Șantierul arheologic de la Buridava, 2014. Povestea lui și rezultatele săpăturilor din acest an

Categories ArheologiePosted on

Una dintre cele mai importante cetăți geto-dacice din țară este cea de la Buridava, în județul Vâlcea. Cercetată o bună bucată de vreme de profesorul Dumitru Berciu, unul dintre marii arheologi români, cu rezultate excepționale (a se vedea aici câteva dintre descoperirile din acea perioadă:  http://adevaruldespredaci.ro/au-inceput-cercetarile-arheologice-la-cetatea-geto-dacica-buridava-cercetari-care-sunt-posibile-si-cu-sprijinul-asociatiei-geto-dacii/ ), cetatea și așezarea civilă de lângă ea, au încă destule lucruri de mărturisit despre o vreme în care geto-dacii aveau o viață activă și prosperă.

Cercetarea din acest an, care a  fost sprijinită financiar și media și de Asociația Geto Dacii, s-a desfășurat pe aproape întreaga lună august…

Cu această ocazie, le mulțumim tuturor celor care prin sponsorizări și donații au făcut posibilă implicarea noastră în cercetarea arheologică a ȘAPTE șantiere în acest an, un lucru care este, fără îndoială, o mare reușită – a noastră, împreună cu voi.

Mai jos, vă invit să citiți o prezentare făcută de domnul conf. univ. dr. Constantin Bărbulescu, decanul Facultății de Stiințe Socio-Umane al Universității din Pitești, cel care a coordonat activitatea pe șantierul arheologic de la Buridava, în acest an.

Daniel Roxin

Constantin Bărbulescu: Primele cercetări arheologice sistematice au debutat în anul 1961, fiind conduse de către prof. D. Berciu (Institutul de Arheologie Bucureşti) şi P. Purcărescu (directorul Muzeului Orăşenesc Rm. Vâlcea), după ce punctul fusese semnalat de învăţătorul Gh. Moşteanu în anul 1958. Aceste cercetări s-au concentrat inițial în Valea Bradului, pe  latura de sud a dealului Cosota..

În anul 1959 Petre Roman face o periegheză în zonă iar în 1960 Cornel Mirescu face primul sondaj pe cel mai înalt punct din zonă, cunoscut ulterior sub numele de Cetatea 1. Zona fiind împădurită, punctul ales nu a dat rezultate semnificative, ani de-a rândul cercetările fiind axate pe săpăturile de la baza dealului unde au fost descoperite numeroase locuinţe, cu una sau două încăperi, cu un inventar deosebit ce constă din vase întregi şi întregibile, lucrate cu mâna sau la roată, unelte (cuţite, cosoare, topoare, seceri, coase), podoabe (mărgele, pandantive, inele), monede, dar şi ceramică de import fragmentară.

În 1967 Emil Moscalu face primele cercetări pe înălţimea C3. Înălţimea are un platou de cca. 200 m, împădurit şi trei terase ce coboară până aproape de cimitirul Bozasca pe latura de est, iar spre nord închide ca într-o potcoavă aşezarea civilă. Cercetările de pe înălţimea C1 sunt reluate în anul 1973. Se procedează iniţial la trasarea unei secţiuni de sondaj, latăde 0,50 m, din aşezarea civilă, pânăla cel mai înalt punct, pe panta dealului, pentru a urmări eventuala terasare a acestuia pe latura de nord. Rezultatele sunt deosebite, cercetarea din acest punct, dar şi pe cele şapte terase ce coboară în trepte pânăla strada Buridava fiind continuate an de an, până în 1993. Pe C1, numită şi Colina Sacră cât şi pe cele şase terase (cercetate) dispuse în  trepte pe direcţia VNV – ESE, au fost descoperite numeroase gropi săpate în tuful dacitic. Acropola, considerată de către D. Berciu Zona Sacră a fost delimitată printr-un sistem de fortificaţie ce adăpostea cele trei camere subterane cu depuneri votive incluse într-un sanctuar rectangular cu dimensiunile de 15,4 x14 m şi o mare vatră cu diametrul de peste 2 m, situată în colţul de nord-est al acropolei la cca. 7 m de sanctuar. Acest sanctuar a ars în urma unui incendiu de la sfârşitul sec. I a. Chr., tot materialul fiind depozitat în cele trei camere subterane (Gr.2, 3, 4), astfel ca toate piesele rămase după curăţirea sanctuarului să ajungă în pământ, spre a fi ferite de profanare. Nivelul de arsură a fost sesizat numai pe acropolă. După incendiu se ridică un nou sanctuar cu dimensiunile:14 x 10,5 m şi o altă vatră,de data aceasta mult mai departe de sanctuar, pe Terasa 1, precum şi numeroase gropi ce nu mai pot fi incluse în tipul celor amintite, doar o parte păstrându-şi rolul cultic şi o nouă fortificaţie în care sunt incluse Acropola şi cele trei terase –T1, TII, TIII, ce aveau rol defensiv, dar şi de delimitare a Zonei Sacre.

Terasa V este despărţităde Terasa III de o suprafaţăde cca 150 m, notată Terasa IV, având lungimea de cca 50 m. Pe T.V au fost descoperite peste 126 gropi săpate în tuful dacitic, grupate în general câte trei, fiind concentrate mai mult pe latura de nord a terasei dar şi pe cea de sud (mai puţine), fiind dispuse de o parte şi de alta a drumului antic ce se afla aproape pe mijlocul terasei.

Cercetările de anul acesta s-au desfășurat pe Terasa VII și au avut drept obiectiv identificarea eventualelor urme de amenajare a acestui spațiu în perioada dacică. În cei peste 80m2 cercetați s-au putut identifica existența unor urme de la o construcție, realizată chiar pe tuful dacitic, construcție din perioada dacică. Așa cum arată la ceastă dată cercetarea putem afirma că amenajarea de pe Terasa VII este de mai mari dimensiuni si probabil provine de la un sitem de apărare. Șantul săpat în tuful dacitic și gropile de pari săpate tot în tuf, arată că această amejare s-a făcut chiar în apropierea presupusului drum de acces spre Cetăți. Rămâne de văzut dacă existența acestui drum de acces se confirmă în teren, iar pentru acest lucru în următoarea campanie de cercetare este nevoie de secționarea zonei amintite. Modul în care arată presupusa amenajare dacică, de pe această terasă, va putea fi clar în anul următor. Cercetarea a fost îngreunată de faptul că zona este complet împădurită, iar rădăcinile copacilor au distrus destul de mult  din ceea ce se mai păstra din urmele antice. Pe de altă parte pădurea a salvat situl, având în vedere numeroasele alunecări de teren, care au condus și la distrugerea unei părți din Acropolă..

Din punct de vedere al descoperirilor materiale acestea au fost mai puțin relevante decât în anii anteriori, lucru datorat și faptului că zona cercetată este puțin în pantă și mare parte a materialului s-a pierdut odată cu alunecările de teren. Cu toate acestea ceramica descoperită ne indică o locuire dacică din perioada clasică a civilizației dacice. Din păcate lipsesc descoperirile de genul fibulelor sau monedelor, elemente care puteau să fie cu mult mai relevante pentru o cronologie mai clară.

Anul următor avem drept obiectiv reluarea cercetării în zona Terasei VII, tocmai pentru a înțelege pe deplin rolul acestei amenajări, dimensiunile și cadrul cronologic, dar și identificare presupusului drum de acces. .

Raportul amănunțit al cercetării va fi prezentat la Sesiunea Națională de Rapoarte Arheologice din anul 2015.

Mulțumim pentru implicarea materială și suportul acordat: Primăriei Ocnele Mari (dl. Primar Iordache), Asociației Geto-dacii (dl Daniel Roxin), dl. Udrescu și dl prof. Șt. Găitănaru (suportul material și logistic excepțional).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *