Am început primul șantier arheologic la Oțeleni, Iași

Categories ArheologiePosted on

Un articol de Daniel Roxin

Acum câteva zile a avut loc un experiment inedit la marginea localității Oțeleni, din județul Iași, unde se află un obiectiv arheologic deosebit de interesant. Pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare, ce are ca centru de maxim interes un dreptunghi de mărimea unui teren de fotbal, înconjurat de valuri de pământ de 6-7 metri înălțime, se găsesc urme ale unor culturi străvechi, încă necercetate.

 

 

Ineditul experimentului constă în faptul că mediul universitar a acceptat să colaboreze cu arheologii amatori, mai exact cu detectoriștii, pentru pregătirea acestui obiectiv în vederea săpării lui.

 

 

 

Povestea acestei aventuri a început acum câteva luni, odată cu discuțiile pe care le-am purtat cu domnul lect. univ. dr. Vasile Cotiugă de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe marginea deschiderii acestui șantier arheologic, în parteneriat. Atunci a apărut ideea invitării unor detectoriști cu experiență în faza de început a proiectului.

 

Imediat după aceea, am contactat 5 detectoriști (Fănel Șerban, Tudor Ponoran, Florin Șerban, Tomuț Gheorghe și Cristian Pintilie), dintre care 3 au făcut descoperiri arheologice de senzație în zona Brașovului și a orașului Zlatna, în chiar acest an.

 

Este de remarcat faptul că cei cinci arheologi amatori au venit ca voluntari pe șantierul de la Oțeleni – Iași, ceea ce este un lucru de lăudat.

Să-i cunoaștem pe detectoriștii voluntari:

 

1. Fănel Șerban – Brașov

 

Fănel Șerban

 

Fănel Șerban a descoperit în acest an, în apropiere de Brașov, un tezaur din aur cu o greutate de 120 de grame, evaluat de specialiști la 3.000 de ani vechime. Detalii în acest articol: http://adevaruldespredaci.ro/un-tezaur-exceptional-din-aur-descoperit-ieri-in-zona-brasovului/

 

2. Tudor Ponoran – Zlatna, Alba.

 

Tudor Ponoran

 

Tudor Ponoran a descoperit în acest an unul dintre cele mai mari tezaure de arme dacice, cu piese unice. Mai multe detalii despre descoperire aici: http://adevaruldespredaci.ro/descoperire-arheologica-de-senzatie-in-apropiere-de-zlatna-morminte-dacice-in-care-s-au-gasit-mai-multe-tipuri-de-arme-si-unelte/

 

 

 

 

 3. Florin Șerban – Brașov

 

Florin Șerban

 

Florin Șerban a descoperit acum câteva săptămâni un alt tezaur de arme foarte vechi, din care vă arătăm acum o imagine, urmând să revenim cu un articol:

 

4. Tomuț Gheorghe

 

Tomuț Gheorghe

 

5. Cristian Pintilie

 

Cristian Pintilie

 

Înainte de a vă da mai  multe detalii despre aventura arheologică care a început joi, pe 8 mai 2014, trebuie să subliniez că nu am fi putut face nimic dacă nu am fi avut sprijinul unor oameni inimoși, care au înțeles nevoia de a fi alături de cercetarea arheologică. Astfel, sponsorii acestei cercetări sunt, în ordinea importanței contribuției lor:

 

1. SC PCNET CATV SRL – sponsor principal – http://www.pcnet-catv.ro/

 

2. Dan Groza – un prieten din Canada

 

3. Marius Iepan – un prieten din România

 

Nu în ultimul rând, le mulțumim pe această cale și părintelui Dan Turcu din Hândrești, care ne-a oferit, la casa parohială, cazare și masă tuturor, și profesorului de istorie Gabriel Mihai Vasilencu, de la școala din Hândrești. care ne-a atras atenția asupra acestui sit arheologic încă de anul trecut.

 

Împreună cu părintele Dan Turcu, la Casa Parohială

 

Gabriel Vasilencu (stânga), Mihai și Andrei din echipa prof. Vasile Cotiugă

 

Fără ajutorul tuturor acestora, proiectul nu ar fi putut fi demarat.

Și acum povestea: În seara zilei de miercuri, 7 mai, ne-am întâlnit cu toții la marginea sitului, pentru a pregăti munca de a doua zi.

 

Miercuri seara, prof. Vasile Cotiugă explică ce trebuie făcut a doua zi

 

Prima etapă, desfășurată în ziua de 8 mai 2014 a avut ca obiectiv “deminarea” (descoperirea și eliminarea obiectelor metalice aflate la o adâncime de până la 25 de cm), pentru ca săptămâna viitoare, când se va scana terenul cu aparatură specială care va putea face o hartă a subsolului până la o adânciume de câțiva metri, să nu fie alterate rezultatele.

 

 

 

 

În urma acestei investigații de o zi, cele mai importante lucruri care s-au descoperit sunt: un vârf de săgeată, un obiect care pare să fie un semn premonetar cu o vechime de 3.000 de ani, o bardă –  probabil medievală sau poate mai veche… S-au mai găsit bucăți mici de ceramică dacică, cartușe din primul și al doilea război mondial și monede interbelice.

 

Vărf de săgeată

 

Posibil semn premonetar cu o vechi de aproximativ 3.000 de ani

 

Bardă

 

Săptămâna viitoare va începe investigația arheologică principală, care va dura una sau două săptămâni, în urma căreia vom avea o hartă a subsolului și vom ști unde anume este zona cu cel mai mare potențial, pentru a fi săpată. Săparea sitului arheologic ar urma să înceapă în luna iunie, sub directa coordonare a echipei de arheologi condusă de domnul prof. Vasile Cotiugă.

Dacă este să tragem câteva concluzii în legătură cu acest eveniment, atunci aș spune că:

1. S-a dovedit că se poate iniția un astfel de proiect cu sprijin din mediul privat.

2. Arheologii amatori pot să colaboreze cu arheologii profesioniști.

 

3. Că românii sunt foarte doritori să se implice în astfel de proiecte.

Și cum de luni, 12 mai, începem săparea unui alt doilea șantier arheologic – cel de la Hîrtiești, Argeș (Movila Dacului), în parteneriat cu Universitatea din Pitești și Fundația Dignitas, putem spune că acest an se anunță unul foarte reușit și în ceea ce privește cercetarea arheologică.

 

În final, vă îndemn să veniți alături de noi ca voluntari sau să ne sprijinjiți financiar. Patrimoniul cultural românesc este și al dumneavoastră! Pentru mai multe detalii legate de modalitățile de sprijin, accesați acest site: http://www.geto-dacii.ro/

Vom reveni cu detalii despre mersul lucrărilor pe șantier…

Daniel Roxin

P.S. Specific (pentru cărcotași) că detectoriștii au scanat in interiorul sitului arheologic cu avizul Ministerului Culturii.

5 comments

  1. Buna. Felicitari pentru activitatea desfasurata. Bunicii mei au trait in satul Fedeleseni, foarte aproape de Oteleni…de la ei am auzit numeroase povestiri despre uriasii care au trait pe acele meleaguri si despre oase de uriasi descoperite de localnici….in sat ( Fedeleseni) exista o bisericuta din lemn de pe vremea lui Stefan cel Mare, poate merita atentie daca tot sunteti in zona

  2. Domnule Roxin felicitari.Ma bucur ca-l aveti alaturi pe domnularheolog Cotiuga dela Iasi.Daca doriti sa publicatiin revista noastra rezultate cercetarii va stau la dispozitie.

  3. Cautand informatii turistice in limba engleza despre Romania,pe langa site-ul promovat de voi(pe care l-am postat si eu in contul meu Google+),iata ce am gasit promovat pe site-ul ”Romania-explore the Carpathians garden” ca informatie istorica despre daci:
    – in josul paginii http://www.romaniatourism.com/history.html
    _ Catalin Gruia:”Ancient historians described them as a mysterious people of barbarians who knew how to make themselves immortals. Schoolteachers taught us to love them as our ideal ancestors. “Daco-maniacs” claim they were the first great civilization of the world. Who were, in fact, the Geto-Dacians?”
    http://www.catalingruia.com/dacians/
    Desigur,Lucian Boia(a lu’ Paprika)este pomenit drept istoric.Speram sa devina istorie de trista amintire!

    Cosmin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *