Ziua de naştere a lui EMINESCU. O întrebare perpetuă: Care este amestecul serviciilor SECRETE în eliminarea Poetului Naţional?

Categories DezvăluiriPosted on


Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche, făuritorul limbii literare române…Acesta este Mihai Eminescu poetul. Totodată unul dintre cei mai incomozi ziarişti ai vremii sale.

Un patriot febril, care visa la proiectul Daciei Mari, fapt care deranja elita politică românească, marile puteri vecine şi, mai ales, serviciile secrete.

Copilăria…

Mihai Eminescu, poetul naţional al României, s-a născut 15 ianuarie 1850 la Botoşani fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, fiică de stolnic din Joldeşti. Eminescu şi-a petrecut copilăria la Botoşani şi la Ipoteşti. Între anii 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a, clasificat al cincilea din 82 de elevi după care face două clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.

Problemă naţională

Eminescu devine ziarist în 1876 şi aceasta este meseria pe care o va avea până la sfârşitul vieţii. Lucrează la Curierul de Iaşi, după care ajunge la ziarul Timpul din Bucureşti, publicaţie afiliată Partidului Conservator.

În 1880 devine redactor-şef şi ia o atitudine dură vizavi de mişcările politice care aveau loc în România, prin articole acide la adresa corupţiei şi trădării intereselor naţionale de către clasa “grecoteilor” şi “bulgăroilor cu ceafa groasă”. În trei ani, până în 1883, anul “oficial” al alienării sale, Eminescu îşi făcuse deja duşmani interni şi internaţionali. Eminescu s-a arătat foarte vehement în ceea ce priveşte înstrăinarea Basarabiei, a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunţarea la Ardeal). Poetul nepereche devenise o problemă internaţională.

În momentul în care va începe să atace şi conducerea partidului său, inclusiv pe Titu Maiorescu, deveniseră foarte clare zvonurile că se va face ceva pentru a i se astupa gura “slobodului Eminescu”. Din cauza spiritului justiţiar şi critic cu care îşi susţinea ideile, Eminescu se ceartă cu Zizi Cantacuzino, cu C.A. Rosetti, I.C. Brătianu şi mulţi alţii. Titu Maiorescu nota în Jurnalul său, printre altele: “Grea epoca Eminescu…”. În 1882, poetul îi mărturisea Veronicăi Micle: “Sunt un om urât şi temut, fără nici un folos, unul din oamenii cei mai urâţi din România…Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”. În 1882, Eminescu ia parte la înfiinţarea unei societăţi secrete, “Societatea Carpaţii”, care va atrage atenţia marilor puteri europene prin natura conspirativă a discuţiilor ce aveau loc la întruniri. Scopul principal al acestor reuniuni era susţinerea Ardealului în favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui de ţară.

O reţea

Se pare că această societate secretă românească crease o reţea de depozite cu armament uşor la graniţa cu Transilvania şi nu numai. Societatea Carpaţii luase legătura cu români naţionalişti din Ardeal şi crease depozite secrete cu arme, scopul fiind acela de a se ridica la “lupta de gherilă” împotriva ocupantului maghiar la momentul ales de conducerea organizaţiei. În toate aceste acţiuni era implicat direct poetul Mihai Eminescu, fapt care a deranjat nu numai cancelariile de la Berlin şi Viena, ci şi guvernul de la Bucureşti, care a luat măsuri, la presiunea externă, împotriva Societăţii Carpaţii. Conducerea a fost arestată şi judecată într-un proces public. Pe Eminescu, Guvernul nu îl implică într-un proces public, deoarece ar fi ieşit un scandal naţional, fiind iubit şi recunoscut de români. Atunci se pare că s-a pus la cale, prin operaţiuni speciale ale serviciilor secrete, eliminarea din viaţa socială şi publică a Poetului Naţional.

Cum comenta presa

La comanda Imperiului Austro-Ungar vor fi inserate în cadrul grupului iscoade, iar Eminescu va avea tot timpul pe urmele sale spioni, care trimiteau rapoarte regulate asupra activităţilor şi discuţiilor purtate în cadrul întâlnirilor. Iată ce conţinea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor săi: “S-a stabilit ca lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată… S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari”.

La un an după rapoarte, Eminescu “înnebunea” brusc. Cum comenta presa vremii? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a înnebunit. Dl. Paleologu va lua direcţiunea sus-zisului ziar”. Lucrurile devin controversate: Titu Maiorescu menţionează frecvent şi “cifrat” numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sănătate a poetului, iar atât Maiorescu, cât şi alţi apropiaţi lipsesc din ţară chiar în perioada când se declanşează “boala” poetului. Documente ale vremii prezintă dovezi că Maiorescu nu era străin de complotul împotriva jurnalistului politic incomod. Pe 6 iunie 1883, Eminescu citeşte poemul “Doina” la Junimea. Un poem care constituit condamnarea la nebunie şi la moarte a poetului. “Doina” întruchipa testamentul politic al lui Eminescu, care dorea o Românie mare. 28 iunie 1883 este data la care Eminescu a fost internat prima oară.

Dar…Tot la această dată, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu România pentru 24 de ore, timp în care Germania trimitea scrisori de ameninţare României, prin intermediul cărora o soma să intre în alianţa militară. În acea zi trebuia să se semneze un tratat secret între Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, şi România, de cealaltă parte. Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricăror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre condiţii era ca activităţile în acest sens care aveau loc la Bucureşti să fie interzise.

Depistat şi ridicat

Pe acest fond s-a produs prima internare a lui Eminescu şi tot în acest context este răspândit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea. Prin urmare, jurnalistul politic Eminescu era anihilat. Regele Carol I semna liniştit în octombrie 1883, Tratatul secret cu Germania şi Austria. S-a arătat că diagnosticele puse de anumiţi medici erau fanteziste şi nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva. Atât familia, cât şi Veronica Micle nu au primit nicio informaţie despre starea de sănătate a poetului. I s-a pus diagnosticul “ciudat” de sifilis (se pare că Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), iar pentru că la vremea respectivă nu exista un tratament concret împotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament şoc pe bază de mercur.

Tratamentul i se administra regulat, în ciuda faptului că era cunoscută drept o substanţă toxică, chiar şi în doze foarte mici. De la prima “îmbolnăvire” şi până la data decesului, viaţa lui Eminescu a însemnat un nefericit drum spre ospicii, după bunul plac al celor din ţară şi din afară, care îi doreau răul. După singurul moment în care a mai reuşit să publice un articol denunţător într-o gazetă, sub protecţia anonimatului, avea să fie depistat şi ridicat, fără a mai fi eliberat.

În cea din urmă mizerie

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: “…Astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu, în institutul de alienaţi al d-rului Şuţu, de o embolie”.

Unul dintre cei mai mari români murea “în cea din urmă mizerie”, după cum anunţa sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu notează în unul din jurnalele sale: “Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare. Un accident (n.r.- Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun) însă de mică importanţă a agravat starea patologica a cordului şi a accelerat moartea”. Tot doctoral Tomescu nota după autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale”. Dar, ceea ce “fabricaseră” duşmanii săi şi serviciile secrete se perpetuase deja, iar restul e istorie.

Un articol de Roxana Roseti

Sursa: http://www.evz.ro/eveniment-ziua-de-nastere-a-lui-eminescu-o-intrebare-perpetua-care-este-amestecul-serviciilor-secrete-in-eliminarea-poetului-national.html

 

VIDEO: ASASINAREA LUI EMINESCU

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

1 comment

  1. Eminescu avea un cult pentru daci.

    Poezia ,,Ai nostri tineri” (1876) are o varianta in care DACUL este opus tinerilor ,,cu chipul lor istet de oaie creata”:

    DAR CE SA ZIC SI EU ACUM SARACUL –
    CE N-AM STIUT VREODATA PASARESTE:
    FITI VOI ROMUNCULI, SIMT IN MINE DACUL.

    Poezia ,,Mai am un singur dor” se intitula intr-o varianta ,,Dorinta unui dac”.

    Garabet Ibraileanu gasea in dacismul lui Eminescu ,,glasul sangelui”.

    Dar inainte de Eminescu si-a declarat apartenenta dacica B.P. Hasdeu: ,,Sunt dac cu trup si suflet”.
    Dar despre Hasdeu, despre dacismul si despre curajul sau iesit din comun, pe care l-a manifestat cand a scris ,,Pierit-au dacii?” am putea vorbi cu alta ocazie. Merita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *