Categorii
Arheologie

Descoperire în România: cea mai mare locuinţă pre-Cucuteni datând din 5200-5100 Î.Hr.

Cea mai mare locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni a fost descoperită de arheologi în localitatea suceveană Baia, iar specialişti de la Universitatea Cambridge sprijină cercetările pentru a identifica modul în care, în acea perioadă, se făcea schimb de cereale între China şi Europa.

Directorul Muzeului Bucovinei, arheologul Emil Ursu, a prezentat, luni, în comuna Baia, un al doilea sit pre-Cucuteni găsit în urma continuării cercetărilor începute în zonă anul trecut.

 El a explicat că anul trecut s-au găsit în aceeaşi zonă locuinţe datând din faza a doua a perioadei pre-Cucuteni, fiind găsite două locuinţe, mici, după care alte locuinţe din perioade mai târzii, din epoca bronzului sau epoca fierului.

Ursu a arătat că, după continuarea cercetărilor, sub ceea ce se găsise anul trecut, s-a dovedit a fi o locuinţă din prima fază a perioadei pre-Cucuteni.

“Este foarte important acest lucru pentru că vorbim de alt doilea sit pre-Cucuteni I descoperit în arealul unei civilizaţii care cuprinde Moldova, sud-estul Transilvaniei, Republica Moldova şi Ucraina. Primul sit a fost descoperit în 1951″, a spus Ursu.

El a explicat că în condiţiile în care s-a găsit doar un sit din prima fază pre-Cucuteni, de mai mult timp se vorbea de inexistenţa acestei faze, dar că aşezarea descoperită acum la Baia vine să demonteze ceea ce se ştia până acum.

“Este foarte nordică această locuire, ceea ce înseamnă că trebuie regândită şi rediscutată şi bineînţeles cercetată această primă fază. Ca datare, aşezarea de la Baia datează undeva 5.200-5.100 Î.Hr.”, a spus arheologul sucevean. care a precizat că datarea se va face cu Carbon 14 la un laborator din Germania.

Locuinţa descoperită la Baia este foarte mare, de aproximativ 92 de metri pătraţi, fiind cea mare locuinţă găsită vreodată în cultura pre-Cucuteni, a spus Ursu care a precizat că locuinţe mari au apărut o mie de ani mai târziu, în perioada Cucuteni.

El a mai precizat că locuinţa descoperită se păstrează bine, iar în afară de ceramică şi un număr de vase întregibile au fost găsite şi foarte multe unelte, piese unicat, cum ar fi un pandantiv de piatră, unicat în arealul pre- cucutenian, dar şi o vatră păstrată în integralitatea ei.

Ursu a mai declarat că au fost găsite şi foarte multe râşniţe, ceea ce înseamnă că partea de prelucrare a grânelor era importantă, motiv pentru care din acest an, pe şantier se află şi o echipă de la Cambridge care studiază modul în care se făcea, în acea perioadă, schimbul de cereale între Europa şi Asia, în special China.

Ursu a precizat că a mai fost identificată o locuinţă care va fi cercetată anul viitor.

Profesorul Martin Kenneth Jones de la Universitatea Cambridge, unul dintre cei mai importanţi specialişti în arheologie biomoleculară a cerealelor a spus la rândul său că studiază de zece ani modul în care a început schimbul de cereale între agricultori din Europa şi Asia şi că cercetările le-a început în China unde a descoperit cereale aduse din Europa.

“Cultura Cucuteni este foarte importantă pentru arheologi din lumea întreagă, fiind cunoscută pentru fascinanta ceramică pictată, dar totodată este importantă pentru etapele iniţiale de ferme care s-au răspândit în partea de est a Europei”, a spus Jones.

El a spus însă că în discuţie se află o nouă poveste despre răspândirea fermelor care nu are o legătură imediată legată de cultura clasică dezvoltată de fermierii din cultura Cucuteni.

“E o cultură minoră care credem care are legături cu culturile agricole din China. Am fost interesaţi de zece ani de această dezvoltare şi am început munca în China pentru a înţelege mai bine ce este cu aceste produse agricole, cereale”, a spus cercetătorul britanic.

El a subliniat că este interesant, pentru acea perioadă, că nu s-au găsit numai în China cereale provenind din Europa ci şi în Europa cereale din China, precum meiul.

“În acea perioadă, pe vremea migraţiilor, transportul nu era atât de simplu, iar cu s-a făcut aceste este interesant”, a mai spus Jones.

El a precizat că studiază perioada în care s-a făcut schimbul iniţial de cereale între Asia şi Europa, subliniind că mult mai târziu a apărut schimbul de pietre preţioase şi apoi “Drumul Mătăsii”.

“Prima etapă şi cea mai importantă este cea legată de schimbul de cereale între agricultori. E greu de explicat modul în care s-a făcut acest schimb şi trebuie să folosim metode speciale de analiză. De aceea suntem aici şi suntem alături să folosim metode noi”, a spus Jones.

Un alt cercetător care contribuie la lucrările de la Baia este Stanislav Ţerna, de la Şcoala Arheologică Superioară din Chişinău care a precizat că situl descoperit este “cu adevărat extraordinar”.

“Aici se naşte acel vector care a format civilizaţia Cucuteni şi locuinţa pe care o avem aici, cu dimensiuni foarte mari, neaşteptate pentru noi, pentru cultura Cucuteniană, ar fi cea mai mare pe care o cunoaştem. Aceste cercetări trebuie continuate pentru că acest sit este de o importanţă mare nu numai pentru istoria României ci şi a întregului spaţiu Cucuteni”, a spus Ţerna.

Prezent la această prezentare, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că autorităţile judeţene vor acorda tot sprijinul pentru continuarea cercetărilor.

“Această descoperire arată că românii sunt aici de foarte multă vreme. Suntem o civilizaţie care a venit cu rădăcini importante, care sunt multiplicate pe plan mondial pentru că aici nu găsim doar cultură locală şi găsim influenţe din foarte multe zone”, a spus Nechifor.

El a precizat că CJ Suceava asigură finanţare prin Muzeul Bucovinei pentru aceste cercetări arheologice şi că se vor căuta fondurile necesare şi pentru analizele de datare cu Carbon 14 la laboratorul din Germania.

De menţionat este că echipa de cercetători de la Cambridge, din care face parte şi un specialist chinez, îşi asigură finanţarea pentru cercetările pe care le face în situl de la Baia.

sursa: http://www.gandul.info/magazin/descoperire-in-romania-cea-mai-mare-locuinta-pre-cucuteni-datand-din-5200-5100-i-hr-11472525

Categorii
Articole

Rădăcinile străvechi ale artei lui Brâncuşi

Prof. dr. Mihai Popescu, Biblioteca Militară Naţională

 

 „Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat să fac. Căci am venit pe lume cu o misiune”. Rareori putem găsi o expresie mai lapidară a conştiinţei rostului unui artist şi a coerenţei dintre viaţa, gândirea şi creaţia sa. Atelierul său a fost locul de pelerinaj al generaţiilor de artişti plastici de avangardă, români şi străini, care renunţau la frumuseţea clasică şi căutau modalităţi de expresie non-figurativă, cunoscute sub diferite denumiri: expresionism, cubism, futurism, dadaism, constructivism, suprarealism, abstracţionism, modernism. În ciuda dorinţei unora de „a-l adopta”, el şi-a găsit propriul drum, pe care l-a urmat cu o consecvenţă de nezdruncinat.

Într-un interviu acordat unui ziar al vremii, Brâncuşi spunea: „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor … Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată – poate în singura realitate valabilă”.

„Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut”, spunea Brâncuşi despre frământările artistice de la începutul secolului XX, sugerând astfel locul său asumat conştient în arta românească, europeană şi mondială.

„Arta nu face decât să înceapă continuu … Arta –poate cea mai desăvârşită – a fost concepută în timpul copilăriei umanităţii. Căci omul primitiv uita de grijile domestice şi lucra cu multă voioşie. Copiii posedă această bucurie primordială. Eu aş vrea să redeştept sentimentul acesta în sculpturile mele … Eu mi-am iubit şi nu mi-am părăsit nici o clipă strămoşii şi filozofia lor a naturalităţii”.

În însemnările sale privind esenţa artei lui Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade observa că „el a dat viaţă unor forme, simboluri şi înţelesuri arhaice uitate de milenii în Europa. Uluitoarele sale forme arhetipale le-a făurit regăsindu-le rădăcinile şi izvoarele, forţele care le-au hrănit”.

Majoritatea străinilor care vin la Sarmizegetusa Regia asociază aproape spontan soarele de andezit cu Masa tăcerii sau Masa Dacilor de la Târgu Jiu. Atelierul lui Brâncuşi de la Paris era pentru avangardistul Geo Bogza „un interior românesc, dac şi pre-dac, pe care îl durase ca pe o Sarmizegetusă sufletească, ale cărei ziduri n-aveau să fie niciodată năruite”. Tot Geo Bogza evidenţia că: „Tăind piatra şi lemnul cu liniştea sufletească şi cu înţelepciunea unui lung şir de strămoşi, el a mers direct la esenţă, la expresivitatea formelor primordiale, la sâmburii vieţii şi ai cosmosului”.

Cuvântul de origine dacică bucurie apare mereu în cugetările marelui sculptor: „Arta ar trebui să fie numai bucurie ! … De aceea, nu există «artişti», ci numai oameni care simt nevoia să lucreze întru bucurie ! Să cânte, asemenea păsărilor ! … Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii… Eu aş vrea să creez aşa cum respir … Plăcerea cu care lucrează artistul este însuşi miezul artei sale”.

De aici derivă virtuţile mântuitoare ale artei: „Lumea poate fi mântuită prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari; el este ca viermele de mătase”.

Pasul următor îl constituie virtuţile tămăduitoare ale artei: „Arta trebuie să odihnească şi să vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din însuşi destinul lui şi din tragedia lui. Arta are şi această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aris-totelic”.

În discuţiile cu prietenii, Brâncuşi spunea adesea: „Noi ăştia suntem daci în munţi”, considerându-se coborâtor al „dacilor din Gorj”. Obârşia străveche a operei atât de moderne a sculptorului român a fost recunoscută de nenumăraţi cercetători români şi străini. Fără a teoretiza, el însuşi era perfect conştient de acest adevăr: „Eu, cu noul

meu, vin din ceva foarte vechi”. El descoperise marea taină a vieţii şi a artei dacilor, care lăsau lucrurile să vorbească în locul lor.

Considerat fondator al modernismului în sculptură, Brâncuşi a reînnodat de fapt tradiţia străveche a artelor sacre, iniţiatice, păstrând cu sfinţenie principiile căutării esenţelor: „Statuile mele sunt ocaziuni ale meditaţiei. Templele şi bisericile au fost şi au rămas întotdeauna lăcaşuri ale meditaţiei”.

Sculptoriţa Miliţa Petraşcu, eleva lui Brâncuşi, afirma: „Ca toţi strămoşii noştri cei de demult din Dacia, Brâncuşi stătea de vorbă cu piatra şi cu lemnul, pe care le socotea fiinţe … Brâncuşi ştia totul … Era de o ştiinţă ancestrală şi apropierea lui de Deceneu mergea până la o reîntrupare”. Artista a şi realizat, în 1937, un portret al lui Brîncuşi, „un cap de vechi dac”, de „nepot al lui Decebal”. Pentru alţii, chiar şi aspectul fizic al sculptorului, „îl evoca artistic pe Zamolxes”.

Convins că „arta este o taină şi o credinţă”, sculptorul spunea: „nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”.

Orice creaţie artistică era pentru el „o rugăciune, însă eu ştiu că rugăciunea bătrânilor noştri olteni era o formă a meditaţiei – adică o… tehnică filosofică … Acesta este mesajul

Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă … Să arzi ca o flacără … Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul.”

Atât în ţară, cât şi la Paris, Brâncuşi participa în fiecare duminică şi la alte sărbători la slujba creştin-ortodoxă, în calitate de cântăreţ şi de dascăl. Ştia pe de rost Sfânta Liturghie şi cântările potrivite fiecărei sărbători. Aici putem găsi cheia pentru înţelegerea semnificaţiei sacerdotale a multora din cuvintele sale: „Ceea ce legi tu aici pe pământ se leagă şi în ceruri”. „Ultimul dac ajuns până la noi”, cum l-a numit Miliţa Petraşcu pe Constantin Brâncuşi, este marele preot al Renaşterii Daciei.

 

sursa: http://www.dacia.org/daciarevival/dacia-magazin-2012/390

Categorii
Articole

IMPORTANT: A apărut cartea “GENOMUL UMAN” care este dedicată studiului de paleogenetică făcut pentru stabilirea originii poporului român

În sfârșit, studiul de paleogenetică care a bulversat România anul trecut, odată cu prezentarea lui în filmul documentar Dacii – Adevăruri tulburătoare, a apărut tipărit și îl puteți comanda.

Conform cercetării făcute de dr. Georgeta Cardoș și prof. dr. dr. Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie Umană al Universității din Hamburg, se desprin câteva concluzii bulversante.

– se constată o continuitate de 3-4-5.000 ani a poporului român pe aceste meleaguri;

– se constată o înrudire mare a populației actuale de pe coastele Mării Mediterane (Turcia de astăzi) și din nordul Italiei cu populațiile de pe teritoriul României de acum 3-4-5.000, lucru care vorbește despre originea tracică și prototracică a acestor populații moderne din Turcia (turcii albi cu ochi albaștri) și Italia;

– se constată o înrudire genetică consistentă între populațiile de astăzi ale României și Bulgariei, ceea ce dovedește rădăcinile traco-geto-dacice comune ale populației celor două țări. Să nu uităm că Regii geto-daci Dromihete și Burebista stăpâneau pe ambele maluri ale Dunării, atât în România, cât și în Bulgaria de astăzi!

Ca o completare la ultima concluzie, vreau să precizez că în Bulgaria, din punct de vedere genetic, astăzi trăiesc foarte puțini bulgari autentici, urmașii bulgarilor din vechime. Este bine cunoscut faptul că Împăratul Vasile al II-lea al Bizanțului i-a masacrat pe mai toți bulgarii de atunci, la începutul secolului XI, fiind numit de altfel pentru această faptă Bulgaroctonul, adică omorâtorul de bulgari.

Prin urmare, deși atât în cazul românilor, cât și în cazul bulgarilor, există urme genetice și anumite influențe rămase de la cei care au trecut sau au stăpânit aceste zone, în decursul vremurilor, atât la nord cât și la sud de Dunăre s-a păstrat o consistentă populație de origine traco-geto-dacică ce a rezistat până astăzi.Concluzia esențială care se desprinde din aceste cercetări științifice este aceea că NU NOI SUNTEM URMAȘII ROMEI și că, mai degrabă, o parte dintre italienii de astăzi sunt urmași ai tracilor din Carpați!

Daniel Roxin

Cartea poate fi comandată pe acest site:
http://www.cartespirituala.ro/product_info.php?products_id=4901&osCsid=21475c80163548f022ac3eeb830c0c46

sau la telefon: 0729 011 003, e-mail: [email protected]

Categorii
Emisiuni TV

Tracia Land

Lucrurile se mișcă și noi inițiative vin să recupereze valorile strămoșilor noștri traco-geto-daci. În această seară vom vorbi, pe Nașul Tv, despre proiectul Tracia Land, despre filmul dedicat istoriei tracilor pe care îl vom lansa peste o lună și despre alte lucruri foarte interesante.

Vă invit, așadar, să urmăriți emisiunea Adevăruri tulburătoare de astăzi, de la ora 22:00 (și în reluare sâmbătă, de la ora 22:00 sau 22:30 și duminică, de la ora 11:00)

Nașul Tv poate fi recepționat pe toate rețelele digitale de cablu și pe internet: http://www.nasul.tv/

Daniel Roxin

Categorii
Arheologie

O descoperire senzațională: S-a descoperit scriere dacică la Chitila?

un articol de Aurora Petan

 

Un initiat

Fiecare lume apusa, care a fiintat in urma cu mii de ani pe aceste meleaguri, face parte, intr-un fel tainic, din lumea si din fiinta noastra. Din pacate, stim foarte putin despre ele, iar arheologii, cei ce trudesc sa le scoata la lumina, nu reusesc intotdeauna sa le recompuna. Pentru a putea sa refaci un univers din cateva cioburi, trebuie sa fii, intr-un fel, magician, un initiat. Sa rezonezi cu lumea pe care o gasesti in pamant, sa te poti intoarce in timp, sa poti vedea intr-o frantura de vas ca intr-un glob de cristal. Un astfel de personaj este profesorul Vasile Boroneant si, ca orice initiat care cunoaste lumi pe care noi nu suntem in stare sa le vedem, este foarte modest si intelept. Dupa o tinerete petrecuta dupa gratii de puscarie politica si dupa o viata dedicata arheologiei, profesorul Boroneant mai viseaza si astazi la lumile care-au fost. L-am gasit in biroul sau intunecos, ingropat in materiale arheologice prelucrate sau care asteptau sa fie clasificate, cele mai multe provenind de la Chitila, unde sapa de cativa ani incoace. Vestigiile scoase la iveala sunt tulburatoare. La Chitila exista urme de locuire din cele mai vechi timpuri, din paleolitic pana in epoca moderna. S-au mai facut sapaturi si in anii `80, dar santierul a fost redeschis in anul 2001.
“In perioada dacica, locuitorii acestei zone erau pastori si agricultori, se ocupau cu torsul si impletitul, cu cioplitul lemnului si cu pescuitul”, spune profesorul Boroneant. “Agricultura inflorea si ea, datorita pamantului umed, fertil, din preajma raului Dambovita si a mlastinilor formate de el. De altfel, cursul Dimbovitei era navigabil la vremea aceea, favoriza legaturile de schimb cu regiunile de deal si munte, dar si cu bazinul dunarean. Locuitorii din asezarea de la Chitila aveau o organizare militara si aliante cu alte populatii.” Deci o asezare in toata regula, in plina dezvoltare, capabila sa produca surprize…

Vasile Boroneant

“In ultimii ani, sapaturile s-au axat intr-un punct din partea de nord a sitului arheologic, pe un ostrov colmatat al Colentinei, la est de calea ferata Bucuresti-Ploiesti. Aici locuiau daci liberi sau carpo-daci, iar asezarea este datata in perioada sec. Ii-V d.Cr. S-au dezvelit mai multe locuinte, in interiorul carora s-au gasit fragmente ceramice lucrate cu mana si cu roata olarului, unelte agricole si de pastorit, podoabe de bronz, argint sau sticla, dar si monede romane, caci comunitatea de la Chitila folosea moneda romana in relatiile de schimb.” Dar marea surpriza descoperita in sapaturile arheologice reprezinta o enigma, deocamdata nedezlegata: niste oase de animale, acoperite cu o scriere necunoscuta.

Mesaje pe oase de animale

In incaperea de la parterul Observatorului Astronomic din Bucuresti, care serveste drept birou profesorului Boroneant, se afla o masa invechita, iar in fata ei un rand de scaune invelite intr-un plus ponosit, parca esuate acolo dintr-un cinematograf de cartier. De partea cealalta a mesei, arheologul manuieste cu multa grija niste oase. La prima ochire, nu zaresc pe ele decat niste zgarieturi. La cea de-a doua insa, bagheta vrajita a arheologului imi deschide ochii. “In 2001, cand am descoperit primele oase de acest fel, am crezut ca e vorba de o simpla ornamentatie. In 2003, cand am scos la suprafata mai multe oase cu incizii, am ajuns la concluzia ca este vorba de o scriere. Era evident ca nu putea fi vorba de simple zgarieturi rezultate din curatarea carnii de pe oase. De altfel, ele au fost descoperite in interiorul locuintelor, alaturi de obiecte de uz casnic si podoabe. Predomina oasele cu suprafete mari, care ofereau spatiu pentru scriere, in special mandibule de cal, dar si de la alte animale domestice sau vanate. Suprafata era intai pregatita: se netezea prin slefuire cu o bucata de gresie, apoi se lustruia cu o bucata de piele, cu o tesatura sau cu o bucata de lemn de esenta moale. Dupa aceea, se aplicau

Oase inscriptionate

impunsaturi succesive cu un obiect metalic ascutit, iar aceste impunsaturi formau semnul. Se scria, probabil, de la stanga la dreapta, caci se vede dupa inclinatia semnelor. Adesea, osul este scris pe doua fete sau chiar pe trei. In mai multe cazuri, se observa doua straturi de scriere: o scriere mai veche, care s-a tocit sau a fost stearsa, si o scriere mai noua, aplicata deasupra celei vechi, dupa ce osul a fost din nou lustruit. Apar chiar si imagini, cum e de pilda chipul din profil al unui barbat, asemanator cu unele reprezentari de pe monede, sau monograme. Semnele apartin unei scrieri necunoscute, ele nu par sa fie nici grecesti, nici romane, nici rune gotice. Se combina intr-o maniera deosebita, apropiindu-se de insemnarile numite raboaje. Dacii liberi de la Chitila cunosteau si alfabetul latin, caci am gasit fragmente de scriere in acest alfabet pe o bucata de ceramica autohtona. Dar scrierea de pe oase este cu totul aparte. Astfel de mesaje au fost probabil insemnate si pe obiecte de lemn, care nu au supravietuit timpului.” In fata unei descoperiri atat de socante, nu poti decat sa izbucnesti intr-o avalansa de intrebari: Cine a scris acele texte pe oase? In ce limba? Ce a vrut sa transmita? Privesc cu mare atentie inciziile: impunsaturile succesive sunt extrem de regulate, semnele se leaga unele de altele intr-un mod tainic, uneori mai stranse, alteori mai departate, uneori mai inalte, alteori marunte. Linii, carlige, ovaluri… Nu exista nici o indoiala ca aceste insemnari sunt intentionate, facute cu mare grija, nu simple zgirieturi accidentale. Bucatile de oase au capatat luciu de la folosirea indelungata. Dar ce folosire? Erau trecute din mana in mana? Care era rolul acestor inscriptii? “Poate e vorba de rememorarea unor evenimente ale comunitatii, ori poate se scriau diverse mesaje. Poate aveau caracter magic, sau poate doar unul profan, de simplu raboj. Nu putem sti inca, in acest stadiu al cercetarilor. Este posibil sa fie vorba de o scriere dacica, locala, folosita doar de initiati. Asezarea de la Chitila era una de daci liberi, neromanizati. Au trecut pe aici si sarmatii, si gotii, dar e putin probabil sa le apartina lor aceasta scriere. Oricum, nu e vorba de rune. Este o scriere autohtona. Da, oricat de socanta pare aceasta afirmatie, se pare ca dacii scriau si aveau si o scriere proprie. Iar aceasta scriere de pe oase aduce mult cu unul din tipurile de scriere de pe tablitele de plumb de la Sinaia.” Intr-adevar, pe tablitele de plumb de la Sinaia (considerate falsuri, de catre cei mai multi cercetatori romani), exista mai multe tipuri de scriere, cea mai frecventa fiind scrierea bazata pe alfabetul grecesc. Totusi, intre acestea se afla si o scriere misterioasa, prezenta doar pe frontoanele templelor si care pare sa fie cea mai veche forma de scriere din aceste placi. Semnele acestei scrieri se aseamana cu semnele de pe oasele de la Chitila, dar deocamdata nu putem sti care este mesajul transmis de aceste texte, caci scrierea aceasta ne este total necunoscuta. Unde putem gasi cheia descifrarii acestor mesaje? Mai exista astfel de scrieri in alte parti? “Da, semne pe oase s-au mai gasit si in Basarabia si e posibil sa existe si in alte locuri, dar arheologii, de regula, nu acorda mare importanta oaselor, nu stau sa vada ce e pe suprafata lor. In ce priveste osul ca suport de ornamentatie, m-am gandit in primul rand la cultura Schela Cladovei, care ne-a furnizat multe piese ornamentate, dar intr-o alta tehnica decat cea a impunsaturilor, si in epoci mult mai indepartate. Totusi, scrierea de la Chitila pare sa aiba radacini stravechi, caci poate fi comparata cu semnele scrierilor neolitice europene, cu semne care insotesc unele reprezentari rupestre din arealul geografic al traco-getilor si cu alte materiale arheologice ce provin din sudul Dunarii.”

Sceptrul crestin

Povestea s-ar putea incheia aici, in asteptarea unui alt vrajitor care sa descante semnele si sa descifreze mesajele pe care inteleptii de acum doua mii de ani din Chitila au vrut sa le transmita pana la noi. Dar mai e ceva de spus… Intre obiectele descoperite de profesorul Boroneant in campania de sapaturi din 2001, se numara si un sceptru de bronz ornamentat cu motive in bradut, datat in sec. Iii-V d. Cr, care constituie cea mai veche dovada a crestinismului in Campia Romana. Avand forma de glob, in care se infigeau, deasupra o cruce, iar dedesubt un baston, piesa seamana izbitor cu sceptrele reprezentate pe unele monede de epoca si chiar cu o reprezentare a lui Constantin cel Mare, care tine in mana un astfel de sceptru. Cui putea sa apartina acest insemn crestin? Cu siguranta unei capetenii locale, poate un preot cu rang inalt. “Motivul in bradut este stravechi si se regaseste si pe coifurile dacice de la Poiana Cotofenesti, Agighiol, Portile de Fier si Peretu, fiind atestat in continuare, in secolele Ii-V si urmatoarele. Forma de glob a sceptrului face parte din traditia dacica a arealului si este atestata si prin sceptrul descoperit in mormantul dacic de secol Iii de la Peretu, avand chiar “stramosi” mai indepartati, in sceptrele din piatra si lut din epoca pietrei si bronzului, in special cele din cultura Tei.” Deci, un sceptru cu radacini dacice, apartinand unei capetenii crestine! Iar acest ierarh este, foarte probabil, unul din autorii misterioaselor texte de pe oase.
Din motive greu de inteles, descoperiri senzationale precum cele facute de profesorul Boroneant sunt trecute sub tacere in lumea stiintifica romaneasca. Colegii il privesc cu suspiciune (la fel se intampla si cu tablitele de la Tartaria), asemenea profanilor care nu vad si nu cred in alta realitate decat cea pe care au invatat-o la scoala. Dar nu conteaza ce cred ei acum. Istoria va cerne lucrurile si timpul va aseza la locul cuvenit fiecare descoperire.

Ostrovul de la Chitila

Astazi, punctul arheologic de la Chitila-Ferma are o soarta trista. Inainte de `89, aici existau livezi cu pomi fructiferi – ciresi, caisi, meri si pruni – care apartineau gospodariei de stat. Dupa `89, terenul a fost vandalizat de romi. In apropiere, ei au improvizat un abator pentru traficul ilegal de carne, iar zona sitului arheologic a fost impanzita cu oasele de la acest abator, care atrageau multime de caini vagabonzi si infestau zona. In 2006, cei care au cumparat in preajma terenuri au transportat pamant din sit, pentru a-si umple fundatiile vilelor. Si, odata cu pamantul, au ingropat si vestigii nepretuite. Insa dincolo si in paralel cu aceasta lume in descompunere, lipsita de repere si de credinta, se afla, pentru cei care au ochi sa vada si suflet sa cuprinda, lumea dacilor liberi, cu mesajele lor misterioase si sacre, cu viata lor aproape de Dumnezeu.

 

sursa: http://www.formula-as.ro/2007/755/mica-enciclopedie-as-27/o-descoperire-senzationala-scrierea-dacica-de-la-chitila-7712

Categorii
Arheologie

Ce se află de fapt la SARMIZEGETUSA Regia. Românii HABAR nu au ce se ascunde acolo

Dacă englezii sunt foarte mândri de minunea de la Stonehenge, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre români. Ne uităm comorile, ne îngropăm istoria şi suntem neglijenţi cu trecutul pe care îl lăsăm în paragină.

Dacă vrei să vizitezi Sarmizegetusa va fi puţin cam greu, pentru că indicatoarele lipsesc, drumul este dedicat pasionaţilor de offroad, iar când ajungi acolo, buruienile şi lipsa informaţiilor întâmpină turiştii.

BBC a pornit în realizarea unui amplu documentar despre Imperiul Roman şi au ajuns şi în România, unde au studiat cu mare atenţie Sarmizegetusa.

Jurnaliştii de la BBC au avut un buget uriaş pentru realizarea documentarului, care le-a permis închirierea unui avion cu tehnologie LIDAR, care a survolat Grădiştea de Munte.

Primele rezultate ale analizei pe calculator  l-au impresionat pe şeful şantierului arheologic de la Sarmi­ze­getusa, Gelu Florea, care recunoaşte, în documentarul BBC, că pe imagini apar ziduri şi zone de ocupare a Sarmize­getusei Regia despre care cercetătorii români habar nu aveau că există!

Ineditul descoperirii de la Grădiştea de Munte e confirmat şi de Ioana Oltean, cercetătoare româncă la Exeter University, din Marea Britanie. “Imaginile care mi-au fost tri­mise dădeau suficientă siguranţă pen­tru identificarea a cel puţin o circum­va­laţie de mari dimensiuni, până atunci necunoscută în zona fortificaţiei de pe Dealul Grădiştei, şi care acum se ştie că a fost construită de către armata romană de ocupaţie. Desigur, mai există şi alte date noi despre situl din Dealul Grădiştei. Chiar în momentul de faţă, procesez datele LIDAR originale, care mi-au fost de curând oferite de către BBC…”.

Astfel aceste date indi­că faptul că Sarmizegetusa nu era o simplă cetăţuie, cum se credea, ci o metropolă în toată puterea cuvântului, dispusă pe terase tăiate pe vârful muntelui, după toate normele urbanismului vremii, de către cei mai pricepuţi meşteri ai epocii antice, plătiţi regeşte de Decebal şi de înaintaşii săi.

sursa: http://jurnalul.ro/stiri/observator/ce-se-afla-de-fapt-la-sarmizegetusa-regia-romanii-habar-nu-au-ce-se-ascunde-acolo-652525.html

 

Categorii
Articole

Imparatii daci ai Romei

Imparatii romani de origine dacica sunt un subiect foarte putin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacica s-a pastrat tacere.

Enigme Istorice

De-a lungul timpului, cei mai multi istorici romani, dar si unii straini, le-au contestat originea, in ciuda documentelor care ne garanteaza obarsia lor dacica. Totusi, fara acesti daci ajunsi la carma Imperiului, istoria Daciei, a Europei si chiar a intregii crestinatati ar fi fost alta. Istoria oficiala le contesta dacismul si astazi, din motive greu de inteles.

Regalian, stranepotul lui Decebal

Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate. Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de “dac” este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii spun ca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca este un urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir. Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. Ceea ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian. In anul 260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia. Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunareana. Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.

Dacia – abandonata sau eliberata?

Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Desi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.Scrierile vechi ne informeaza ca “Dacia a fost pierduta” in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

 Contextul acesta este rareori invocat de istoricii nostri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari si de goti (chiar daca izvoarele subliniaza ca este vorba de carpi, istoricii insista ca prin “carpi” trebuie sa intelegem “goti”). Uzurparea puterii lui Gallienus in zona, prin rebeliunea dacului Regalian si atacurile dacilor liberi, ne poate sugera ca retragerea armatei si a administratiei romane din provincie nu reprezinta un abandon al Daciei ci, din contra, o eliberare. Deci, romanii au fost, efectiv, alungati din provincie de catre daci si au sustinut apoi, ca justificare, ca Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat in sudul Dunarii o alta Dacie, numita “Dacia Aureliana” si mai apoi “Dacia Ripensis”, pentru a pastra aparenta unei Dacii romane. Ce s-ar fi intamplat daca Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau daca dacii liberi nu ar fi venit in ajutorul fratilor lor din tinutul ocupat de romani? Poate ca Dacia ar fi continuat, pentru cine stie cata vreme, sa fie provincie romana. In acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiti sa se retraga.

Aureolus, ciobanul din Carpati

Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el insusi pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: “Aureolus era din tara getica, numita mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind mai intai pastor…”. Intrat ca soldat de rand in armata romana, a castigat simpatia imparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a castigat si increderea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat in anul 265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta impotriva imparatului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de catre armatele sale, in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica a imperiului, celebra criza a secolului al Iii-lea, cand s-au succedat la tronul Romei o multime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti de armata. Gallienus a pornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, cel care a murit in asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-si pastreze titlul, pana in vremea lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, de propriii lui soldati.

Imparatul Galeriu, “olteanul” care i-a razbunat pe daci

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia Traiana.Se crede ca, dupa numele sau romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul crestin care ne confirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii uluitoare despre acest dac ajuns imparat. In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platii impozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare

 pentru umilirea dacilor de catre Traian, care le-a impus tribut dacilor. In al doilea rand, a vrut sa schimbe numele Imperiului roman in Imperiul dacic. Inainte de a muri, imparatul s-a retras in satul sau natal, care a fost numit Romulianum, dupa numele mamei sale. Galeriu a ramas in istorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian, cat si dupa urcarea sa pe tron. Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de toleranta din istoria crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup. Specialistii inca nu s-au dumirit ce cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din regiunea natala a imparatului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si de numele de “roman”, declarata deschis de imparat. Nu ar fi exclus ca seria lunga de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate sau distruse in vremea lui Galeriu sau a altor imparati de mai tarziu, care au incercat sa apere astfel memoria dacilor.

Daia si Licinius

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul imparatului Galeriu. S-a nascut in Dacia Aureliana, la sud de Dunare, avand-o ca mama pe sora imparatului. A ajuns sa fie adoptat de unchiul sau, dar chiar si dupa adoptie, a tinut sa-si pastreze numele dacic. In schimb, despre Licinius, izvoarele spun ca se tragea dintr-o familie de tarani daci din Moesia Superior. S-a nascut in anul 265 si a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Imparatul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de “Augustus” in vestul imperiului, in anul 308, in timp ce Daia, nepotul imparatului, si Constantin (si acesta de origine moeso-dacica) au fost numiti “fiii augustilor”. In felul acesta, toti cei patru suverani care formau tetrarhia (forma de conducere cu patru imparati, doi de rang superior si doi de rang mai mic), erau de origine dacica. Dupa moartea lui Galeriu, in 311, Licinius si-a impartit imperiul frateste cu Daia, dar in 313, s-a aliat cu Constantin, casatorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano). Constantin si Licinius se reunisera la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia crestina devenea egala in drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealalta parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxentiu. Conflictul dintre Licinius si Daia era previzibil. Daia a

 fost infrant si, spun unele surse, a preferat sa se sinucida. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar tradarea a fost platita. Licinius si Constantin au intrat intr-un conflict, in urma caruia cel din urma a iesit invingator si a devenit unic imparat al imperiului. Cu acesti patru imparati de origine dacica, ce au condus imperiul simultan, a inceput o noua epoca in istoria Imperiului roman.

Constantin si Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin

Dar cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune “Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin. Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor? Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare. Totusi, cum de a fost posibila aceasta “profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident. E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie. Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie. Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.

 Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit dupa moartea sa Constantinopol, iar dupa cucerirea de catre turci, in sec. Xv, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual si cultural al intregii Europe. In vreme ce occidentul bajbaia in intunericul in care barbarii migratori l-au aruncat, in orient straluceau luminile Bizantului crestin, Noua Roma. Cat de mult a contribuit dacismul lui Constantin la aceasta transferare a gloriei romane in orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin vegheaza vechea Roma si astazi, semn al dainuirii spiritului dac peste timp.

Elena, mama lui Constantin, era nascuta, se pare, in Asia Mica, intr-o familie foarte modesta. A avut o legatura neoficiala cu Constantius Chlorus, viitorul imparat, si l-a nascut pe Constantin in teritoriul dacic de la sudul Dunarii. Scrierile vechi spun ca Elena a contribuit foarte mult la intarirea crestinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Calatorind la Ierusalim, se spune ca a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a facut in urma unor sapaturi pe care ea insasi le-a comandat si coordonat. De aceea, astazi, Sfanta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul sau din porfir rosu egiptean se afla la Muzeul Vatican, in sala numita “Crucea greceasca”. Este ornamentat, in mod destul de bizar, cu scene de lupta. Intre soldatii reprezentati se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor caciuli. Sfintii imparati Constantin si Elena, praznuiti de Biserica Ortodoxa la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

Falsificarea istoriei

Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman? A existat si continua sa existe o adevarata conspiratie in jurul acestui subiect. Istoricii nostri, dar si unii straini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a “demonta” originea dacica a unor personaje ajunse pe tronul imparatiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus ca era o barbara, ba roxolana, ba ilira, ba, in cazul cel mai bun, daca romanizata, desi sursele ne spun raspicat ca era daca de la nordul Dunarii, chiar daca avea nume latin. Despre informatiile pe care ni le da Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus ca nu merita sa fie luate de bune. Despre cele din “Historia Augusta”, care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de niste nascociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, in frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut sa demonstreze ca, dupa abandonarea provinciei, in Dacia nu a mai ramas nici un dac si ca nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului “intunecat”, pana la venirea maghiarilor in Transilvania. Aparitia unor personaje istorice importante, de obarsie dacica, le incurca socotelile, si au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra ca nu este vorba de daci autentici. Istoricii romani, in schimb, au cautat sa demonstreze ca, dupa abandonarea Daciei, toata populatia ramasa in provincie era deja complet romanizata. Prin urmare, si imparatii de origine dacica trebuiau sa fie tot romani. La acea vreme, “nu trebuiau” sa mai existe decat romani, eventual proveniti din stramosi daci romanizati. Dar faptul ca scrierile la care ne-am referit insista asupra originii dacice a acestor imparati ne arata cu claritate ca ei nu erau daci integral si definitiv romanizati, ci originea lor etnica era foarte importanta. Cunosteau, desigur, limba latina, erau integrati in societatea romana

 provinciala, dar obarsia lor era dacica. Daca ar fi fost daci complet romanizati, fara sa mai poarte vreo mostenire dacica, li s-ar fi spus romani, pur si simplu, fara prea multa insistenta pe originea etnica. Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe si altii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discuta, dat fiind ca s-a nascut la sudul Dunarii). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului ca mama lui Galeriu, Romula, nu era daca, ci provenea dintr-o familie de colonisti iliri stabiliti in Dacia, desi nici un document nu sugera asa ceva. Dupa trei decenii, intr-o alta lucrare a aceluiasi istoric, Romula “devenea” o daca romanizata. In schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia sa-l numeasca pe Aureolus “hatmanul calarimii Avreulus Dacul”. Deci, atat pe istoricii maghiari, cat si pe cei romani, ii deranja existenta unor daci dupa retragerea romanilor din Dacia. Si intr-un caz, si in celalalt, s-a dorit inlaturarea dacilor din istorie, prin incalcarea adevarului stiintific furnizat de izvoarele scrise. Aceasta falsificare persista pana astazi, iar istoria oficiala nu recunoaste originea dacica a acestor imparati. Stergerea dacilor din istorie pare sa fie urmarea unui blestem ce s-a nascut demult, dar continua si astazi. Istoricii nostri desavarsesc opera celor ce au ars scrierile despre daci si i-au lasat intr-un intuneric ce pare sa nu se mai sfarseasca.

sursa: http://www.formula-as.ro/2007/765/enigme-16/imparatii-daci-ai-romei-7912

Categorii
Emisiuni TV

Misterele din Munții Buzăului cu Diana Gavrilă – VIDEO

Una dintre cele mai misterioase zone din România este zona Munților Buzăului, locul cu cea mai mare concentrare de locuințe rupestre, cu nenumărate vestigii dacice și cu semnele unor culturi pre-dacice extrem de vechi și de interesante. Cele peste 150 de fotografii cu care s-a ilustrat această emisiune vă vor convinge, cred eu, că vorbim de un ținut fabulos, încărcat de magie și mister.

Ca invitată în emisiune am avut-o pe dna Diana Gavrilă, licențiată în istorie și, probabil, cea mai autorizată călăuză din Munții Buzăului.

 

Daniel Roxin

 

Categorii
Articole

Imagini video de colecție cu interiorul mormântului regelui geto-dac Dromihete

Vrei să îți trimitem pe e-mail un filmuleț cu imagini video de colecție din interiorul mormântului regelui geto-dac Dromihete?

Povestea regelui geto-dac Dromihete este una extraordinară. Cu toate acestea, puțini români o cunosc. Acum 2.400 de ani, strămoșul nostru îl învingea de două ori pe Lisimah, fost general în armata lui Alexandru Macedon, devenit rege după moartea acestuia.

Povestea acestei confruntări a rămas în memoria antichității, pilda uimitoare dată de Dromihete regelui macedonean Lisimah fiind povestită din generație în generație până nu demult… După ce l-a capturat pe Lisimah (în 292), Dromihete a făcut un festin simbolic pentru acesta si generalii săi. Ei au fost tratați cu cea mai buna mâncare servită în farfurii de aur, în timp ce geții au mancat modest, în vase de lemn. Mesajul care se dorea a fi transmis de Dromihete era: “Daca aveti toate bogatiile acestea la voi in Macedonia, de ce vreti sa veniti la noi si sa ne cuceriti?” In cele din urmă Lysimachus a fost eliberat si i s-au oferit daruri generoase, pacea dintre geți si macedoneni fiind întărită prin mariajul dintre Dromihete și fiica lui Lysimachus.

Dacă vrei să primești un filmuleț de aproape două minute cu imagini video de colecție, din interiorul mormântului regelui geto-dac Dromihete (de la Sveshtari, Bulgaria), trimite un SMS în valoare de 5 Euro + TVA pe numărul 7472. (număr valabil în reţelele Orange, Vodafone și Cosmote) Trimite în mesaj textul BUREBISTA și adresa ta de e-mail şi vei primi acest montaj video. Important: imediat după trimiterea SMS-ului vei primi un mesaj în care ți se va solicita confirmarea plății. Acest al doilea mesaj NU este taxabil.

Prin acest SMS vei susține proiectele Asociației Geto-Dacii, pe care o conduc.

Daniel Roxin

Mai multe detalii despre SMS, donații și sponsorizări: http://www.geto-dacii.ro/

Categorii
Articole

A apărut filmul documentar “Wild Carpathia II” (VIDEO)