluat şi s-a dispersat pe mai toate continentele cu mult înaintea Holocenului. Totuşi, Holocenul a fost martor al întregii protoistorii şi istorii păstrate (arheologic sau în scris) ale umanităţii şi al suişurilor şi coborâşurilor civilizaţiilor sale.

Datele geologice arată că trăsăturile generale ale continentelor, aşa cum apar ele azi, erau schiţate încă din era terţiară, dar în timpul Cuatemarului ele suportă modificări de contur. Astfel, dacă la începutul Cuatemarului Insulele Britanice erau legate de continentul european, Marea Bering era doar un istm între Asia şi America de Nord, iar Indonezia era legată de Asia, în Holocen se stabileşte configuraţia geografică actuală. Pe toate continentele fluviile actuale ocupau albii mult mai largi, iar în cazul nostrum Dunărea nu străpunsese lanţul muntos la Cazane şi alimenta cu apele ei marele Lac Panonic. Este vremea când lacuri imense apar şi dispar. Aceste evenimente s-au păstrat în memoria omenirii sub formă de mituri printre care se numără şi potopul biblic. La finele marelui dezgheţ, Anglia, din peninsulă, va devenit insula de azi, Marea Mediterană va înregistra o creştere de nivel cu 100-110 m, iar uscatul ce lega Grecia continentală de Asia Mică se va scufunda lăsând ca vestigii ale trecutului, numeroasele insule din cuprinsul Mării Egee atunci apărute.

Din punct de vedere geografic teritoriul carpato-danubian este, cu foarte mici excepţii, locuibil pretutindeni.

Astfel, pornind dinspre sud către nord, urmând oarecum traseul expansiunii umane, lanţul muntos al Balcanilor la sud şi îndeosebi cel al Carpaţilor spre nord, au întrunit, prin altitudinile relativ moderate, condiţii excelente de habitat mai ales pe unităţile de relief sub-montane. Componentele geomorfologice principale ale arealului sunt lanţul carpatic, o mare parte a cursului Dunării, pantele nordice ale Balcanilor şi Marea Neagră. Ele explică, în bună măsură, importanţa zonei din punct de vedere a habitatului uman şi capacitatea acesteia de a susţine (prin variaţia de relief, compoziţia substratului geologic, varietatea climatică, diversitatea biologică), încă din zorii preistoriei, întregul sistem de raporturi de interdependenţă dintre om şi mediu. Caracteristicile spaţiului geografic: relieful: montan, dealuri, podişuri şi câmpii; clima: temperat-continentală; apele: cu izvoarele în Carpaţi, având colector Dunărea; vegetaţia şi fauna specifice climatului temperat-continental, resurse de subsol minereuri de fier, auro-argentifere, neferoase (Cu, Pb, Zn), sare, roci utile; resurse de sol: păşuni, fâneţe, păduri.

La etnogeneza tracilor se crede că au participat două componente de bază: triburile locale de agricultori şi crescători de animale din spaţiul Carpato-Balcano-Pontic şi triburile de păstori veniţi din stepa euroasiatică, numiţi convenţional indoeuropeni. Dar cine erau acele triburi băştinaşe?

În preistoria teritoriului românesc, pentru Neolitic, cercetările arheologice au pus în evidenţă un mare număr de culturi, în succesiune sau contemporane, dar deosebindu-se între ele prin aspecte locale, uneori fiind în relaţie unele cu altele, alteori suferind influenţe sud-estice sau central-europene. Aşezările umane aproape stabile, cultivarea primitivă a plantelor, domesticirea şi creşterea multor specii de animale, şlefuirea uneltelor de piatră şi inventarea olăriei constituie caracteristicile majore ale epocii neolitice, iar spre finele acesteia în Eneolotic/Calcolitic apariţia metalurgiei metalelor (cupru, metale nobile). Dezvoltarea ceramicii permite stabilirea unei succesiuni de culturi.

Astfel, în Neoliticul inferior prima cultură neolitică Starčevo-Criş (mil. VII-VI î. Cr.) cuprinde produse ceramice (vase, statuete zoo şi antropomorfe cu o armonioasă ornamentaţie în motive geometrice). A urmat cultura Turdaş cu statuete antropomorfe puternic stilizate, care surprind prin forţa lor expresivă precum statueta de la Rastu (jud. Dolj).

Arta acestor statuete este desăvârşită în cultura de la Hamangia prin Gânditorul de la Cernavodă. Tot pentru cultura Hamangia menţionăm şi cimitirul de la Cernavodă cu peste 500 schelete lângă care se aflau diverse ofrande ca vase, unelte şi mai ales podoabe (coliere, pandantivi, cercei etc) realizate din marmură, coarne şi dinţi de animale,  şiraguri de cochilii.

În Neoliticul mijlociu (mil. V şi IV î. Cr.) se afirmă cultura Boian, cu o ceramică evoluată în Câmpia Dunării şi cu frumoase podoabe în fazele Vidra şi Spanţov între care remarcăm amuletele cu atributele fertilităţii puternic reliefate ca la aşa numita zeiţă de la Vidra. De la cultura Vădastra din Oltenia se cunoaşte un vas antropomorf cu un decor meandric şi spiralic, realizat în relief printr-o migăloasă operaţie de incrustare şi excizare. Cultura Tisa se remarcă prin decorul meandro-unghiular incizat al ceramicii care imită ţesăturile, cât şi printr-un vas cu cap de om de la Hodon (Banat), iar cultura ceramicii lineare se individualizează prin decorul de benzi lineare incizate, întrerupte de mici adâncituri şi prin reprezentări de feţe umane pe unele vase şi statuete de lut ars.

În Neoliticul superior (Eneolitic/Calcolitic) repertoriul artei se îmbogăţeşte prin prelucrarea metalelor alături de ceramica culturilor Gumelniţa şi Cucuteni. Concomitent cu Gumelniţa, în Oltenia şi Banat se afirmă cultura Sălcuţa, iar în Transilvania culturile Decea şi Petreşti. Perfecţiunea o atinge însă cultura Cucuteni-Tripolje. Talentul, măiestria şi gustul ireproşabil fac ca meşterii olari ai culturii Cucuteni să nu aibă egal în Neoliticul european. În cultura Gârla Mare-Cârna din Oltenia figurinele au schiţate veşminte şi podoabe. Despre prelucrarea aurului pe teritoriul ţării noastre vorbesc tezaurele, atâtea câte s-au mai păstrat. Descoperirea tezaurului de la Moigrad a permis identificarea unei piese de forma unei violine ce schiţează o figură umanoidă masculină realizată din aur prin ciocănire şi cizelare. Dar aurul s-a folosit în Neolitic mai ales pentru podoabe (diademe, cercei, brăţări, coliere, inele, agrafe) precum cele găsite în tezaurele aparţinând culturilor Gumelniţa, Ariuşd-Cucuteni şi Decea Mureşului. Menţionăm doar că tehnica de lucru ca şi ornamentaţia erau încă rudimentare – totul realizându-se prin ciocănire.

În perioada de tranziţie (3500-300 î.Cr.) de la Neolitic către Vârsta Bronzului apar înmormântări cu ocru roşu şi tumuli funerari ca cel de la Baia din Dobrogea, ce prezintă analogii cu kurganele din stepele sudice ale Ucrainei. Este acest fapt un argument arheologic că triburile de păstori din stepele ucrainiene ajunseseră deja aici şi începuse etnogeneza unui nou popor, cel al tracilor timpurii. Stabilirea unei limbi comune pe întreg spaţiul locuit de traci prezenta o formă a unităţii lor etnice. Se consideră că la început sau format grupuri pre-tracice în regiunea actualului Banat (Românesc şi Sârbesc) după care s-a făcut extinderea în tot spaţiul carpato-ponto-danubian, în perioada trecerii de la epoca bronzului la cea a fierului. În prima vârsta a fierului denumită Hallstattul tracic (dupa o localitate din Austria) s-a produs procesul de individualizare şi consolidare a lumii tracice, care popula spaţiul de la Marea Egee şi peninsula Anatolia la sud, şi pâna la râul Nipru la nord; de la Tisa Superioară la vest, până la Marea Neagră la est. Săpăturile arheologice din diferite zone locuite de traci au scos la iveală multe monumente ale culturii lor materiale (Insula Banului la Dunăre, la Babadag în Dobrogea, Cozia în Muntenia, Saharna-Solonceni în Republica Moldova, Cernolesc la est de Nistru etc.), care prezintă un ansamblu de culturi înrudite ale Hallstattului tracic timpuriu, toate aparţinând lumii tracice. Săpăturile arheologice făcute în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au pus în evidenţă urme de viaţă umană, datate cu 35.000 de ani î.Cr., descoperite în peşterile Chindiei şi Livadiţa de la Coronini, apoi vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, datate cu 11.000 de ani î.Cr. La Schela Cladovei s-a descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunare, din sec. IV î.Cr., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.

Până în secolul al V-lea î.Cr., tracii au devenit un popor atât de numeros încât Herodot (cartea a 5-a) îi numea cel mai numeros popor după indieni. De asemenea, el adăuga că tracii ar fi putut deveni cea mai mare putere a lumii dacă n-ar fi fost atât de dezbinaţi. În această perioadă erau împărţiţi în nenumărate grupuri şi triburi. Totuşi existau şi câteva state tracice puternice, bine organizate: Regatul Odrysian şi Regatul Dac al lui Burebista. Ce putem concluziona? Tracii, popor care a ocupat zona carpato-balcano-ponto -danubiană, au jucat un rol important în dezvoltarea culturilor clasice greceşti şi romane, influenţându-le pe acestea în toate aspectele civilizaţiei, iar dacii (ramura nordică a tracilor) au fost strămoşii noştri cu care ar trebui să ne mândrim. Îmi este greu să înţeleg de ce, încă, unii istorici români eşuează în a înţelege contribuţia civilizaţiei tracice la clădirea culturii vestice şi de ce afirmă că romanii sunt strămoşii noştri.

 

Sursa: http://dacia.org/daciarevival/component/content/article/48-hidden/419-continutul-nr-91-92

Categorii
Articole

Simbolistica dacică în heraldica Armatei României – Divizia 2 Infanterie „Getica”

Locotenent-colonel Romeo Feraru, Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”

 

 

Existenţa unei civilizaţii materiale şi spirituale înfloritoare a avut o însemnătate importantă în făurirea unei capacităţi de apărare a Daciei, încă de pe vremea lui Dromihete, învingătorul lui Lisimah, înainte de crearea primului stat dac centralizat realizat de Burebista. Vestiţi în lumea antică pentru vitejia şi spiritul de sacrificiu pe care îl manifestau în războaie, geto-dacii reprezintă punctul prim al unor milenii de luptă pentru apărarea fiinţei naţionale a României.

Ştiinţa heraldicii, componentă importantă a istoriei, s-a dezvoltat la noi începând cu secolul al XIX-lea, devenind, în timp, o disciplină riguroasă, pătrunsă, încă de la crearea oştirii pământene (1830), în flamurile de luptă ale armatei.

Astăzi, activitatea de heraldică în Armata României se desfăşoară sub patronajul ministrului Apărării Naţionale, în acest sens fiind constituită comisia de specialitate,

compusă din reprezentanţi ai structurilor militare cu putere de decizie, care analizează şi avizează orice proiect pentru instituirea şi utilizarea însemnelor, obiectelor heraldice şi a denumirilor onorifice.

Denumirile onorifice pot fi nume de personalităţi militare sau civile (Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Fregata „Regina Maria”, Brigada de Informaţii Militare „Mareşal Alexandru Averescu”, Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”, Regimentul 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell”, Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru”), localităţi sau zone geografice (Brigada 18 Mecanizată „Banat”, Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Baza 3 Logistică Teritorială „Marea Neagră”, Centrul 88

Mentenanţă „Ardealul”, Batalionul 620 Operaţii Speciale „Băneasa – Otopeni”, Batalionul 812 Infanterie „Bistriţa” ), evenimente naţionale militare sau nemilitare (Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” ş.a.).

O categorie aparte de denumiri onorifice o reprezintă cele cu rezonanţă istorică. În continuare le vom selecta numai pe cele cu tematică dacică: Divizia 1 Infanterie „Dacica”, Divizia 2 Infanterie „Getica”, nume de personalităţi (Centrul de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică „Decebal”, Batalionul 313 Cercetare „Burebista”, Batalionul 53 Geniu „Scorilo”), localităţi sau cetăţi dacice (Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Brigada 1 Mecanizată „Argedava”, Baza 3 Logistică „Zargidava” şi Batalionul 200 Sprijin „Istriţa”.

Însemnele heraldice militare care se instituie şi se utilizează în armată constituie mijloace de identificare şi particularizare ale structurilor militare, reprezentând, prin simbolistica lor, elemente de continuitate a tradiţiilor militare.

Însemnul heraldic poate fi materializat în obiecte confecţionate din orice material, poate fi reprodus în culori, în alb-negru, prin conturare sau prin imprimare pe diferite obiecte. Acesta poate fi reprodus, în totalitate sau parţial, pe steagul de identificare, ecusonul de mânecă, fanion, insignă, plachetă, medalie şi monedă. Acestea pot fi expuse în săli de tradiţii, cluburi, se pot purta la ţinuta militară, pot fi oferite personalului cu merite deosebite în activitate şi celor care trec în rezervă, sau ca material de reprezentare în relaţiile cu partenerii militari sau civili din ţară sau străinătate.

Însemnul heraldic al Diviziei 2 Infanterie „Getica”, mare unitate din compunerea forţelor terestre române, continuatoarea tradiţiilor de luptă ale Armatei a 2-a, are ca figură centrală acvila de aur cu capul spre dreapta şi aripile deschise, cu ciocul şi ghearele roşii, unghii negre, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur. În gheare acvila ţine „fulgerele lui Zeus”, albastre, care simbolizează siguranţa socială generată de putere şi curaj. Pe pieptul acesteia este înserat un scut de nivel divizie, în fundalul căruia se regăsesc formele de relief cuprinse în zona de responsabilitate a marii unităţi, „de la izvoarele Sucevei până la Marea Neagră”. În lupta corp la corp – teribilă atunci ca şi acum – dacii mânuiesc arme pe cât de simple, pe atât de temute: pumnalul, cuţitul de bronz, cosorul sau secera, sabia curbă, toporul sau securea, ghioaga sau măciuca şi, la nevoie, suliţa.

Săbiile erau drepte şi curbe, cu dimensiuni, cele drepte, având lungimea de până la 0,89 m (din care lama 0,76 m.), altele asemănătoare cu gladiul roman şi, în fine, cele înrudite cu modelul celtic. Săbiile curbe (falces – coase), aveau lama îngustă, ascuţită pe partea concavă. Ele erau atât de specifice, încât la Sarmizegetusa, pe un bloc de marmură, numele legiunii IIII Flavia Felix, însărcinată cu paza fostei capitale a Daciei, înfăţişa două săbii curbe pentru literele FF şi patru pumnale drepte pentru cifra. Din acest arsenal s-au ales, pentru partea superioară a scutului heraldic, falx-ul şi sabia de tip Akinakes, precum şi principalul mijloc de apărare, cunoscutul scut geto-dacic.

Cele două arme încrucişate reprezintă dârzenia strămoşilor geto-daci în apărarea pământului strămoşesc. Sabia akinakes, caracterizată prin garda sub formă de inimă, de culoare roşie, relevă vitejia, spiritul de sacrificiu şi credinţa în viaţa după moarte. Scutul are în interior, reprezentate stilizat, Soarele, geto-dacii fiind adepţii cultului acestuia, şi patru spirale simbolizând continuitatea vieţii, ei considerându-se nemuritori. Cifra 2, reprezintă continuitatea structurilor care au funcţionat în a doua garnizoană a ţării, Buzăul, (Armata a 2-a, Comandamentul 2 Operaţional Întrunit) şi este încadrată de o cunună de lauri şi frunze de stejar, din aur, amintind de victoriile obţinute pe câmpurile de luptă şi continuitatea tradiţilor poporului român.

Elemente cuprinse în însemnele heraldice ale unităţilor militare având simbolistică geto-dacică au putut intra şi în istoria antică universală prin faptul că, în secolele II-III e.n., vreo 12 trupe recrutate din daci au împânzit Imperiul Roman, începând din Cappadocia, până în Syria, de la limesul britanic, unde arheologii au descoperit şi antroponimul Decibalus, până în Panonia şi Moesia inferior.

 

sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/component/content/article/48-hidden/421-continutul-nr-93

Accesează acest link: Redirectioneaza 2%

Categorii
Dezvăluiri

GALERIUS, Împaratul DAC al Imperiului Roman. Descoperă-ți adevărata istorie!

Puțini dintre români știu că războaiele dintre daci și romani nu au durat doar câțiva ani și nu au fost doar două (101-102 și 105-106) și că, în realitate, putem vorbi de peste 300 de ani de conflicte armate, alternate cu perioade de pace și schimburi comerciale.

Puțini români știu că dacii nu numai că nu au dispărut din istorie (după cum pretind incompetenții și trădătorii de serviciu) dar chiar au ajuns, prin câțiva dintre ei, să conducă destinele Imperiului Roman…

Da, așa este, pare de necrezut! Pare o invenție protocronistă!

Dar dacă acest lucru este spus chiar de sursele latine recunoscute ca autentice la nivel mondial, mai poate fi vorba doar de o poveste patriotardă? Dacă probele materiale existente și astăzi îi arată pe daci în ipostaze biruitoare, la 200 de ani de la războaiele dintre Decebal și Traian, pe un Arc Triumfal al unui alt Împărat Roman, Galerius, să fie doar o iluzie optică?

Ei bine, nu! Nu este nici iluzie optică și nici teorie protocronistă! Este doar adevărul, acel adevăr care vă este furat de generații! Adevărul care îi deranjează pe cei care au ocupat România după ’89 și pe care se luptă să îl îngroape de tot pentru a vă fura nu numai țara ci și identitatea.

Dacă vreți să aflați mai multe, vizionați în această seară emisiuneaAdevăruri tulburătoare pe care o realizez pe Nașul Tv, pentru a aflapovestea lui Galerius, Împăratul Dac al Romei. Emisiunea poate fi urmarită astăzi, de la ora 22:00 și, în reluare, sâmbătă, de la ora 22:30 și duminică, de la ora 11:00.

Nașul Tv poate fi recepționat pe toate rețelele digitale de cablu și pe internet:http://www.nasul.tv/

Daniel Roxin

Nu uita: între 8 și 10 noiembrie, Asociația Geto-Dacii organizează, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, FESTIVALUL DACIC 2013.Intrarea liberă!

 

 

Mai multe detalii despre festival, aici: http://www.geto-dacii.ro/festival-dacic-2013/

Dacă vrei să susții realizarea acestui festival printr-o donație sau o sponsorizare accesează acest link: http://www.geto-dacii.ro/donatii-si-sponsorizari/

Dacă doreşti să ajuţi la realizarea proiectelor Asociaţiei Geto-Dacii, acum o poţi face şi prin SMS. Trimite un SMS cu textul BUREBISTA şi adresa ta de e-mail la 7472, tarif 5 E+TVA/SMS (număr valabil în reţelele Orange, Vodafone și Cosmote) şi vei primi o colectie foto specială cu fotografiile pe care le-am făcut Arcului Triumfal al lui Galerius, din Salonic ca să îi poți vedea pe daci, triumfători, la 200 de ani după războaiele dintre Decebal și Traian. Imediat după trimiterea SMS-ului vei primi un mesaj în care ți se va solicita confirmarea plății. Acest al doilea mesaj NU este taxabil.

Îți mulțumim!

Află mai multe despre proiectele noastre aici: http://www.geto-dacii.ro/

Categorii
Arheologie

DACII DIN CURBURA CARPAŢILOR

Prof. Adriana Grigorescu

 

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Sf. Gheorghe), Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei (Cluj-Napoca), Muzeul Judeţean de istorie Braşov, Muzeul Judeţean Buzău, Muzeul Secuiesc al Ciucului (Miercurea Ciuc), Muzeul Naţional Secuiesc (Sf. Gheorghe) şi Muzeul Brăilei au organizat în oct. 2010 la Brăila expoziţia arheologică Dacii din Curbura Carpaţilor cu ultimele descoperiri.

Şase sit-uri situate de o parte şi de alta a Carpaţilor de Curbură au fost cercetate de arheologi:

1. Cârlomăneşti-Cetăţuia (Valea Buzăului) şi 2. Pietroasa Mică Gruiu Dării; 3. Olteni Cariera de nisip şi 4. Covasna Cetatea Zânelor; 5. Ormeniş Tipia Ormenişului şi 6. Racoşul de Jos Piatra detunată (Braşov). Sunt atestate pentru perioada, sec. I

î.Hr. – sec. I d.Hr., excepţie, Olteni (Covasna) sec. IV-III î.Hr. Prin artefactele descoperite se dovedeşte omogenitatea şi unitatea culturii geto-dacice prin numărul mare de aşezări şi fortificaţii, cu viaţă economică şi socială înfloritoare.

Carpaţii de Curbură au facilitat mişcarea oamenilor şi a comunităţilor prin faptul că sunt

brăzdaţi de ape şi pasuri relativ uşor de străbătut.

Ieri, drumeţi, meşteri, negustori au mers cu pasul, carul şi călare.

Descoperirile arheologice constau în vase ceramice, unelte, arme, podoabe, monede şi obiecte de import greceşti şi romane (oglinzi, mărgele, fibule, vase).

1. Dacii din Ţara Bârsei (arheolog Florea Costea)

Recenta ediţie a Repertoriului arheologic al Judeţului Braşov consemnează circa 630 aşezări omeneşti sigure şi 102 puncte cu locuiri probabile. Cele mai numeroase sunt din epoca bronzului (142) şi a 2-a epocă a fierului (133).

Multe aşezări sunt pe terase (53), pe dealuri aşezări fortificate (15) – Breaza, Buneşti, Crizbav, Râşnov (Cumidava).

Fortificată cu zid este cetatea de la Tipia Racoşului, iar cea de la Piatra Detunată are şanţuri, valuri, ziduri cu turnuri.

O notă aparte are şi fortificaţia de la Pietrele lui Solomon, ce foloseşte avantajele unui crater natural şi a unui pârâiaş de munte (are suprafaţa de 3 ha).

Aşezarea de la Râşnov (Cumidava este amintită în Geographia lui Claudiu Ptolemeu.

Dacii cumidavensi făceau parte din neamul cotensilor, de la care s-au păstrat 28 de cuvinte de origine traco-dacică atestate numai în Ţara Bârsei.

O descoperire deosebită este cea de la Tipia Ormenişului, un deal de 755,9 m altitudine, situat în stânga râului Olt, în defileul din Munţii Perşani.

În sec. I î. Hr. aici a fost ridicată o puternică cetate şi peste 100 de locuinţe. Zidul clasic dacic este gros de 2 m folosind lespezi şi blocuri de calcar din zonă. Construcţia este în terase, tip zigurat cu 3 platforme sanctuar, ce constituie centrul religios pandacic (sec II î.Hr.), înfloritor pe vremea lui Burebista şi care a continuat până la cucerirea romană. Primul sanctuar este dreptunghiular (11/10m), al 2-lea – circular (14-14,50m) este central şi al 3-lea – cu aliniamente de baze de coloane din tuf vulcanic – în 3 şiruri lungi şi fiecare cu 10 sau 6 coloane. Lungimea totală a complexului este de 32 m (este asemănător celui de la Piatra-Roşie din Munţii Orăştiei).

2. Comunitatea dacică de la Olteni (Covasna) sec. IV-III î.Hr. (arheolog Valeriu

Sârbu – Brăila)

S-a descoperit şi cercetat o locuinţă de suprafaţă, cu formă aproape ovală. S-au evidenţiat 2 vetre ovale, fragmente arse de lut şi lemn, pietre sparte, oase de animale. Inventarul include şi o râşniţă primitivă, 7 fusaiole şi vase ceramice modelate cu mâna, vase borcan, oale cu 2 toarte, căni, castroane, ceşti. Decorul vaselor este format din brâuri alveolate sau crestate.

Ca piese individuale: un mosorel în formă de clepsidră şi un ac de cusut din bronz.

În necropolă s-au găsit vase ceramice (50), vârfuri de săgeată cu 3 muchii din bronz, un pumnal din fier şi 2 mărgele de sticlă. Ca rit de înmormântare este întâlnită atât incineraţia cât şi inhumaţia.

Aşezarea a existat şi în timpul stăpânirii romane, ceea ce arată o îndelungată locuire

dacică în zonă.

3. Cetatea Zânelor de la Covasna (arheolog Viorica Crişan) este situată în Munţii

Breţcului, la cota 930 m, cu o amplasare strategică de excepţie. Ca mărime şi grandoare

este asemenea celor din zona regală, de la Costeşti şi Piatra Roşie.

Acropola sau inima cetăţii au forma ovală şi suprafaţa de 700 mp. Zidul terasei a IIa

este apreciat la circa 8 m lăţime sub formă de bastion pătrat. În total sunt 4 terase.

S-a descoperit multă ceramică, între care fructiere, capace, ceşti, pahare, unelte (cuţite, cuie, piroane, dălţi, fusaiole), piese de podoabă (brăţări, cercei, mărgele de sticlă, oglinzi), arme, monede greceşti şi romane.

Din măreţia acestei falnice cetăţi dacice a rămas doar un munte de ruine legendare.

4. Dava de la Cârlomăneşti – Buzău (arheolog Sebastian Matei)

Situl arheologic a fost cunoscut de Al. Odobescu din 1871. Aşezarea este plasată pe un platou de formă ovală, neregulată, cu o suprafaţă de cca 7500mp, având la vest terasa înaltă a râului Buzău. A fost locuită intens din epoca bronzului, devenind în epoca lui Burebista o importantă davă – centru politic, economic şi religios pentru comunităţile geto-dacice din zonă. Au fost descoperite pietre-altar, vase ceramice, unelte, monede, fragmente antropomorfe din lut ars reprezentând lupi, mistreţi, cerbi şi păsări, precum şi bărbaţi în postura de războinici călare. Acestea sunt unice în spaţiul locuit de geto-daci, ele reprezentau fie divinităţi şi animale totemice sau ofrande simbolice.

Bogăţia comunităţii geto-dacice de la Cârlomăneşti este dovedită de găsirea podoabelor

din fier, argint, aur, piese de harnaşament şi arme.

Tezaurul monetar conţine124 de monede de argint tip Vârteju-Bucureşti, făcute în cadrul

unui atelier local.

Un fragment de la un vas de provizii cu inscripţie în limba greacă ne arată că era proprietatea basi-leoss B…, deci a unui rege ce a stăpânit aceste ţinuturi şi poate chiar a avut sediul la Cârlomăneşti.

Un alt fragment reprezintă un bust de bărbat îmbrăcat în armură. Ar putea fi regele

Burebista?

5. Pietroasa Mică Gruiu Dării – Buzău (arheolog Valeriu Sârbu – Brăila)

Cuprinde importante vestigii din eneolitic (Culturile Cucuteni B şi Cernavodă I) şi din

epoca bronzului (Cultura Monteoru) – mileniile 3-2 î.Hr.

În sec. I î.Hr. – sec. I d.Hr. a existat aici o aşezare dacică fortificată cu un val de pământ cu miez din piatră şi o palisadă din lemn. Incinta de formă tronconică este la cota de 534 m pe Masivul Istriţa cu pante abrupte pe 3 laturi şi vizibilitate spre câmpia din sud-est. Zidul are o lăţime de 2-2,20 m.

Dar, din sec 4-3 î.Hr. a existat o aşezare cu un bogat şi variat inventar arheologic: fibule

de tip tracic, mărgele din sticlă, vârfuri de săgeţi, greutăţi de lut, o monedă histriană, amfore greceşti din Heraclea Pontică, Sinope, Thasos.

Vasele getice de tip tronconic din argilă sunt modelate cu mâna şi ornamentate cu brâuri în relief. A fost descoperit şi un sanctuar cu numeroase vetre ce atestă cultul soarelui şi cel agrar. Aveau şi cultul căminului, dovedit de prezenţa unor locuinţe cu bogat inventar.

Gruiu Dării a fost un centru regional de cult al dacilor.

Măreţia civilizaţiei dacice este susţinută şi de prezenţa celor două tezaure de referinţă: cel de la Surcea (comuna Zăbala – Covasna) datat în sec II-I î.Hr. ce cuprinde falere, cupe, lingouri de argint, 6 nicovale de fier, vase de lut, fructiere modelate cu mâna, păstrat la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti şi cel de Sâncrăieni, Judeţul Harghita (sec I î.Hr.), cu obiecte de argint în greutate de 3,650 Kg: 2 brăţări masive, o fibulă, 2 monede, 15 vase (cupe şi pocaluri cu ornamente aurite), păstrat tot la Bucureşti.

Prin artefactele descoperite este marcată frumuseţea şi unitatea culturii geto-dacice.

 

Sursa: http://dacia.org/daciarevival/images/stories/dacia-magazine/mag-2011-64.pdf

Categorii
Arheologie

LOCUITORII PERIMETRULUI BUCUREŞTEAN ÎN VEACURILE IV – V

prof. dr. Simona Daniela Grigore

 

Tumultosul secol IV p. Chr. a însemnat pentru autohtonii câmpiei bucureştene, daci liberi, traversarea perioadei tulbure a migraţiei. Izvoarele arheologice ne îndreptăţesc însă a susţine continuitatea de vieţuire în aşezări stabile, durabile, practicarea agriculturii, meşteşugurilor şi comerţului, îndeletniciri specifice unei populaţii sedentare.

Impactul cu migratorii, deşi dur, nu a dus la decimarea dacilor, modul de viaţă al nomazilor presupunând menţinerea acestora (vezi îndemnul avarilor către populaţia locală sud-dunăreană: Ieşiţi şi semănaţi şi seceraţi, noi vă vom lua numai jumătate

ca dare). Se constată în secolul al IV-lea p. Chr. un spor demografic ce este datorat pătrunderii neamurilor germanice. În ultima treime, atacul hunilor va face totuşi ca unele aşezări să îşi înceteze temporar activitatea sau să dispară.

Dacă avem în vedere perioada secolelor I-III p. Chr., vom observa cum în cadrul aceleiaşi grupări demografice continuitatea de locuire este evidentă.

Astfel, la sud de Carpaţi – inclusiv Dobrogea, au fost identificate 134 de aşezări şi necropole (secolele IIIV).

Grupări importante, de 10–12 aşezări, erau plasate între cursul inferior al Argeşului şi Dunăre, pe malul drept al Oltului la vărsare, în zona Calafat, la vărsarea Olteţului în Olt. În perimetrul Brăilei, Bucureştilor, Mizilului, la Râmnicu-Vâlcea, pe cursul mijlociu al Buzăului densitatea aşezărilor era de 4–6 sate.

Aceste aşezări rurale neîntărite erau apărate natural prin plasarea lor pe malul apelor, în puncte greu accesibile. Pe raza oraşului Bucureşti s-au identificat astfel de sate la Mogoşoaia, Crângaşi, Herăstrău, Chitila, Curtea Veche, str. Ziduri-între-vii, str. Soldat Ghivan – Fundenii Doamnei, Străuleşti – Măicăneşti, Buftea, Tei, Mihai-Vodă, Radu-Vodă, Pantelimon, Pipera, Popeşti-Leordeni, Băneasa-Lac, Giuleşti, Dealul-Piscului, Lunca-Bârzeşti, Brăneşti, Domneşti, Glina, Văcăreşti, multe dintre ele fiind locuite

din veacul precedent.

Populaţia dacică îşi construia locuinţe de suprafaţă ori semiîngropate, în aceeaşi tehnică a paiantei moştenită din vechime. Asemenea locuinţe datând din secolele III-IV au fost scoase la iveală la: Lunca-Bârzeşti, Pantelimon, Fundenii Doamnei, Curtea Veche, Buftea-Măneşti, Domneşti, în ultima aşezare acestea având podea făţuită cu lut, pe latura

nordică o laviţă din pământ cruţat, probabil pentru odihnă sau păstrarea inventarului casnic, iar pe cea sudică o groapă de bucate conică, precum şi la Radu-Vodă, Crângaşi. Colibe din stuf au fost dezvelite la Fundenii Doamnei şi Chitila.

Lângă locuinţe sau în interiorul lor se găseau gropi de bucate (Domneşti, Lunca-Bârzeşti, Buftea, Giuleşti-Sârbi). Dacă cea de le Giuleşti-Sârbi era în formă de pară, cele descoperite la Măneşti-Buftea, şi grupate în partea de est a spaţiului rezervat locuinţelor,

aveau gura largă ce se restrângea spre fund în trepte, ori gura restrânsă sau cilindrică ce se lărgea apoi spre interior. Ele aveau în partea superioară o podină din lemn ce se sprijinea într-una din margini pe gulerul gropii. Pe o porţiune groapa nu păstra acest guler, locul fiind necesar pentru aerisire. Buna păstrare a recoltei era dată de dispunerea unui strat de pământ peste podină, dar şi de plasarea gropilor într-un mal înalt al lacului, cu pământ galben impermeabil, cu concreţiuni calcaroase, aflate la mică adâncime. Capacitatea de înmagazinare era foarte mare: 2 – 4 căruţe cu grâne.

În ceea ce priveşte prezenţa instalaţiilor de foc în aşezări, s-au identificat vetre postate în afara locuinţelor (Domneşti), dar şi un bordei cu cuptoare (Curtea Veche), respectiv, un cuptor de tip potcoavă (Fundenii Doamnei) şi un cuptor-sobă (Radu-Vodă).

Flacăra se aprindea cu nuclee de cuarţit (Domneşti).

Ceramica este prezentă în toate aşezările vremii, ea reprezentând un element decisiv în datarea acestora. Olăria de factură dacică, în forme tradiţionale, este executată cu mâna sau la roată şi este completată de cea provenită din import.

Primul cuptor de ars oale din perimetrul capitalei a fost găsit la Crângaşi. Vasele de aici erau lucrate la roată, dintr-o pastă cu pietricele, căpătând prin ardere culoarea cenuşie, forma cea mai întâlnită fiind oala fără toarte, dar există şi forme evaluate precum cupe, căni, străchini, vase mari de provizii.

La Fundenii Doamnei, cuptorul olarului se evidenţiază ca fiind cel mai mare şi mai bine păstrat complex de acest gen din secolul al IV-lea din ţară.

Ceramica din aşezare este cenuşie, lucrată din pastă curată, în forme diverse: borcane ori vase mari de provizii. Oalele lucrate cu mâna conţin cioburi pisate, iar cele de calitate, străchini, căni, vase pentru provizii, sunt arse la roşu.Vasele de uz comun prezintă o pastă frământată cu pietricele şi sunt arse la cenuşiu şi gălbui. Prezenţa căţuilor-afumătoare în locuinţele acestui sat, ca şi în perimetrul celor de la Mogoşoaia, Străuleşti şi Tei confirmă continuitatea de locuire. La Pantelimon resturile ceramice sunt compuse din fragmente de străchini, castroane, oale, căni, vase de provizii şi amfore.

Locuitorii satelor din arealul bucureştean al veacului al IV-lea practicau şi alte meşteşuguri pe lângă cel al olăritului, deja amintit. Ei îşi procurau materia primă necesară obţinerii de unelte, obiecte de uz casnic, arme, podoabe prin valorificarea surselor locale, oxizii de fier de vârstă cuaternară. O dovedesc piesa din lut ars de formă conică reprezentând muştiucul foalelor unui meşter fierar şi lupa circulară dintr-un bordei al locuirii de la Domneşti-Şcoala Veche, dar mai ales cele trei locuinţe-atelier din aşezarea veacurilor II-V de la Chitila.

Aici se reducea fierul şi se prelucrau obiecte din bronz, cupru şi argint (vezi piesele din metal, zgura, topitura de metale, lupele, arsura, cenuşa, cărbunii rezultate din procedeul reducerii minereului direct pe vatră sau în cuptoare). Prelucrarea obiectelor de podoabă este atestată de descoperirea unei pensete din bronz, datată în secolele II-IV, la Vitan, a unor mărgele din bronz şi argint, fibule şi pandantive la Chitila, cât şi a unei mărgele din plumb, a unor fibule şi a unui lanţ din fier compus din ineluşe la Fundenii

Doamnei.

Meşteşugurile prezentate mai sus, cărora li se pot adăuga dulgheritul, torsul, ţesutul, completau îndeletnicirile de bază ale populaţiei dacice: cultura plantelor şi creşterea animalelor. Gropile de bucate de mare capacitate cercetate la Măneşti-Buftea, paiele

prezente în chirpici, cantitatea importantă de oase de bovine, ovine, porcine, cabaline din aşezări, uneltele din fier descoperite sprijină această teză.

Fiind interdependente, cele două ramuri agricole sunt impulsionate de adoptarea unor noi tehnici agricole şi a unor instrumente de arat performante (vezi plugul cu brăzdar simetric şi cuţit drept prezent în secolele I-IV).

O astfel de dezvoltare economică susţinută şi prin creşterea demografică din secolul al IV-lea implica o organizare socio-politică pe măsură. La baza ei a stat obştea sătească teritorială în general, uniunile de obşti sau romaniile populare, cum le numea Nicolae Iorga, asociaţii defensive ce preiau principalele funcţii ale organizării statale anterioare.

Date importante referitoare la tipul de organizare socială din sânul obştilor săteşti dacice din veacul al IV-lea ne oferă scrisoarea adresată unei comunităţi creştine din Cappadocia de o comunitate similară din Dacia cu prilejul transportării spre aceştia, de pe teritoriul nostru, a moaştelor Sfântului Sava Getul în anul 374 p.Chr. Acesta fusese martirizat cu doi ani înainte din ordinul căpeteniilor gote ce-şi exercitau dominaţia politică şi asupra zonei nord-estice muntene a Buzăului, spaţiu unde locuia Sava în cadrul unei comunităţi locale. Documentul amintit, cunoscut drept Pătimirea Sfântului Sava

Getul, povesteşte amănunţit ultimii ani ai vieţii martirului, făcând referiri explicite ori implicite la modul de viaţă şi de organizare al obştilor săteşti din Muntenia.

Astfel, raporturile autorităţii migratorilor germanici cu autohtonii satelor se făcea prin mijlocirea organelor colective de conducere administrativă, care erau adunarea obştii/satului şi sfatul ei, acel sfat al oamenilor buni şi bătrâni. Acesta era în

măsură să-i sancţioneze pe cei ce încălcau legea. Doar pedeapsa capitală era aplicată de către migratori.

De altfel, acuzat a fi creştin şi nedorind să-şi renege Dumnezeul, Sava va fi ucis după ritualul specific got, înecare prin legarea de gât a unui buştean.

Adunarea obştii şi sfatul bătrânilor încearcă să-l salveze pe acest membru al comunităţii sale, inclusive prin jurământ mincinos în faţa trimişilor goţi, documentându-se astfel practica jurământului de veritate în problemele litigioase ale locuitorilor satului.

Se observă solidaritatea membrilor indiferent de convingerile religioase. Este evidentă şi diferenţierea socială bazată pe avere, dar şi existenţa proprietăţii private individuale (Sava este prezentat ca posedând doar hainele de pe el).

Instituţiile obştii săteşti teritoriale din documentul amintit se vor perpetua şi în perioada secolelor următoare, dovedind vieţuirea neîntreruptă a spaţiului geografic nord-dunărean de către comunităţile

rurale dacice dominate politic de prezenţa gotă/getă.

 

Sursa: http://dacia.org/daciarevival/images/stories/dacia-magazine/numarul66_iunie2011.pdf

Categorii
Arheologie

Buzău: Aşezare veche de aproape şase milenii, descoperită sub ruinele unei cetăţi dacice

O aşezare veche de aproape şase milenii a fost descoperită de arheologii Muzeului judeţean de istorie Buzău sub ruinele cetăţii dacice de la Gruiul Dării, localitatea Pietroasele.

Vechimea aşezării neolitice a fost confirmată recent de un laborator de specialitate din Germania.

“Un laborator din Heidelberg a confirmat, în urma probelor trimise, ipotezele noastre: la o adâncime de 3-3,5 metri sub cetatea dacică fortificată de la Gruiu Dării se află o aşezare neolitică cu o vechime de 5.500-5.700 de ani, care a dispărut în urma unui conflict armat sau a unui incendiu”, a declarat luni, directorul Muzeului judeţean Buzău, Sebastian Matei.

Arheologii au scos la lumină mai multe locuinţe mari, cu pereţii din lut, vase pictate, precum şi un vas tip biberon, folosit după toate probabilităţile la alăptatul bebeluşilor.

“Comunitatea nu era prea mare, avea circa 20-30 de persoane, dar era stabilă şi foarte bine organizată, se ocupa cu agricultura şi creşterea animalelor şi din când în când cu vânătoarea”, a mai spus sursa citată.

În urma analizelor arheozoologice s-a stabilit că localnicii creşteau în ţarcuri animale, în special vite şi oi, şi se hrăneau cu vânat.

“În alimentaţie ponderea era carnea. Au fost găsite oase de porc mistreţ, dar şi de cerb sau căprior, oase de păsări mari, dropia, precum şi de cocoş munte. Oasele de castor şi de vulpe confirmă faptul că ei iubeau blănurile pe care le foloseau iarna sau la date festive”, a mai spus Sebastian Matei.

Directorul Muzeului judeţean Buzău consideră că satul neolitic descoperit la Gruiu Dării face parte extremitatea sudică sudică a culturii Cucuteni.

“Am cercetat doar o treime din aşezare, viitoarele campanii arheologice pot aduce noi dovezi arheologice despre una dintre cele mai avansate civilizaţii europene de acum 5-6 milenii, cultura Cucuteni”, a concluzionat arheologul buzoian.

Primele cercetări arheologice la Gruiu Dării s-au efectuat în perioada 1974-1989 şi au fost reluate în 2001. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

sursa:http://www.financiarul.ro/2013/10/08/buzau-asezare-veche-de-aproape-sase-milenii-descoperita-sub-ruinele-unei-cetati-dacice/

Categorii
Articole

Festivalul Dacic 2013, la Muzeul Național al Țăranului Român din București

Va anuntam cu bucurie ca intre 8 și 10 noiembrei 2013 Asociatia Geto-Dacii organizeaza la Muzeul Național al Țăranului Român din București FESTIVALUL DACIC 2013, un eveniment realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român.

Programul festivalului va cuprinde lansarea filmului documentar “Tracii – Istorie ascunsă”, lansarea a două cărți (o carte pentru copii: “Poveștile magice ale dacilor”, autor Daniel Roxin și cartea „Genomul uman”, autori Dr. Georgeta Cardoș și Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald, carte în care este prezentat studiul de paleogenetică despre originea poporului român), un set de aproximativ 15 conferințe susținute de diverși specialiști, difuzarea altor filme documentare despre istoria geto-dacilor, momente artistice, expoziție de carte și artă plastică ș.a.

Va asteptam cu drag! Intrarea liberă!

Mai multe detalii despre program in viitorul apropiat…

SUSTINE PROIECTELE ASOCIATIEI GETO-DACII!

Proiectele asociației GETO-DACII au nevoie de sprijinul dumneavoastră. Toată această muncă de trezire a conștiinței naționale, de recuperare a adevărului istoric presupune și resurse financiare importante pentru a o putea susține.

Pentru a pune în practică tot ce ne-am propus, e nevoie ca toți cei cărora le pasă să treacă dincolo de simplele discuții despre geoto-daci și să participe în mod concret la acțiunile noastre.

Voluntariatul este foarte important și sperăm ca foarte mulți dintre dumneavoastră să dedice puțin timp cauzei nobile a trezirii spiritului dacic în acest popor.

În același timp, susținerea financiară a proiectelor asociației GETO-DACII este vitală. Doar cu ajutorul dumneavoastră putem reuși!

Mai multe detalii pentru donatii si sponsorizari, aici: http://www.geto-dacii.ro/donatii-si-sponsorizari/

Alti Parteneri:

Nasul Tv
http://www.nasul.tv/
ZIUREL
http://ziurelatelier.wordpress.com/

Radio Frecventa Sufletului
http://frecventa-sufletului.ro/