Categorii
Articole

Împăraţii daci ai Romei

Împăraţii romani de origine dacică sunt un subiect foarte puţin cunoscut. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacică s-a păstrat tăcerea.

De-a lungul timpului, cei mai mulţi istorici români, dar şi unii străini, le-au contestat originea, în ciuda documentelor care ne garantează obârşia lor dacică. Totuşi, fără aceşti daci ajunşi la cârma Imperiului, istoria Daciei, a Europei şi chiar a întregii creştinătăţi ar fi fost alta. Istoria oficială le contestă dacismul şi astăzi, din motive greu de înţeles.

 

Regalian, strănepotul lui Decebal?

 

Nu ştim ce s-a întâmplat cu dacii după cucerirea Daciei de către romani. Dacă ar fi să dăm crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid şi fără cale de întoarcere, în decursul a doar un secol şi jumătate. Totuşi, amintirea lui Decebal a rămas vie în secolele următoare, iar numele de “dac” este purtat cu mândrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. După constituţia lui Caracalla din 212, prin care toti cetăţenii imperiului născuţi liberi deveneau cetăţeni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetăţean roman putea urca în ierarhiile vremii.

Regalian este cel dintâi dac care a urcat în această ierarhie. Documentele epocii spun că dacul cel ambiţios a intrat în istorie în preajma anului 260 d.Cr. Şi susţineau că este un urmaş al lui Decebal, un strănepot al marelui rege martir. Poate fi întru totul adevărat, sau poate fi doar o genealogie imaginară. Ceea ce însă nu se poate pune la îndoială este originea dacică a lui Regalian.

În anul 260, în vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla în fruntea trupelor din zona Dunării, din Pannonia şi Moesia. Nu mult după anul 260, el pune la cale o rebeliune, în urma căreia este proclamat împărat de către trupele sale. Monedele emise de el şi de soţia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunăreană. După preluarea puterii, duce lupte împotriva sarmaţilor, dar Gallienus vine de la Roma împotriva lui şi îl invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis într-un complot de propriii săi partizani, aliaţi cu roxolanii.

 

Dacia – abandonată sau eliberată?
Figura lui Regalian este deosebit de importantă în istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus. Deşi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor şi administraţiei romane din Dacia, totuşi, izvoarele istorice şi arheologice ne confirmă faptul că provincia Dacia a fost abandonată mai devreme, în vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a făcut decât să consemneze în acte un fapt deja consumat şi pe care oficialităţile multă vreme nu au avut curajul să-l recunoasca.

Scrierile vechi ne informează că “Dacia a fost pierdută” în vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arată că tot în vremea acestui împărat au încetat inscripţiile romane din Dacia, precum şi baterea de monede. Acest moment coincide şi cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii noştri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari şi de goţi (chiar dacă izvoarele subliniază că este vorba de carpi, istoricii insistă că prin “carpi” trebuie să înţelegem “goţi”). Uzurparea puterii lui Gallienus în zonă, prin rebeliunea dacului Regalian şi atacurile dacilor liberi, ne poate sugera că retragerea armatei şi a administraţiei romane din provincie nu reprezintă un abandon al Daciei ci, din contră, o eliberare.

Deci, romanii au fost, efectiv, alungaţi din provincie de către daci şi au susţinut apoi, ca justificare, că Dacia este greu de apărat, din pricina atacurilor barbare. Ulterior, Aurelian a creat, în sudul Dunării, o altă Dacie, numită “Dacia Aureliana” şi mai apoi “Dacia Ripensis”, pentru a păstra aparenţa unei Dacii romane. Ce s-ar fi întâmplat dacă Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau dacă dacii liberi nu ar fi venit în ajutorul fraţilor lor din ţinutul ocupat de romani? Poate că Dacia ar fi continuat, pentru cine ştie câtă vreme, să fie provincie romană. În acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiţi să se retragă.

 

Aureolus, ciobanul din Carpaţi

 

Tot în vremea lui Gallienus a trăit şi Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el însuşi păstor în tinereţe. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: “Aureolus era din ţara getică, numită mai târziu Dacia, şi de neam obscur, fiind mai întâi păstor…”. Intrat ca soldat de rând în armata romanâ, a câştigat simpatia împaratului Valerianus şi a ajuns îngrijitor al cavaleriei. După ce a caştigat şi încrederea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de împărat în anul 265 să lupte împotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta împotriva împăratului de la Roma. A fost proclamat suveran la Mediolanum de către armatele sale, în anul 268.

Totul se petrecea în plină criza politică a imperiului, celebra criză a secolului al III-lea, când s-au succedat la tronul Romei o mulţime de împăraţi, mai toţi provinciali, mai adesea sprijiniţi de armată. Gallienus a pornit împotriva celui de-al doilea dac autoproclamat împărat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus. Acesta însă l-a refuzat, trădând prietenia care îi lega. Totuşi, cel care a murit în asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reuşit să-şi păstreze titlul, până în vremea lui Aurelian, dar a fost trădat şi ucis, ca şi Regalian, de propriii lui soldaţi.

 

Împăratul Galeriu, “olteanul” care i-a răzbunat pe daci

 

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocleţian, al cărui protejat a fost. S-a născut într-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mamă dacă, venita din nordul Dunării, din Dacia Traiană. Se crede că, după numele său romanizat, Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din oraşul Romula (astăzi Reşca, jud. Olt). Lactantiu, scriitorul creştin care ne confirmă originea dacică a împăratului Galeriu, ne mai dă câteva informaţii uluitoare despre acest dac ajuns împărat.

În primul rând, a vrut să supună la obligaţia plăţii impozitelor Roma şi întreaga Italie, drept răzbunare pentru umilirea dacilor de către Traian, care le-a impus tribut dacilor. În al doilea rând, a vrut să schimbe numele Imperiului roman în Imperiul dacic. Înainte de a muri, împăratul s-a retras în satul său natal, care a fost numit Romulianum, după numele mamei sale. Galeriu a rămas în istorie pentru persecuţiile sale împotriva creştinilor, atât în vremea lui Diocleţian, cât şi după urcarea sa pe tron.

Totuşi, înainte de a muri, a dat primul edict de toleranţă din istoria creştinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare. Pe arcul său de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor naţional în formă de şarpe cu cap de lup. Specialiştii încă nu s-au dumirit ce caută aceşti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus că este vorba de soldaţi daci din regiunea natală a împăratului. Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel şi adversitatea sa faţă de romani şi de numele de “roman”, declarată deschis de împărat. Nu ar fi exclus ca seria lungă de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate dispărute astăzi, să fi fost cenzurate sau distruse în vremea lui Galeriu sau a altor împăraţi de mai târziu, care au încercat să apere, astfel, memoria dacilor.

 

Daia şi Licinius

 

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul împăratului Galeriu. S-a nascut în Dacia Aureliană, la sud de Dunare, având-o ca mamă pe sora împăratului. A ajuns să fie adoptat de unchiul său, dar chiar şi după adopţie, a ţinut să-şi păstreze numele dacic. În schimb, despre Licinius, izvoarele spun că se trăgea dintr-o familie de ţărani daci din Moesia Superior. S-a născut în anul 265 şi a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Împăratul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de “Augustus” în vestul imperiului, în anul 308, în timp ce Daia, nepotul împăratului, şi Constantin (şi acesta de origine moeso-dacică) au fost numiţi “fiii augustilor”.

În felul acesta, toţi cei patru suverani care formau tetrarhia (formă de conducere cu patru împăraţi, doi de rang superior şi doi de rang mai mic), erau de origine dacică. După moartea lui Galeriu, în 311, Licinius şi-a împărţit imperiul frăţeşte cu Daia, dar în 313, s-a aliat cu Constantin, căsătorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano). Constantin şi Licinius se reuniseră la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia creştină devenea egală în drepturi cu celelalte religii ale imperiului.

De cealaltă parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxenţiu. Conflictul dintre Licinius şi Daia era previzibil. Daia a fost înfrânt şi, spun unele surse, a preferat să se sinucidă. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar trădarea a fost plătită. Licinius şi Constantin au intrat într-un conflict, în urma căruia cel din urmă a ieşit învingător şi a devenit unic împărat al imperiului. Cu aceşti patru împăraţi de origine dacică, ce au condus imperiul simultan, a început o nouă epocă în istoria Imperiului roman.

 

Constantin şi Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin

 

Dar cel mai mare împărat roman de origine dacică este Constantin, primul împărat creştin din istorie. S-a născut la sud de Dunare, la Naissus, în Serbia de astăzi, pe atunci provincia Moesia Superior. Tatăl său, împăratul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. În anul 325, în vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care îşi spune “Dacus”. Prezenţa dacilor la sudul Dunării, atât înainte de cucerirea Daciei cât şi după aceea, este incontestabilă. Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac.

Deşi nu ştim în ce fel dacismul său i-a influenţat acţiunile, ştim sigur un lucru: el este cel care, la doar două secole după cucerirea Daciei, spoliază monumentele din splendidul for al lui Traian. Marea friză de piatră a lui Traian, măsurând peste 30 de metri (după alţii mult mai mult) şi fiind a treia ca mărime din întreaga antichitate, este spartă în bucăţi de Constantin. Patru bucăţi sunt încastrate în arcul său de triumf de la Roma, după ce figura lui Traian este ştearsă din reprezentările reliefurilor. Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, înalte de trei metri, care împodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor şi urcate pe Arcul împăratului Constantin.

Ce logică să aibă dislocarea unor statui colosale de daci şi plasarea lor pe un monument al unui împarat roman, dacă nu faptul că acesta era născut tot în ţara dacilor? Cu siguranţă, Constantin avea o mare preţuire pentru strămoşii săi. Documentele ne spun chiar că ar fi încercat să aducă Dacia sub stăpânirea sa şi a refăcut podul de peste Dunăre. Totuşi, cum de a fost posibilă această “profanare” a forului lui Traian? Specialiştii spun că era nevoie de material de construcţie şi că, în acelaşi timp, nu mai existau artişti talentaţi ca în vremurile anterioare, arta romană aflându-se într-un declin evident.

E adevărat, pe lângă piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin există şi reliefuri atribuite de specialişti epocilor lui Hadrian şi Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor săi. Iulian Apostatul ne povesteşte că, după ce a văzut pentru prima dată forul lui Traian, Constantin a fost abătut timp de mai multe zile, spunând că el nu va avea niciodată un for atât de grandios.

Dar nu este suficientă această explicaţie. Oricât de mare ar fi fost lipsa de materiale şi de artişti talentaţi, nici un împărat nu ar fi îndrăznit să distrugă monumentele unui predecesor, dacă acesta era preţuit, memoria sa era onorată şi făcea parte din galeria sacră a părinţilor Romei. Gestul atât de neobişnuit şi de şocant al plasării celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin îşi găşeste în acest fel o explicaţie. Statuile de pe arc simbolizează obârşia dacică, mândră şi iubitoare de libertate, a împăratului. Din această perspectivă, nu ar fi deloc absurd să ne gândim că scrierea de căpătâi a lui Traian despre cucerirea Daciei a dispărut, ca şi celelalte scrieri ce relatează acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin. Dacă Galerius nu a contribuit la dispariţia acestor scrieri, se poate să o fi făcut Constantin.

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit, după moartea sa, Constantinopol, iar după cucerirea de către turci, în sec. XV, Istanbul. Orientul a devenit astfel izvorul spiritual şi cultural al întregii Europe. În vreme ce occidentul bâjbâia în întunericul în care barbarii migratori l-au aruncat, în orient străluceau luminile Bizanţului creştin, Noua Romă.

Cât de mult a contribuit dacismul lui Constantin la această transferare a gloriei romane în orient este foarte greu de spus. Dar dacii de pe Arcul lui Constantin veghează vechea Romă şi astăzi, semn al dăinuirii spiritului dac peste timp.

Elena, mama lui Constantin, era nascută, se pare, în Asia Mica, într-o familie foarte modestă. A avut o legătura neoficială cu Constantius Chlorus, viitorul împărat, şi l-a născut pe Constantin în teritoriul dacic de la sudul Dunării. Scrierile vechi spun că Elena a contribuit foarte mult la întărirea creştinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta. Călătorind la Ierusalim, se spune că a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a făcut în urma unor săpături pe care ea însăşi le-a comandat şi coordonat.

De aceea, astăzi, Sfânta Elena este patroana arheologilor. Sarcofagul său din porfir roşu egiptean se află la Muzeul Vatican, în sala numită “Crucea grecească”. Este ornamentat, în mod destul de bizar, cu scene de luptă. Între soldaţii reprezentaţi se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor căciuli. Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

 

Falsificarea istoriei

 

Se impune o întrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor în istoria imperiului roman? A existat şi continuă să existe o adevărată conspiraţie în jurul acestui subiect. Istoricii noştri, dar şi unii străini, în special maghiari, au făcut tot posibilul pentru a “demonta” originea dacică a unor personaje ajunse pe tronul împăraţiei romane. Despre mama lui Galeriu s-a spus că era o barbară, ba roxolană, ba iliră, ba, în cazul cel mai bun, dacă romanizată, deşi sursele ne spun răspicat că era dacă de la nordul Dunării, chiar dacă avea nume latin.

Despre informaţiile pe care ni le dă Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus că nu merită să fie luate de bune. Despre cele din “Historia Augusta”, care ne atestă originea dacică a lui Regalian, la fel, că ar fi vorba de nişte născociri. De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, în frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut să demonstreze că, după abandonarea provinciei, în Dacia nu a mai rămas nici un dac şi că nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului “întunecat”, până la venirea maghiarilor în Transilvania.

Apariţia unor personaje istorice importante, de obârşie dacică, le încurcă socotelile, şi au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra că nu este vorba de daci autentici. Istoricii români, în schimb, au căutat să demonstreze că, după abandonarea Daciei, toată populaţia rămasă în provincie era deja complet romanizată. Prin urmare, şi împăraţii de origine dacică trebuiau să fie tot romani. La acea vreme, “nu trebuiau” să mai existe decât romani, eventual proveniţi din strămoşi daci romanizaţi.

Dar faptul că scrierile la care ne-am referit insistă asupra originii dacice a acestor împăraţi ne arată cu claritate că ei nu erau daci integral şi definitiv romanizaţi, ci originea lor etnică era foarte importantă. Cunoşteau, desigur, limba latină, erau integraţi în societatea romană provincială, dar obârşia lor era dacică. Dacă ar fi fost daci complet romanizaţi, fără să mai poarte vreo moştenire dacică, li s-ar fi spus romani, pur şi simplu, fără prea multă insistenţă pe originea etnică.

Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe şi alţii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discută, dat fiind că s-a născut la sudul Dunarii). Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului că mama lui Galeriu, Romula, nu era dacă, ci provenea dintr-o familie de colonişti iliri stabiliţi în Dacia, deşi nici un document nu sugera aşa ceva. După trei decenii, într-o altă lucrare a aceluiaşi istoric, Romula “devenea” o dacă romanizată.

În schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia să-l numească pe Aureolus “hatmanul călărimii Avreulus Dacul”. Deci, atât pe istoricii maghiari, cât şi pe cei români, îi deranja existenţa unor daci după retragerea romanilor din Dacia. Şi într-un caz, si in celalalt, s-a dorit înlăturarea dacilor din istorie, prin încălcarea adevărului ştiinţific furnizat de izvoarele scrise. Această falsificare persistă până astăzi, iar istoria oficială nu recunoaşte originea dacică a acestor împăraţi. Ştergerea dacilor din istorie pare să fie urmarea unui blestem ce s-a născut demult, dar continuă şi astazi. Istoricii nostri desăvârşesc opera celor ce au ars scrierile despre daci şi i-au lăsat într-un întuneric ce pare să nu se mai sfârşească.

 

un articol de Aurora Peţan  (preluat din Formula AS)

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

Categorii
Arheologie

Un schelet dacic si vestigii de 8.000 de ani, descoperite la Miercurea Sibiului

Arheologii de la Muzeul National Brukenthal (MNB) au descoperit un schelet dacic, dar si obiecte care se presupune ca au o vechime de 8.000 de ani, intr-un sit arheologic deschis la Miercurea Sibiului, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, directorul muzeului, Sabin Luca.

Potrivit directorului MNB Sibiu, scheletul a fost gasit intr-un mormant circular, la o adancime de 1,4 metri si ca nu se stie deocamdata daca este vorba despre un barbat sau despre o femeie, scheletul fiind dus la Facultatea de Medicina din Cluj pentru cercetari.

“A fost gasit intr-un mormant de inhumatie dacica si cand a fost descoperit avea picioarele departate si genunchii indoiti. Nu avem inca o explicatie clara despre aceasta pozitie, pentru ca acum 2000 de ani se practicau mai mult incinerarile decat inhumarile”, a declarat Luca.

In mormant au mai fost descoperite si cinci margele de sticla, doua fibule de fier si una de os, precum si unelte si piese de ceramica apartinand culturilor Stacervo, Cris si Vinca, vechi de peste 8.000 de ani.

 

un articol preluat de pe www.ziare.com

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Emisiuni Radio

Dacii în creațiile literare (audio)

Emisiunea “Rădăcinile dacice ale poporului român” din care face parte episodul “Dacii în creațiile literare” este realizată de Profesor dr. Mihai Popescu la http://www.radiovoceasufletului.ro/.

Muzică și emisiuni pentru sufletul tău!

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulțumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

Categorii
documentare și cărți

Dacii, Noi dezvăluiri – documentar iunie 2012 HD

Poporul român este continuatorul dacilor, nu și al romanilor, iar filmul “Dacii – Noi dezvăluiri”, prin dovezile istorice și probele materiale pe care le prezinta, considerăm că va dovedi acest lucru.

Realizat prin contribuția mai multor personalități, inclusiv doi istorici, documentarul pe care îl oferim astăzi spre vizionare, completează într-o manieră mai riguroasă, mai științifică filmul “Dacii – Adevăruri tulburătoare”, demolând teoria falsă a romanizării Daciei.

Cu siguranță, multe dintre lucrurile prezentate în acest film vor fi, pentru publicul larg, surprize de proporții…

Câți dintre români știu oare că dacii liberi i-au atacat, după anul 106, pe romanii din provincia cucerită și că au obținut și victorii asupra lor? Că retragerea romanilor din Dacia a fost făcută ca urmare a presiunilor dacilor liberi? Că aceștia au atacat Imperiul Roman, la sud de Dunăre, și după retragerea aureliană din anul 271?… Sau câți știu că în secolul III după Christos, dacii liberi au reușit, pentru o scurtă perioadă, să unifice zona sudică, din Balcani, a Daciei lui Burebista?

Cam cât de romanizați puteau să fie dacii ca să facă aceste lucruri? Pentru că este o aberație colosală să pretinzi că dacii “cu o mână” se luptau să îi alunge pe romani, iar “cu cealaltă” preluau limba, tradițiile și cultura acestora, ba mai își și ofereau femeile romanilor ca să se nască “noul popor”!

Despre toate acestea și multe alte evenimente istorice uimitoare în filmul “Dacii – Noi dezvăluiri”.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

Categorii
Articole

Coloniştii aduşi de romani în Dacia erau TRACI

Istoria oficială ne învaţă că romanizarea dacilor cuceriţi într-un interval aşa de scurt a fost posibilă prin intermediul soldaţilor şi coloniştilor aduşi de administraţia imperială în Dacia Romană.

Dupa ce, într-un articol anterior, am arătat că legionarii armatei imperiale erau, în mare parte, nativi din zone diferite ale imperiului roman şi doar ofiţerii şi o parte dintre ei erau recrutaţi din Latium, astăzi ne vom ocupa de cea de-a doua categorie a “romanizatorilor”, anume de cea a coloniştilor.

Cine erau şi de unde veneau aceşti colonişti? Cât de mulţi au fost cei ce au venit în Dacia Romană, dar şi ce influenţă culturală şi lingvistică au avut aceştia în rândul populaţiei dace autohtone, vom încerca să aflăm în cele ce urmează.

Pentru început, ar trebui clar înlăturată confuzia creată de istoria oficială, intenţionat sau nu, între ROMANI, ca aparţinători ai populaţiei native din oraşul Roma şi împrejurimile sale, identificabili etnic ca membrii ai aceluiaşi neam, şi CETĂŢENII ROMANI, care aparţineau unui grup mult mai extins de persoane, având această calitate doar din punct de vedere juridic, nu neapărat etnic (în urma edictului imperial din 212 – Constitutio Antoniniana- calitatea de cetaţean roman era asigurată tuturor locuitorilor din imperiu, indiferent de zonă şi naţionalitate).

Prin exemplu, putem vorbi de o situaţie asemănătoare, de pildă, în cazul coloniilor franceze din nordul Africii, care erau populate de neamuri autohtone, membrii lor având cetăţenie franceză, dar fiind cu totul diferiţi etnic de francezii nativi din Franţa. Iar nord-africanii nu susţin, astăzi, că se trag (şi) din francezii europeni…

Astăzi, mai ales ţinând seama tocmai de sursele literare ce aparţin unor autori romani, putem afirma cu certitudine că teoria etnogenezei poporului român având ca fundamente poporul dac şi cel roman este una totalmente eronată, dar şi periculoasă. Motivul este cât se poate de simplu: în Dacia Romană au venit extrem de puţini colonişti de la Roma sau din Peninsula Italică (lucru întărit, de altfel, de recentele studii de paleogenetică).

 

Traian a interzis colonizarea Daciei cu locuitori din Roma şi Latium

 

Concret, din lucrarea Historia Augusta, o cronică a împăraţilor romani redactată de mai mulţi autori începând cu sfârşitul domniei lui Traian până la perioada lui Constantin cel Mare, aflăm ca împăratul cuceritor al Daciei a instituit o normă clară care interzicea cu desăvârşire colonizarea noilor teritorii cucerite cu colonişti aduşi de la Roma, oras care, la acea vreme, începea să sufere din pricina depopulării cauzate de campaniile militare şi colonizările excesive anterioare.

Prin urmare, tocmai romanii sunt cei ce atestă faptul că cei mai mulţi colonişti adusi în Dacia nu erau romani din punct de vedere etnic, ci cetăţeni romani aduşi din alte zone ale imperiului. Şi de aici reiese confuzia creată, despre care am vorbit mai sus.

Dupa modelul istoriei noastre oficiale, ar fi trebuit ca şi istoria Spaniei, de pildă, să susţină că poporul spaniol se trage din iberici, romani, dar şi din daci, daca avem în vedere că există dovezi ce atestă prezenţa, pe teritoriul acestei ţări, în perioada de după 106 e.n., a unor cohorte militare romane formate exclusiv din luptatori daci? Un lucru mai mult decat aberant.

Ponderea, de pilda, a fortelor militare cantonate în Dacia, dupa război, ce însumau aproximativ 10.000 de soldaţi, este nesemnificativă comparativ cu numărul populaţiei civile dace, chiar şi în contextul scăderii numărului de barbaţi daci ca urmare a celor două războaie grele cu romanii.
Mai mult, doar o parte din aceşti soldaţi erau romani, etnic vorbind, respectiv doar nucleul celor două legiuni stabilite aici, în timp ce restul trupelor erau recrutate de pe tot întinsul imperiului (vezi exemplul castrului roman de la Jidova, cazarmă a unei cohorte de arcaşi sirieni).

 

Dacii şi cei mai mulţi dintre colonişti erau înrudiţi

 

Aceleaşi surse antice, care sunt întărite şi de unii istorici români, precum Nicolae Iorga, vorbesc despre faptul că mare parte dintre coloniştii stabiliţi în Dacia au fost adusi aici din zone vecine ale noii provincii, respectiv din Moesia, Pannonia, Iliria, Dalmatia etc, zone care, la acea vreme, erau locuite tot de neamuri…TRACE. Concluzia care se trage de aici este aceea că populaţia autohtonă dacă era înrudită cu mare parte din coloniştii veniţi în Dacia, că vorbeau aceeaşi limbă şi aveau aceeaşi religie, fiind cu toţii aparţinători ai marelui neam al tracilor.

Cât priveşte numărul acestor colonişti, deşi nu există informaţii clare cu privire la procentul lor în populaţia Daciei Romane, putem afirma că a fost unul destul de mic. Şi în acest caz, motivele sunt simple.

Cel mai important dintre ele este reprezentat de faptul că zona Daciei Romane era una destul de nesigură şi agitată din punct de vedere al mişcărilor sociale (răscoale împotriva administraţiei romane încep încă din 118 e.n., la doar 12 ani după cucerire, fiind consemnate astfel de evenimente pe mai toata perioada stăpânirii romane), dar şi din pricina atacurilor susţinute şi dure ale dacilor liberi, care exercitau o presiune imensă asupra garnizoanelor romane ce păzeau graniţa (limesul) dacic.

Prin urmare, cine oare ar fi fost tentat să se mute dintr-o zonă mult mai sigură, din interiorul imperiului, într-o zonă de granţă, abia cucerită, nepacificată şi locuită de un popor ce nu s-a împăcat niciodată cu prezenţa unei administraţii străine? Poate doar persoane ce apartineau aceluiaşi neam şi care ar fi putut fi acceptaţi mai uşor de autohtoni.

La toate acestea mai putem adăuga faptul că administraţia romană nu era interesată de colonizarea noului teritoriu cu cetăţeni aduşi din zone îndepărtate ale imperiului, cum ar fi nordul Europei sau Orientul Mijlociu, din simplul motiv că diferenţele de climă şi caracteristici geografice ar fi fost impedimente clare în adaptarea acestora, în activităţile agricole, economice etc.

 

un articol de Valentin Roman

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

Categorii
Articole

DECENEU – reformatorul Daciei

Există, în trecutul oricărui popor, personalităţi care, prin acţiunea, atitudinea şi deciziile lor au reuşit să reformeze cadrul social la vremii în care au trăit.
Atunci când vorbim de daci, de perioada de glorie din vremea lui Burebista, trebuie să ne amintim neapărat de Deceneu, mare preot al lui Zamolxis, vice-rege şi sfătuitor apropiat al celui mai mare dintre regii Traciei.

Astfel, dacă lui Burebista trebuie să-i recunoaştem, astăzi, geniul militar, de strateg, politician şi administrator al celui mai întins teritoriu cunoscut vreodata de regatul dac, lui Deceneu îi putem atribui reforma morală, religioasă şi spirituală a strămoşilor noştrii traitori în secolul I î.e.n.

 

Filosof, astronom, mare preot, vice-rege şi apoi rege al dacilor

 

Despre Deceneu se poate spune,cu siguranţă,că a reprezentat cea mai importantă personalitate a regatului dac, după cea a lui Burebista. El este artizanul reformei morale şi religioase a statului dac, printr-o serie de măsuri menite să omogenizeze societatea geto-dacă.
Deceneu este cel care îi îndeamnă,cu ajutorul regelui Burebista, pe daci, la abstinenţă de la excese şi la o viaţă cumpătată, prin interzicerea culturii viţei-de-vie şi a practicilor dionysismului.

Strabon spune: “Burebista … și-a luat ca ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne profetice, datorită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă, de la un timp era socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit de Zamolxe. Ca o dovadă de ascultarea ce i-o dădeau geții, este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să-și stârpească viile și să trăiască fără vin” (Geografia:VII,3,11)

Tot el, se pare, ca este cel ce a interzis poligamia, o practica care, anterior pontificatului său, era uneori întâlnită în Dacia.
Mai mult, după stabilirea locuinţei preoţilor daci pe muntele Kogaion, el reformează pontificatul zamolxian, precum şi ierarhia socială, împărţindu-i pe daci în ordinal pilaţilor şi cel al comaţilor.

Politica de reforme sociale a fost continuată de activităţi în zona astronomiei şi a arhitecturii, respectând, în cel din urmă caz, reguli pe care Deceneu şi le-a însuşit în Egipt şi Orient,zone în cares, pun izvoarele vremii, acesta a călătorit.
Datorită lui Deceneu, preoţii geto-daci au ajuns la un nivel de cunoştinţe înalt, lăudat, de pildă, de Dio Hrisostoma în secolul I d.H.
Tot în zona spiritualităţii poporului său, marele preot acţionează în direcţia impiedicării pătrunderii în Dacia a cultelor străine, considerate a fi perturbatoare spiritual şi corporal pentru dacii săi.

După moartea lui Burebista, în anul 44 î.e.n, Deceneu devine rege al regatului dac intracarpatic, unul dintre cele patru, ulterior cinci teritorii în care a fost împărţit statul creat de marele său suveran, pe care îl conduce până la moartea sa, în anul 27 î.e.n.

 

Un om de o erudiţie superioară timpului său

 

“Observând înclinaţia lor de al asculta în toate şi inteligenţa lor nativă, el i-a iniţiat (pe daci) în aproape toată filosofia, căci era maestru priceput în aceasta. El i-a învăţat etica, dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în fizică, făcându-i să trăiască potrivit cu legile naturii, pe care gotii, transcriindu-le, le păstrează până azi [sec VI e.n.] cu numele de belagines; i-a învaţat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare în ce priveşte mintea; arătându-le practica i-a îndemnat să-şi trăiască viaţa în fapte bune; demonstrându-le teoria, i-a învăţat să contemple cele 12 semne ale zodiacului, iar prin ele mersul planetelor şi toată astronomia, lămurindu-i cum creşte şi scade discul lunii şi cu cât globul de foc al Soarelui întrece măsura rotunjimii Pământului şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele 345 de stele trec de la răsărit la apus, ca să se apropie sau să se depărteze de polul ceresc.”, ne relatează Iordanes în lucrarea sa, Getica.

Acesta adaugă: “Vezi ce placere (este) ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească  cu doctrinele filosofice, când mai aveau puţin răgaz  de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poziţia cerului, pe altul proprietăţile ierburilor şi ale arbuştilor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea Lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, Soarele vrând să atingă regiunea orientală, este adus înapoi în regiunea occidentală. Getul se linişteşte de îndată ce primeşte explicaţia acestor lucruri. Aceasta şi multe altele, învăţând Deceneu pe geţi, prin ştiinţa sa,a strălucit în mijlocul lor ca o adevărată minune.”

 

un articol de Valentin Roman

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Dezvăluiri Emisiuni TV

Adevăruri tulburătoare – Cetatea lui Burebista sub gunoaie (video)

În timp ce Burebista, cel mai mare rege dac și unul dintre marii regi ai antichității, este lăsat în uitare iar cetatea lui este înconjurată de gunoaie, statuia invadatorului Traian, cel care a jefuit Dacia, cel care a distrus sanctuarele dacilor și i-a dus pe mulți în sclavie, tronează în mijlocul Bucureștiului.

Cum e posibilă o asemenea răsturanare a valorilor în anul 2012? Aflati detalii uimitoare in emisiunea de  mai jos!

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Dezvăluiri

Aurul şi argintul dacilor au salvat Roma de la faliment

un articol de Valentin Roman

 

Nu mai este niciun secret faptul că romanii nu au venit în Dacia nici pentru a civiliza, nici pentru a culturaliza sau a stabili relaţii comerciale cu poporul acestei ţări, ci doar pentru jaf, binecunoscute fiind, încă din antichitate, resursele de aur si argint ale dacilor.

Dacă plasăm perioada războaielor dintre daci şi romani în contextul economic în care se afla Roma la acel moment, atunci vom întelege uşor că, fără aurul dacic, o prăbuşire financiară a acesteia era inevitabilă.

Jaful executat de romani, începând cu momentul finalului luptelor, în 106, se ridică, la valorile de astăzi la miliarde de euro şi el poate fi surprins în două etape: prima reprezentată de aurul însuşit de romani imediat după înfrângerea dacilor şi moartea lui Decebal şi cea de-a doua etapă reprezentată de exploatarea minelor până la retragerea aureliană.

 

Pâine şi circ pentru toţi romanii

 

Din relatările istoricului roman Lucius Cassius (155-229) reiese că unii prizonieri daci i-ar fi destăinuit împaratului Traian locul unei gropi cu “tezaurul lui Decebalus”. Dio Cassius: “Decebal a abătut râul cu ajutorul unor prizonieri şi a săpat acolo o groapă. A pus în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase, mai ales printre cele care suportau umezeala, iar după aceea a adus râul din nou în albia lui. Tot cu prizonierii a pus în sigurantă, în peşteri, veşminte şi alte lucruri mai puţin preţioase. Dar Bicilis, un tovarăş al său, care cunoştea cele întâmplate, a fost luat prizonier şi a dat în vileag toate acestea”.

Informaţia nu este singulară şi există numeroase poveşti, inclusive în tradiţia noastră populară, despre cum Decebal ar fi ordonat devierea pârâului Sargetiei şi îngroparea tezaurului său în albia acestuia.

Potrivit celor doi amintiţi mai sus, legiunile romane au adus din Dacia 165,5 tone de aur şi o cantitate dublă de argint, 331 de tone. Doar aurul găsit prin trădarea generalului dac Bicilis ar valora, în ziua de azi, peste 4,6 miliarde de euro. De altfel, Crito, descrie, cu lux de amanunte, în “Memoriile Bellice”, cum soldaţii Legiunii VII Claudia au dezgropat lăzile extrem de grele, care au necesitat zece cai pentru a fi târâte în sus, pe rampele făcute de acei soldaţi.

Scriitorul bizantin Ioanes Lydus, în lucrarea “De Magistratibus”, elaborată pe baza celei a lui Criton, doctorul lui Traian, şi anume “Getica”, apreciază că, după înfrângerea Daciei de catre romani, s-au preluat prăzi bogate în argint şi aur în greutate de 5.000.000 livre, precum şi vase şi sticlărie de valoare.

Jérôme Carcopino, profesor la Facultatea de Litere a Universitaţii pariziene, s-a implicat masiv în analiza prăzii de război din Dacia. El a opinat pentru 165.500 kg aur şi 331.000 kg argint, confirmând cantitatea amintită de cei doi autori antici.

Bogăţia imensă căzută în mâinile sale i-a permis lui Traian să refacă vistieria imperiului condus de el. Mai mult decât atât, împăratul a luat măsuri nemaiîntâlnite până atunci: a organizat, timp de 123 de zile, adică aproape patru luni, jocuri şi lupte în care au fost angrenaţi 10.000 de gladiatori.

De asemenea, a suprimat toate datoriile, a scutit toţi contribuabilii de impozitul pe un an întreg, a dăruit fiecărui cap de familie romană câte 650 de dinari (o sumă ce echivala cu preţul câtorva sclavi buni). În plus, a mutat un deal întreg, pe locul acestuia fiind ridicată faimoasa Columnă a lui Traian, a construit numeroase edificii şi monumente şi a secat mlaştinile din jurul capitalei imperiale.

 

Reversul medaliei: inflaţia

 

Afluxul de metal nobil a dus însă la prima prăbuşire a preţului aurului din istoria omenirii, cursul metalului preţios scăzând vertiginos, cu aproape o zecime, pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Astfel, Traian s-a văzut nevoit să facă, în 107, o reformă monetară, prin devalorizarea monedelor de aur şi de argint, iar prefectul Egiptului a modificat paritatea dintre cele două metale. A fost vorba de prima inflaţie mondială, o formă de criză economică, ce a avut loc cu 2.000 de ani în urmă.

“Creştera producţiei de aur a Imperiului roman – estimată la circa 10 tone de aur pe an – prin exploatarea minelor din Dacia, a generat şi ceea ce în termeni actuali ar putea fi numit prima inflaţie din istoria omenirii.

Tot de Dacia Romană este legată şi prima menţiune din istorie, în anul 162 d.Hh., despre un împrumut cu dobândă în monede de aur. Este vorba de o plăcuţă ceramică descoperită la Roşia Montană, în care sunt stipulaţi termenii împrumutului unei sume de 60 de dinari cu o dobândă de 1% pe lună, tranzacţia fiind încheiată în prezenţa a doi martori şi girată de o a treia persoană”, potrivit dr. Gheorghe C. Popescu,  “Geologia economică a aurului”.

 

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 

Categorii
Dezvăluiri

Incendiar. Cetatea lui Burebista sub gunoaie!

În timp ce Burebista, cel mai mare rege dac și unul dintre marii regi ai antichității, este lăsat în uitare iar cetatea lui este înconjurată de gunoaie, statuia invadatorului Traian, cel care a jefuit Dacia, cel care a distrus sanctuarele dacilor și i-a dus pe mulți în sclavie, tronează în mijlocul Bucureștiului.

Cum e posibilă o asemenea răsturanare a valorilor în anul 2012? Aflați mai multe în dezbaterea inițiată de Daniel Roxin și Valentin Roman pe Nasul Tv, în emisiunea “Adevăruri tulburătoare “ – vineri de la ora 22:00 și, în reluare, sâmbătă de la ora 18:00 și duminică de la ora 12:00.

Cum poți să recepționezi Nașul Tv:

Pe internet, la adresa:

http://live.nasul.tv/

 

Pe cablu – următoarele platforme:
–          Dolce – poziția 260
–          UPC digital – poziția 407
–          INES
–          AKTA
–          NEXTGEN
–          HELAS – satelit

 

 

NOTĂ: Pentru ca Nașul Tv sa intre și pe sistemul de televiziune prin cablu RDS-RCS este nevoie ca suficienți de mulți oameni să solicite respectivei companii acest lucru, postul tv fiind gratuit. Te rugăm să ne ajuți și să semnezi următoarea petiție online:
Petitie pentru Nasul Tv

 

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.

Categorii
Articole

Căciula dacilor – prezenţă în simbolistica mondială

Puţini dintre noi cunosc astăzi faptul că, în simbolistica antică, medievală şi chiar modernă şi contemporană, anumite elemente îşi au originea in cultura dacilor.

Acestea sunt preluări si adaptări fie ale unor simboluri militare dacice, cum este cazul draconesului (despre care am vorbit într-un articol postat recent), fie a anumitor practici religioase ale acestora sau cu inspiraţie din elemente de vestimentaţie purtate de strămoşii noştrii daci.

Pileusul dacic, de pildă, caciulă cunoscută şi sub numele de “bonetă frigiană”, semn al nobleţei şi al statutului social, fiind purtat de tarabostes, numiţi în sursele antice şi pileati, poate fi regăsit, în prezent, în simbolistica drapelurilor şi a stemelor de stat sau militare a unei serii întregi de ţări şi instituţii.

 

Dacii şi frigienii erau înrudiţi

 

Numeroşi autori antici vorbesc despre înrudirea dinre daci şi frigieni, ca aparţinători ai aceluiaşi mare neam al tracilor. Amintiţi iniţial de Homer, în Iliada, frigienii locuiau în Anatolia, Turcia de azi.

Despre primii regi ai acestui popor, printre care şi Midas, aflăm că erau din Tracia. Lui Midas, printre altele, i se atribuie inventarea naiului, instrument atât de drag românilor de astăzi.

Mai mult, autori precum Diodor din Sicilia, Herodot, Hyginius, Plinius sau Xenofon atestă faptul că însuşi Priam, regele Troiei de la momentul confruntării militare a troienilor cu grecii, era şi el, la rândul sau, trac.

Istoricul Iordanes relatează că dacii de neam s-au numit, la început, tarabostes, (probabil termenul dacic iniţial) iar apoi pileati, iar dintre ei se alegeau regii şi preoţii.

Aceste informaţii, coroborate cu însăşi legenda descendenţei romane din traco-troienii lui Eneas, ne poate duce cu gândul că, în cultura romană mai târzie, boneta frigiana a rămas simbol la libertăţii şi nobleţei, simbol moştenit de la strămoşii lor traci.

Caciula purtată de daci şi frigieni a devenit, în zona Imperiului Roman, un simbol al libertăţii, fiind purtată de sclavi în ziua eliberării lor, simbol care, în epocile urmatoare, până în prezent, s-a propagat păstrându-şi mesajul şi semnificaţia iniţiale.

De asemenea, în primele secole ale creştinismului, căciula dacică pătrunde şi în simbolistica religioasă, multe fresce bizantine înfăţisându-i pe cei trei magi, de pildă, purtând pileusul, obiect vstimentar inconfundabil şi clar de origine daco-tracă.

 

Pileusul, ca simbol al revoluţiei franceze

 

Marianna este numele dat Republicii Franceze în amintirea societăţii republicane “La Marianne”, care a activat pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Era o societate secretă, călăuzită de un comitet democratic refugiat la Londra, în frunte cu Ledru – Rollin, unul dintre conducătorii burgheziei radicale în timpul şi după revoluţia de la 1848 din Franţa, condamnat la deportare pentru acţiunile conspirative.

Cum această grupare lupta pentru înlăturarea regalităţii (Napoleon al III-lea) şi instaurarea republicii, cercurile reacţionare au botezat republica franceză cu numele societăţii “Marianna”. Şi acest nume, după victoria republicanilor, s-a impus şi s-a păstrat. Marianna este grafic reprezentată printr-o semănătoare care poartă bonetă frigiană.

Această bonetă, de culoare roşie, a fost adoptată şi de revoluţionarii francezi ca un semn de patriotism, ca o emblemă a luptei pentru libertate.

 

Simbolul dac, preluat de SUA şi America de Sud

 

În zilele noastre, pileusul dacilor, ca simbol al libertăţii, nobleţei şi independenţei poate fi regăsit pe stemele unor instituţii extrem de importante, precum cea a Senatului Statelor Unite ale Americii, a statului Iowa sau cea a Departamentului Apărării din aceeaşi ţară. De altfel, pileusul este utilizat ca simbol de armata SUA încă din anul 1793.

De asemenea, imaginea căciulii dacice a fost preluată de multe ţări din America Latina şi de Sud, ca simbol al eliberării de sub domniaţia spaniolă.

De altfel, la nivelul întregului continent sud-american, simbolul despre care vorbim este unul asociat cu noţiunea de libertate, egalitate de şanse şi independenţă.

Dintre ţările ce folosesc astăzi acest simbol amintim Argentina, Nicaragua (stema adoptată în 1823), Haiti (simbol adoptat în 1986), El Salvador (simbol adoptat în 1912), Cuba (din 1906), Columbia (din 1834), Bolivia, dar şi Paraguay, stat ce a preluat, pe reversul drapelului său, imaginea despre care vorbim.

Referitor la pileusul dacic, mai trebuie să spunem că imaginea sa fost utilizată şi în cazul unor emisiuni monetare, mai ales în Mexic între sfârşitul secolului 19 şi mijlocul secolului 20.

De asemenea, imaginea căciulii dacilor poate fi regăsită, ca simbol, şi pe unele monede franceze din perioada contemporană.

 

un articol de Valentin Roman

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html