Psoriazisul este o patologie autoimună dermatologică ce poate provoca simptome neplăcute care să-ți afecteze calitatea vieții. Tratamentele medicamentoase pot ține sub control psoriazisul, însă rutina de îngrijire a pielii joacă un rol esențial în gestionarea acestei patologii. Citește în continuare și află cum poți avea grijă cât mai bine de pielea ta atunci când te confrunți cu psoriazisul.
Identifică factorii declanșatori
Dacă ai observat că manifestările psoriazisului se înrăutățesc, acest lucru poate fi cauzat de unul sau mai mulți factori declanșatori. În viața de zi cu zi poți intra în contact cu o multitudine de lucruri care să-ți agraveze psoriazisul, iar acești factori variază de la o persoană la alta. Cunoașterea factorilor declanșatori este esențială pentru a putea controla boala și pentru a te confrunta cu cât mai puține acutizări ale ei [1]. Printre factorii care pot declanșa psoriazisul se numără:
-
Traumatismele la nivelul pielii (tăieturi, zgârieturi, înțepături sau mușcături de insecte, arsuri solare);
-
Consumul unor cantități excesive de alcool;
-
Fumatul;
-
Stresul;
-
Fluctuațiile hormonale (în special la femei);
-
Medicamentele (de exemplu antiinflamatoarele nesteroidiene sau anumite antihipertensive);
-
Infecțiile faringiene cu streptococ [2].
Evită băile prea lungi
Băile calde te pot ajuta să ameliorezi temporar simptomele psoriazisului, însă dacă petreci un timp prea îndelungat în cadă, ai putea chiar să le agravezi. Limitează-te la un singur duș sau o singură baie pe zi care să nu dureze mai mult de 5, respectiv 15 minute. Evită apa foarte fierbinte și optează pentru săpunuri blânde pe care să le aplici cu mâna, și nu cu buretele [3].
Hidratează-ți pielea
Menținerea unui grad adecvat de hidratare a pielii te poate ajuta să ameliorezi mâncărimea, uscăciunea și roșeața și să previi descuamarea pielii. Alege produsul de hidratare în funcție de gradul de uscăciune a pielii și ai grijă ca acesta să nu conțină coloranți sau parfumuri ce ar putea avea un efect iritant asupra pielii. Aplică produsul hidratant în fiecare zi, preferabil după duș sau după baie.
Optează pentru produse de îngrijire blânde
O curățare prea agresivă a pielii poate provoca iritații, astfel că este important să alegi produse de curățare care încorporează săpunuri blânde. Evită produsele care conțin alcool sau substanțe exfoliante (de exemplu acid glicolic, acid salicilic sau acid lactic).
Evită scărpinatul
Mâncărimea este unul dintre simptomele inconfortabile ale psoriazisului, însă este important să încerci să eviți să te scarpini. Scărpinatul îți poate provoca leziuni suplimentare pe piele care se pot infecta ulterior [4].
În concluzie, manifestările psoriazisului îți pot da bătăi de cap, însă o rutină corectă de îngrijire a pielii te poate ajuta să reduci intensitatea simptomelor. Discută cu medicul dermatolog despre toți pașii pe care îi poți face pentru a-i oferi pielii tale cea mai bună îngrijire.
Surse informative
-
“Psoriasis: Tips for Managing.” American Academy of Dermatology, www.aad.org/public/diseases/psoriasis/insider/tips.
-
“Psoriasis Causes.” NHS, 8 Apr. 2022, www.nhs.uk/conditions/psoriasis/causes/.
-
Fletcher, Jenna. “Psoriasis Skin Care: 5 Tips and What to Avoid.” Medical News Today, 21 Oct. 2021, www.medicalnewstoday.com/articles/psoriasis-skin-care.
-
Fries, Wendy C. “7 Tips for Psoriasis Skin Care.” WebMD, 15 Nov. 2021, www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/psoriasis/psoriasis-skin-care-tips.