Pe urmele strămoşilor: Cultura Vinca-Turdaş

Categories ArheologiePosted on

Cultura Vinča-Turdaș a fost o cultură europeană (între mileniile 5 și 3 î.Hr.) ce se întindea în jurul Dunării în România(Banat și Oltenia), Serbia,Bulgaria și Macedonia deși urme ale acesteia se găsesc in toată Peninsula Balcanică.

Plastica culturii Vinca este de o deosebita bogatie si varietate precum si foarte îngrijit prelucrata, sugestia de viata si miscare fiind totdeauna prezenta, chiar atunci când proportiile si detaliile anatomice sunt tratate sumar, schematizat… Ceramica culturii Turdaş este de trei categorii în ceea ce priveşte pasta: grosieră, semifină (intermediară) şi fină.

Principalele categorii de ornamente, sunt inciziile, impresiunile şi – mai rar – cele realizate prin pictare sau prin lustruire.

A excelat prin statuete antropomorfe puternic stilizate care surprind printr- o rară forţă expresivă. Avem în vedere, printre altele, exemplare unice ca plasticitate a modelajului cum este capul de statuetă a cărui coafură, sugerată laconic prin câteva linii incizate adânc, vădeşte din partea „artistu- lui“ care l-a realizat o sensibilitate aproape „modernă“.

În ciuda economiei de mijloace folosite, reuşeşte să ne impresioneze prin capacitatea de reducere la esenţă a realităţii, de care dădea dovadă meşterul din neolitic.

 

Tăbliţele de la Tărtăria

 

Aceste obiecte aparţin fazei timpurii a civilizaţiei Turdas-Vinca, respectiv sfârşitul mileniului al VI-lea î.e.n..

În 1961, în localitatea Tărtăria din judeţul Alba, arheologul român Nicolae Vlasa făcea o descoperire epocală, recunoscută de străini, dar negată de unii istorici din România.

E vorba de trei plăcuţe de lut ars, inscripţionate cu o scriere pictografică asemănătoare cu cea sumeriană, dar mult mai veche. Tăbliţele de la Tărtăria au fost scrise cu apro­ximativ două milenii înaintea celor sumeriene.

Sunt trei tăbliţe din lut ars pe care se găsesc inscripţii a căror traducere ar fi „Nobilul care ştie tainele va merge în Rai”. Apare pe ele şi semnul crucii, în­sem­nând că acesta este un simbol străvechi, precreştin. Tăbliţele erau păstrate fie în “plicuri” mari făcute tot din lut, fie erau legate cu sfoară groasă.

 

sursa: http://hiperboreea-nemuritoare.blogspot.ro

2 comments

  1. La căpătâiul lor s-au strâns
    Mulţi învăţaţi şi ei au plâns,
    Că n-au ştiut ei desluşi
    Cest grai uitat al inimii

    Căci ei erau atunci mai mari
    Fără căciuli şi de iţari
    Ce au văzut , ce au ştiut?
    De aceste vremi duse demult.

    Ce ei mâncau şi ce valori
    Ei apărau? Ce grâu la mori
    Ei măcinau? Să fac-o pâine
    Ce păstrăm să creascu-n câine

    Să avem , mai blând ca mieii
    Ce sistem? Moşii din piei
    Ce grai nu scris atunci grăit?
    Fără de bani cum ei trăit?

    Fără de meşteri cum zideau
    Şi oale-n lut cum făruiau?
    Doar întrebări fără răspuns
    Şi daci ,romanii ţinut ascuns.

    Sub multe glii păstrat tăcut
    Trecutul lor lăsat trecut
    Sub ape şi pământ ar fi
    Cest grai uitat al inimii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *