Categorii
Articole

Căciula dacilor – prezenţă în simbolistica mondială

Puţini dintre noi cunosc astăzi faptul că, în simbolistica antică, medievală şi chiar modernă şi contemporană, anumite elemente îşi au originea in cultura dacilor.

Acestea sunt preluări si adaptări fie ale unor simboluri militare dacice, cum este cazul draconesului (despre care am vorbit într-un articol postat recent), fie a anumitor practici religioase ale acestora sau cu inspiraţie din elemente de vestimentaţie purtate de strămoşii noştrii daci.

Pileusul dacic, de pildă, caciulă cunoscută şi sub numele de “bonetă frigiană”, semn al nobleţei şi al statutului social, fiind purtat de tarabostes, numiţi în sursele antice şi pileati, poate fi regăsit, în prezent, în simbolistica drapelurilor şi a stemelor de stat sau militare a unei serii întregi de ţări şi instituţii.

 

Dacii şi frigienii erau înrudiţi

 

Numeroşi autori antici vorbesc despre înrudirea dinre daci şi frigieni, ca aparţinători ai aceluiaşi mare neam al tracilor. Amintiţi iniţial de Homer, în Iliada, frigienii locuiau în Anatolia, Turcia de azi.

Despre primii regi ai acestui popor, printre care şi Midas, aflăm că erau din Tracia. Lui Midas, printre altele, i se atribuie inventarea naiului, instrument atât de drag românilor de astăzi.

Mai mult, autori precum Diodor din Sicilia, Herodot, Hyginius, Plinius sau Xenofon atestă faptul că însuşi Priam, regele Troiei de la momentul confruntării militare a troienilor cu grecii, era şi el, la rândul sau, trac.

Istoricul Iordanes relatează că dacii de neam s-au numit, la început, tarabostes, (probabil termenul dacic iniţial) iar apoi pileati, iar dintre ei se alegeau regii şi preoţii.

Aceste informaţii, coroborate cu însăşi legenda descendenţei romane din traco-troienii lui Eneas, ne poate duce cu gândul că, în cultura romană mai târzie, boneta frigiana a rămas simbol la libertăţii şi nobleţei, simbol moştenit de la strămoşii lor traci.

Caciula purtată de daci şi frigieni a devenit, în zona Imperiului Roman, un simbol al libertăţii, fiind purtată de sclavi în ziua eliberării lor, simbol care, în epocile urmatoare, până în prezent, s-a propagat păstrându-şi mesajul şi semnificaţia iniţiale.

De asemenea, în primele secole ale creştinismului, căciula dacică pătrunde şi în simbolistica religioasă, multe fresce bizantine înfăţisându-i pe cei trei magi, de pildă, purtând pileusul, obiect vstimentar inconfundabil şi clar de origine daco-tracă.

 

Pileusul, ca simbol al revoluţiei franceze

 

Marianna este numele dat Republicii Franceze în amintirea societăţii republicane “La Marianne”, care a activat pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Era o societate secretă, călăuzită de un comitet democratic refugiat la Londra, în frunte cu Ledru – Rollin, unul dintre conducătorii burgheziei radicale în timpul şi după revoluţia de la 1848 din Franţa, condamnat la deportare pentru acţiunile conspirative.

Cum această grupare lupta pentru înlăturarea regalităţii (Napoleon al III-lea) şi instaurarea republicii, cercurile reacţionare au botezat republica franceză cu numele societăţii “Marianna”. Şi acest nume, după victoria republicanilor, s-a impus şi s-a păstrat. Marianna este grafic reprezentată printr-o semănătoare care poartă bonetă frigiană.

Această bonetă, de culoare roşie, a fost adoptată şi de revoluţionarii francezi ca un semn de patriotism, ca o emblemă a luptei pentru libertate.

 

Simbolul dac, preluat de SUA şi America de Sud

 

În zilele noastre, pileusul dacilor, ca simbol al libertăţii, nobleţei şi independenţei poate fi regăsit pe stemele unor instituţii extrem de importante, precum cea a Senatului Statelor Unite ale Americii, a statului Iowa sau cea a Departamentului Apărării din aceeaşi ţară. De altfel, pileusul este utilizat ca simbol de armata SUA încă din anul 1793.

De asemenea, imaginea căciulii dacice a fost preluată de multe ţări din America Latina şi de Sud, ca simbol al eliberării de sub domniaţia spaniolă.

De altfel, la nivelul întregului continent sud-american, simbolul despre care vorbim este unul asociat cu noţiunea de libertate, egalitate de şanse şi independenţă.

Dintre ţările ce folosesc astăzi acest simbol amintim Argentina, Nicaragua (stema adoptată în 1823), Haiti (simbol adoptat în 1986), El Salvador (simbol adoptat în 1912), Cuba (din 1906), Columbia (din 1834), Bolivia, dar şi Paraguay, stat ce a preluat, pe reversul drapelului său, imaginea despre care vorbim.

Referitor la pileusul dacic, mai trebuie să spunem că imaginea sa fost utilizată şi în cazul unor emisiuni monetare, mai ales în Mexic între sfârşitul secolului 19 şi mijlocul secolului 20.

De asemenea, imaginea căciulii dacilor poate fi regăsită, ca simbol, şi pe unele monede franceze din perioada contemporană.

 

un articol de Valentin Roman

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

KOGAION – 10 argumente pentru a-i da Godeanului locul cuvenit

Când Strabon menţiona în cronicile sale Muntele Sfânt al geto- dacilor, nu bănuia că peste milenii subiectul Kogaion va stârni atâtea patimi. Controversele legate de localizarea sa au existat de la începutul cercetărilor istorice, fiind prezente în operele unor istorici  şi scriitori de marcă precum Densusianu, Haşdeu, Iorga, Pârvan sau Daicoviciu.

Probabil că pe râul  Sargeţiei va mai curge multă apă până să aflăm cu certitudine care este locaţia exactă a Kogaionului. Cert este că izvoarele scrise indică precis şi fără dubiu un unic  Munte Sfânt al geto-dacilor. Politica de a împăca şi capra şi varza indicând mai multe Kogaioane, termen pe care îl folosesc mulţi dintre respectabilii istorici, credem că se dovedeşte a fi una păguboasă.

Cu tot respectul pentru opiniile tuturor celor care situează Kogaionul în alte părţi, dar fără a fi întrutotul de acord cu acestea, venim astăzi să argumentăm plasarea Muntelui Sfânt al geto-dacilor, pe vârful Godeanu.

1. Vârful Godeanu se află înconjurat de cea mai mare concentrare de aşezări civile militare şi religioase reperate şi cercetate din toată Dacia (o situaţie identică o întâlnim în cazul Olimpului grecesc).

2. La poalele Godeanului sunt situate cele mai multe sanctuare din toată Dacia, 8 la Sarmizegetusa, 3 la Feţele Albe şi alte câteva zeci la Pustiosu, Rudele, Meleia şi Tâmpu.

3. Este singurul vârf care este vizibil de pe culmile tuturor cetăţilor dacice din zonă inclusiv de pe cetatăţile  Căpâlna şi Golu aflate la o distanţă apreciabilă de acesta.

4. Este singurul vârf din grupa de munţi Retezat-Godeanu care oferă o panoramă completă a văilor şi tuturor înalţimilor din această zonă. Sunt vizibile Valea Streiului de la izvoare până la vărsare şi Mureşul de la Alba până dincolo de limita dintre Arad şi Hunedoara. Se văd perfect lanţurile muntoase Şureanu, Parâng, Retezat, Vulcan, Poiana Ruscăi şi Metaliferi.

5. Conţine toate elementele descrise de Strabon şi Herodot în ceea ce priveşte relaţia vârf-sanctuare religioase-peşteră-apă sacră.

6. Denumirea de Godeanu dată unui vârf de 1600 de metri este una sacră provenind din prefixul indo-european god- Dumnezeu Divinitate.

7. Niciunde pe teritoriul de astăzi al Daciei nu există atâta concentrare de conservare a moştenirii dacice ca în acestă zonă care înconjoară Godeanul.  Platforma Luncanilor, Costeşti-Deal, Ludeşti-Deal, Grădiştea de Munte, Valea Rea, sunt tot atâtea locaţii în care cercetarea moştenirii dacice din punct de vedere etnologic, etnografic, demografic şi nu în ultimul rând, arheologic, dă roadele cele mai spectaculoase şi mai lămuritoare.

8. Gradul înalt de antropizare conferit de arealul din care face parte vârful Godeanu a permis permanent, pe tot parcursul anului o stabilitate şi chiar o dezvoltare demografică şi spirituală faţă de condiţiile  climaterice oferite de celelalte locaţii amintite a fi pretendente la titulatura de Muntele Sfânt.

9. Toate manifestările importante ale identităţii spirituale dacice din secolele 1 î.e.n. şi 1 e.n. izvorăsc din locaţiile din jurul Godeanului şi  stau sub semnul reformei deceniene, care polarizează toate energiile spirituale şi  conferă sub o formă închegată caracteristicile culturale ale religiei dacilor.

10. Ultimul argument vine din zilele noastre ca o dovadă de necontestat. In anul 2000 eclipsa de soare, eveniment astronomic ce se petrece odată la sute de ani distanţă a fost vizibil pe un cer fără urmă de nor, în toată măreţia şi splendoarea sa în zona Godeanu Sarmizegetusa. Un fapt care poate părea banal la prima vedere, dar excepţional atunci când facem precizarea că niciunde dincolo de arcul carpatic, eclipsa nu a fost vizibilă din cauza norilor de ploaie. Pendulând între miracolul divin, ştiinţă şi coincidenţă trebuie remarcat că acest eveniment de excepţie nu a fost vizibil nici măcar în lunca Grădiştei locaţie aflată la doar 4  kilometri de Sarmizegetusa.

Spuneam la început ca va mai curge multă apă pe râul Sargeţiei până să aflăm care este muntele ce a stârnit atâtea patimi. Din păcate probabil cu cât ne afundăm în presupuneri  fără argumente ştiinţifice mai mult, cu atât mai mult se va îndeparta momentul adevărului, iar apa Sargeţiei va seca, fără ca noi să fi aflat adevărul.

 

un articol de Vladimir Brilinsky

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

 

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Vacanţă de 7 zile la Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei

Venind în întâmpinarea celor care doresc să descopere fascinantul centru spiritual al dacilor din Munţii Orăştiei şi poveştile uimitoare ale acestor locuri, am lansat, împreună cu Agenția de turism Bonsi Travel  proiectul „Vacanţă de 7 zile la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei”.

Într-un cadru pitoresc, încărcat de istorie şi tradiţii ancestrale, vă aşteaptă 7 zile de incursiuni în locurile de taină străbătute altădată de Decebal, Burebista sau Deceneu.

Invitatul permanent al acestui proiect este jurnalistul Vladimir Brilinski, „Paznic” al cetăţilor dacice de mai bine de 20 de ani, un om care poate să conducă firul poveştii acestui spaţiu până în vremuri de mult uitate…

Cele două vacanţe din acest an se desfăşoară între 8 și 15 iulie, respectiv între 5 și 12 august. Iată programul incursiunilor, pe zile:

Sosirea: duminică după-masă. Seara – întâlnirea cu organizatorii, prezentarea programului, vizionarea unui film documentar sau a unei emisiuni tv despre geto-daci.

Ziua 1: dimineaţa – vizitarea cetăţii Blidaru, cea mai puternică fortificaţie a sistemului defensiv din Munţii Orăştiei; după masă – competiţie de tras cu arcul; seara – vizionarea unui film documentar sau a unei emisiuni tv despre geto-daci.

Ziua 2: dimineaţa – vizitarea Sarmizegetusei, centrul spiritual al dacilor; după masă – vizitarea Copacului Vieţii din Valea Anineşului; seara – vizionarea unui film documentar sau a unei emisiuni tv despre geto-daci.

Ziua 3: dimineaţa – vizitarea cetăţii Piatra Roşie; după masă – prezentarea armelor tradiţionale ale dacilor (falxul şi sica ) şi a tehnicilor de luptă folosite de daci. Simularea unor scene de luptă; seara –  vizionarea unui film documentar sau a unei emisiuni tv despre geto-daci.

Ziua 4: dimineaţa şi după masă – incursiune pe muntele Godeanu, muntele despre care se crede că ar fi sacrul Kogaion; seara –  vizionarea unui film documentar sau a unei emisiuni tv despre geto-daci.

Ziua 5: dimineaţa – vizitarea cetăţii Costeşti, reşedinţa regelui Burebista; seara – foc de tabără cu relatări despre evenimentele magice care încă se petrec în Munţii Orăştiei.

Ziua 6: dimineaţa – vizitarea cetăţii Fetele Albe; după masă – vizitarea Crucii din Vis; seara – vizionarea unui film documentar sau a unei emisiuni tv despre geto-daci.

Ziua 7: dimineaţa – vizitarea bisericii Densuş, cea mai veche biserică din piatră de pe teritoriul României; după masă: vizitarea Mânăstirii Prislop şi a mormântului Părintelui Arsenie Boca.

Pentru mai multe informaţii şi înscrieri, intră aici:

Vacanță de 7 zile la cetățile dacice din Munții Orăștiei

Categorii
Articole Emisiuni TV

Fascinanta Dacie. Sarmizegetusa și hoții de comori (video)

Tweet

Într-un areal extrem de important – cel al cetăților dacice din Munții Orăștiei – cercetat arheologic într-un procent mai mic de 5%, hoții de comori au făcut multă vreme legea sub acoperirea unor peronaje sus-puse…

Daniel Roxin și jurnalistul Vladimir Brilinski vă dezvăluie, într-o emisiune incendiară,  lucruri incredibile despre Sarmizegetusa și istoria căutătorilor de comori, despre interesele rețelelor de trafic cu obiecte de patrimoniu și sabotarea cercetării arheologice.

Mai mult, veți avea surpriza să aflați că filmul “Dacii”, al lui Sergiu Nicolaescu, este mai degrabă o ficțiune pe teme istorice decât un film istoric veritabil.

Emisiunea “Adevăruri Tulburătoare” poate fi urmărită, în direct, pe Naşul Tv, în fiecare vineri de la ora 22:00 şi, în reluare, în fiecare sâmbătă de la ora 18:00 şi în fiecare duminică de la ora 12:00. Mai multe detalii aici http://adevaruldespredaci.ro/?p=454

 

Vizionare plăcută!

Vacanță de 7 zile la cetățile dacice din Munții Orăștiei
Află mai multe aici:
http://locuridetaina.ro/?p=1149

Categorii
Articole

DACII. Dezvăluiri: cine erau legionarii romani?

 

Teoria romanizării Daciei după anul 106 conţine multe elemente care nu pot fi susţinute de istoria noastră oficială, iar logica elementară ne obligă să punem semnul întrebării atunci când disecăm fiecare explicaţie adusă de aceasta.

Vom încerca, în rândurile de mai jos, să întelegem ce structură etnică aveau trupele folosite de Traian în războaiele cu dacii şi cât de “romani” erau, genetic, soldaţii care le formau.

 

Legiunea XIII Gemina, focar de “romanitate” cu ajutor…sirian şi sarmat

 

Legiunii XIII Gemina îi revenea, în mod special, paza ţinutului aurifer. Întreg drumul de-a lungul Mureşului era păzit de detaşamente ale legiunii de la Apulum, instalate în staţiunile militare de la Micia, Bulci, Sânicolaul Mare, Cenad, fapt dovedit de cărămizile cu ştampile descoperite în aceste localităţi, potrivit lui Adrian Bejan, în lucrarea “Istoria Daciei romane”. Atunci când vorbim despre această unitate, trebuie precizat că membrii cohortelor sale auxiliare erau recrutaţi din afara Italiei. Asfel, arcaşii erau sirieni, iar cavaleria era alcatuită din sarmaţi.

Între 106-268 d.C. este staţionată la Apulum (Alba-Iulia), devenind principala legiune din Dacia, până la retragerea aureliană. Soldații lăsaţi la vatră primesc terenuri agricole în Dacia. Însă, un element extrem de important, membrii trupelor auxiliare primeau cetăţenie romană abia după finalizarea stagiului militar, ceea ce înseamnă că mare parte dintre ostaşii romani care au participat la războaiele dacice nu doar că nu aveau sânge roman, dar nici măcar juridic nu aveau statut de cetăţeni ai imperiului.

 

Ofiţeri romani, soldaţi de peste tot

 

Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale Imperiului Roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim britani din Anglia de azi, asturi şi lusitanieni din peninsula Iberică, bosporeni din nordul Mării Negre, antiocheni din regiunile Antiochiei, ubi de la Rin, din părţile Coloniei, batavi de la gurile acestui fluviu, gali din Galia, reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, comageni din Siria, până şi numizi şi mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Românilor, I, 1942,p.130).

În secolul al II-lea, comandanţii armatei romane erau recrutaţi, ca şi până atunci, din rândul clasei avute. Cei mai de seamă comandanţi pe vremea lui Traian făceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei proveneau din cel al cavalerilor.

Garda pretoriană era alcatuită din cetăţeni născuţi în Italia, şi, parţial, din cetăţeni romani din Spania, Noricum şi Macedonia. Vespasian a dus o politică de urbanizare, mai ales a părţii occidentale a imperiului, cu scopul de a acorda cetăţenia romană la cât mai mulţi locuitori, ceea ce îngăduia recrutarea în legiuni a unor soldaţi din oraşele provinciilor occidentale. Această politică a dus la restrângerea influenţei Romei şi a Peninsulei Italice în cadrul imperiului.

 

Pretorienii: elita armatei romane formată din gali, africani şi celţi

 

Dio Cassius menţionează faptul că, sub Septimus Severus, garda pretoriană, care trebuia să fie formată în majoritate din cetăţeni romani din Peninsula Italică, este alcatuită din soldaţi veniţi din toate provinciile. Informaţiile privind “latinitatea” pretorienilor sunt extrem de relevante, izvorând din însăşi ariile de recrutare: cohorta I Antiochesium: recrutată din Antiochia-Siria;  cohorta I Augusta Nervia pacensis Brittonum miliaria: recrutată în  Britania, cohorta I-Aurelia Brittonum miliaria Antoniniana: recrutată în Britania; cohorta IX Batavorum miliaria equitata: recrutată din batavi (trib  germanic), cohorta  I Bracaraugustarorum: recrutată din tribul hispanic al  bracarilor, cohorta III Brittonum: recrutată din britani, cohorta I Cretum: arcaşi din Creta; cohorta II Flavia Bessorum: recrutată din tribul trac al bessilor, cohorta I Flavia Commagenorum: recrutată din commageni (Asia Mica), cohorta IV Cypria civium Romanorum: recrutată din Cipru,; cohorta II Flavia Numidarum miliaria equitata: recrutată din africani  numizi; cohorta III Gallorum: recrutată din celţi (gali); cohorta V  Gallorum equitata: recrutată din celţi (gali); cohorta I Hispanorum veterana quingenaria equitatata: recrutată din  hispanici; cohorta I Lingonum: recrutată din Britania sau cohorta I Tyriorum sagittariorium: arcaşi fenicieni.

 

Armata, ca factor al aşa-zisei romanizări

 

Ţinând cont de componenţa pestriţă a trupelor romane ce au participat la războaiele cu dacii şi, ulterior, la componenţa unităţilor cantonate pe teritoriul regatului lui Decebal, putem afirma, fără ezitare, că armata romană nu poate fi considerată un element aducător de romanitate. Motivaţia este simplă şi logică şi este reprezentată de faptul că, în mai toate teritoriile ce foloseau drept arii de recrutare, din Britania până în Siria, astăzi nu se vorbesc limbi de origine latină. Şi dacă tocmai la ei acasă aceşti soldaţi foloseau alte limbi, cum ar fi putut ei contribui eficient la impunerea latinei în Dacia?

De asemenea, din punct de vedere religios, armata romană era la fel de pestriţă pe cât era etnic, în sensul că fiecare grup etnic îşi “purta” după el propriul panteon de zei naţionali.

Mai mult, cum ar fi posibil ca aceşti legionari să fi adus limba latină în Dacia, în timp ce, în cele mai multe teritorii unde au desfăşurat misiuni, nu au reuşit?

Aceeaşi logică se poate aplica şi în cazul coloniştilor aduşi de romani în Dacia, care, evident, proveneau din zone la fel de diverse precum legionarii. Şi, dacă avem în vedere că Dacia reprezenta o zonă nu foarte liniştită, fiind la graniţa imperiului şi fiind supusă intens atacurilor dacilor liberi, ne-am putea gândi că numărul acestor colonişti a fost destul de mic în comparaţie cu numărul dacilor şi că au fost absorbiţi de aceştia destul de uşor şi rapid.

Un semn în acest sens este reperzentat de lipsa aproape totală a coloniilor romane în Dacia, a construcţiilor cu caracter cultural şi religios, precum templele si bibliotecile, instituţii ce ar fi reprezentat focare de cultură romană.

 

un articol de Valentin Roman

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 

Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Preemţiunea dacică

Există în istoria omenirii multiple exemple de erori „ştiinţifice” care s-au dovedit fatale cunoaşterii şi adevărului. În numele acestor erori s-au luat mii de vieţi omeneşti. Au fos arşi pe rug, traşi pe roată, decapitaţi, spânzuraţi, rupţi în patru de patru cai din patru zări, lapidaţi, ghilotinaţi, otrăviţi, sau împuşcaţi, oameni a căror vinovăţie a fost aceea de a fi susţinut adevărul natural. Rând pe rând, minciunile au căzut sub aspra pedeapsă a ştiinţei şi a revelaţiei imanente. Pământul nu mai este plat, soarele nu se mişcă de fel în jurul pământului, vrăjitoriile sunt demolate, relativitatea şi călătoriile spaţiale sunt acceptate, civilizaţiile nonpământene sunt deja aievea, piramidele s-au activat energetic, vibraţia pămîntului s-a decodificat în limbajul cifrelor, Isus este printre noi, şi încă nu credem.

Asemenea marilor erori care au schilodit conştiinţa umanităţii, se perpetuează încă minciuna fabricată asupra existenţei ancestrale a unei civilizaţii celeste creată după legile divine. Civilizaţia traco-geţilor este memorialul durerii protoistoriei devenirii umanităţii. Se poate întreba un anume, cu acceptabilă maliţie, de ce despre geţi sau daci într-o temă de istorie medie, chiar recentă după alţii, referitor la un subiect de-a dreptul minor!

Există şi această abordare a „temei minore” din partea unor istorici simbriaşi când vine vorba despre sorgintea şi status-quo-ul Basarabiei masagete! Folosesc abrupt atributele eponimice pentru-că nu îmi pot permite să consum spaţiul editorial cu explicaţii justificative pentru unii care, fie că habar nu au despre ce este vorba, fie că nu vor să accepte, precum inchizitorii de altă dată, decât „adevărul” lor!

În filosofia simplă a acestui demers scriitoricesc se regăseşte simpla intenţie de a restitui un adevăr care a fost siluit de mai bine de două milenii, dar cu predilectă perfidie în ultimile două secole. Marele arial al existenţei geto-dacice, dovedite cu acte în regulă şi exprimate de surse istorice incontestabile cuprindea, începând cu mileniul al şaselea înainte de Cristos, teritoriile din Europa Alpino-Carpatiană, bazinul Mării Negre (numită de greci, Marea Getică), până dincolo de Caucaz. Nu avem date, cel puţin prin cunoaşterea oferită de cercetarea la zi, dacă existau şi în ramurile uraliene, dar putem avansa prezumţia unei atari abordări.

Este cert însă, prin ceea ce a dovedit Carolus Lundius, marele magister al regelui suedez Carol al XI-lea, în lucrarea sa „Zamolxis, primus getarum legislator”, ca şi populaţiile scandinave se revendică din obârşia geţilor carpatieni. „Zamolxis, în pergamentele noastre Samolses. La el sunt raportate începuturile legilor paternale şi aceasta este o certitudine. Cine este el şi de unde vine? El aparţine Geţilor, care sunt aceeaşi cu Goţii şi Sciţii”. Astfel îşi începe rezumatul primului capitol, Carolius Lundius. Afirmaţia că geţilor li se mai spuneau şi sciţi vine dintr-o laborioasă muncă de investigare ştiinţifică, astăzi cunoscută nouă, care reproduce tabela comparativă a denumirilor aceluiaşi popor hiperboreean în limbile vremilor apuse. Dar unde se plasau geografic sciţii? La nord de paralela 45, deasupra Mării Getice unde se rătăceau în zăpezile nordului toate oştile persane.

Referindu-se la ţinutul ancestral de origine al suedezilor, Lundius spune că „prin numele de Svithiod se desemna tot ce era la vedere în nord; celelalte domnii s-au numit altădată trac-thus (ţinut întins) acesta traducându-se ca o reuniune de ţinuturi ale unui foarte întins imperiu – la nivelul universului.(…) ţinutul svithiod fiind situat la nord de Marea de Azov, în cel mai nordic punct chiar, are un climat foarte aspru, regiunea fiind secătuită de ger şi zăpadă”.

Fără a mai acumula alte argumente şi nume de autori ai vremilor apuse, fără a plusa pe un stil comprehesiv de opulenţă doctă, venim cu logica deductivă a surselor astfel: spaţiul hiperboreean, cel cuprins la nord de paralela 45, a aprţinut pe toată dezvoltarea sa continentală geţilor, populaţie de provenienţă primordială, care-şi denumeau ţinutul trac-thus, adică ţinutul întins, preluat de alte seminţii pe limba lor ca fiind Tracia. Teoria „marii migraţii hiperboreene” a fost elaborată de Vasile Lovinescu dar abordarea sa în discursul ştiinţific elaborat este de dată recentă, tocmai pentru că descoperiri recente între puncte diametrale, din Irlanda şi până în Japonia, converg către o sursă de spiritualitate unică provenită din intersecţia paralelei şi meridianului 45. Măsuraţi-le şi reprimaţi-vă perplexitatea!

Comunitatea antropologilor, istoricilor şi mai nou a lingviştilor sunt eminamente de acord că vastul teritoriu riveran Dunării cuprins între Carpaţii Slovaciei şi nordul Greciei, de al bazinul Tisei la Nistru, gurile Bugului şi Marea Neagră a fost locuit în antichitatea istorică cunoscută, de marele popor atlanto-euro-asirian al tracilor, denumire dată după toponimul lingvistic al teritoriului şi nu după sorgintea gentilică. Această masă umană cuprindea peste o sută de formaţiuni tribale şi gentilice despre care însuşi Herodot afirmase că sunt „cel mai numeros popor după inzi”. Grecii aveau să recunoască, de la Homer încoace, că geţii erau cei mai puternici şi se singularizau prin omogenitatea limbii şi cultura spirituală extrem de avansată.

Numele si neamul

Numele de geţi era folosit cu precădere de către greci în timp ce, după ce s-au fondat la 753 ad romanii aveau să le spună daci, păstrând după, ştiinţa noastră, numele ancestor al fondatorilor troieni. Că li se spuneau geţi sau daci este superfluu atât timp cât Strabon a concis că ei formau acelaşi popor, „vorbind aceeaşi limbă”.

Pliniu cel Bătrân susţinea că dacii şi tracii sunt acelaşi neam, numai străinii îi numeau diferit după locul lor. Fapt reluat după 1600 de ani de către Johannes Magnus Gothus (1488-1544) în voluminosul său tratat care relatează istoria tuturor regilor geţi şi sueoni. Printre altele el explică desele etnonime forţate provenite din percepţia spaţialităţii de dispunere. Citez: „ba mai degrabă cred cred că este vorba de o diversitate a idiomurilor din partea celor care guvernau, căci acasă li s-a spus Vestrogeţi – Geţilor de Apus, Geţi şi Ostrogeţi – Geţilor de Răsărit (în latina de editare: Vestrogetae hoc est occidentales getae, getae et Ostrogetae hoc est orientales), iar pe alte meleaguri în idiomuri străine – când Samageţi, când Masageţi; celor pe care Strabon, în cartea a XI-a îi numeşte Geţii de Răsărit, li se va spune Tirsageţi; aşadar, atât Grecii cât şi Latinii i-au numit pe aceştia Goţi/Geţi cu un termen comun, trimiţând la acelaşi neam”. 

Imensitatea spaţială a răspândirii neamului geto-dacilor nu este doar o figură de stil preluată în mod reflex de la un secol la altul ci o realitate transferată în cunoaşterea lumii de marii învăţaţi ai lumii. Pitagora, cel ce a cunoscut tainele din Memfis şi a stat la sfat cu Zoroastru şi Brahme, după ce s-a purificat în apele Gangelui, avea să remarce imperativ către locuitorii din Crotona: „călătoreşte la geţi, nu ca să le dai legi, ci ca să tragi învăţăminte de la ei. La geţi pământurile sunt fără margini, toate câmpurile sunt comune. Şi dintre toate popoarele, sunt cei mai înţelepţi, spune Homer”. Este de cuviinţă să asociem aici spaţiul geto-dac cu cel hiperboreean dată fiind multitudinea de referiri ale unor texte, la cele două sintagme. Asfel, Pindar (aprox. 518-438), poetul grec şlefuitor de limbă elină decomprimă mitul lui Apollo ca zeu abstract şi face afirmaţia conform căreia, după zidirea Troiei, s-a întors în tărâmul său de origine, la nord de Istru, la hiperboreeni.

Autorul superbei capodopere „Eneida”, Vergillius Maro (70-19) scria despre Orfeu: „singuratec, cutreiera gheţurile hiperboreene şi Tanais (denumirea antică a râului Don!) acoperit de gheţuri, şi câmpiile niciodată fără zăpadă, în jurul munţilor Riphei (denumirea antică a munţilor Carpaţi!), până ce femeile trace, mâniate de dispreţul său, îl sfâşiară” şi în text latin: „solus hyperboreas glacies, Tanaimque nivalem/Arvaque Riphei nunquam viduata pruinis/Lustrabat, raptam…”. Aşadar, spaţiul hiperborean se suprapune în identic cu cel al geţilor nemuritori, iar tentaţiile de a fi însuşit de alte popoare, târziu apărute, sunt nevrednice şi sperjure.

De altfel, ne sunt cunoscute eforturile armenilor, georgienilor, ruşilor, azerilor şi chiar a turcilor şi perşilor de a-şi demonstra paternitatea asupra mitului reginei-zeiţă Tomiris, amazoana celor o mie de care, ce avea să-l decapiteze pe Cirus cel Mare, aruncându-i capul în vasul plin cu propriul sânge rostind: „bea şi te satură, însetatule de sânge!”. Dar regina Tomiris nu este un simplu mit. Ea a existat în carne şi oase, cerută fiind de soţie de către însuşi Cirus, întemeietorul imperiului Persan. Ea a existat ca regină reală, şi nu doar legendă în spaţiul nordo-pontic, până la Marea Caspică, controlând vastul teritoriu al masageţilor, ramura estică, cu denumirea specifică, din neamul traco-geto-dacilor.

Că acest uriaş popor avea rădăcina endogenetică şi conştiinţa aparteneţei comune, vine să ne o confirme şi simplul fapt că numele Spargapeithes, fiul reginei Tomiris, ucis de Cirus, a fost luat şi purtat de un rege al agatârşilor (Ţara Haţegului de azi) din Transilvania. Aveam, totodată, să constatăm şi din referirile lui Plutarh, că Alexandru cel Mare, după victoria de la Gaugamela, a mers la mausoleul din Pasargada închinat lui Cirus, având exactă ştiinţă că acesta fusese ucis de ancestorii săi din neamul tracilor de răsărit.

Nu ne propunem pe mai departe să dezvoltăm exhaustiv textul cu date sprijinitoare nefiind în intenţia noastră de a produce un compendium, ci doar să prezentăm ipoteza de lucru din care se extrage, prin sute de demonstraţii similare o concluzie fundamentală. Această concluzie este simplă: spaţiul carpato-pontic-caucazian a fost paleovatra de etnogeneză şi de continuitate ereditară a civilizaţiilor succesive produse de traco-geto-daci.

Dreptul transmis peste secole

Schimbarea refluxă a sensurilor migraţiilor populaţiilor indoeuropene şi apariţia maselor de populaţii nomade sălbatice, au produs un curs istoric ostil populaţiilor băştinaşe şi au schimbat natura rânduirii primordiale. Acest proces a fost lent şi continuu, dar întotdeauna a fost însoţit de o rezistenţă genetică şi spirituală uriaşă. Restrângerea spaţiului de identitate, prezervată prin această rezistenţă imaterială, a fost posibilă din partea cotropitorilor ca urmare a uciderii dreptului la simbolistică, limbă, onomastică şi toponimie. Cercetători istorici contemporani, paleolingvişti de bună credinţă, surse creştine premoderne din arhivele Vaticanului sau cele ale Bizanţului, evidenţiază tot mai argumentat adevărurile cu grijă dosite de beneficiarii de astăzi ai mistificărilor trecute.

În fapt, afirmarea dreptului ereditar al românilor asupra teritoriilor prezervate prin acestă rezistenţă la care am făcut referire, nu este o provocare ci un act de demnitate identitară. A nu şti un adevăr şi a te lăsa la cheremul afirmaţiilor altora, luându-le de bune, nu pare a fi o vinovăţie atât de mare. Poate fi cel mult tratată ca naivitate sau stupizenie pardonabilă. Dar a şti adevărul şi a-l abandona dintr-o lehamite istorică, este o crimă de neiertat. Cazul Basarabia este elocvent. 1812 este un act de cotropire barbară, care prin acţiuni lente, dar indelungate au produs distrugerea capacităţii de regenerare a unei naţii ancestrale. Asasinatele în masă de atunci, de mai apoi, şi de curând au fost şi vor fi tratate de noi ca distrugere de patrimoniu universal. Crimele asupra umanităţii vor rămâne pe mai departe imprescriptibile.

Şi tot în aceaşi categorie intră şi distrugerile patrimoniului universal. Cazul Basarabia trebuie să devină o problemă de conştiinţă a umanităţii moderne. Banditismul migratorilor nu mai trebuie să producă distrugeri de artefacte ale civilizaţiilor fondatoare. Deptul geto-dacic este unul de preempţiune. Este un drept universal acceptat şi recunoscut. Şi acest drept nu se negociază cu nimeni!

un articol de General (rez.) dr. Mircea Chelaru

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

Categorii
Articole

Perioada pre-romană (audio)

Emisiunea “Rădăcinile dacice ale poporului român” din care face parte episodul “Perioada pre-romană” este realizată de Profesor dr. Mihai Popescu la http://www.radiovoceasufletului.ro/.

Muzică și emisiuni pentru sufletul tău!

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulțumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

 

 

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Dacii – Noi dezvăluiri

De la sfârșitul lunii iunie, în premieră națională, pe Nașul Tv.

Continuând filmul “Dacii – Adevăruri tulburătoare”, documentarul  “Dacii – Noi dezvăluiri”  vine cu alte informații bulversante despre istoria străveche a acestor meleaguri. În lumina noilor dovezi istorice, teoria romanizării Daciei apare și mai lipsită de conținut. Continuitatea dacilor pe aceste meleaguri, după cucerirea romană, se arată a fi dincolo de orice discuție… Dar, poate, cel mai șocant lucru pentru majoritatea românilor este faptul că acele rezultate ale studiilor de paleogenetică (prezentate în primul film) în care se spune că o parte dintre italieni sunt înrudiți genetic cu populațiile care au locuit în România acum 3.000 – 5.000 de ani, se dovedesc a fi confirmate de o serie de izvoare istorice antice!…

Așadar, de la sfârșitul lunii iunie, în premiră națională pe Nașul Tv, un alt film documentar care va aduce la lumină informații uimitoare: “Dacii – Noi dezvăluiri”.

 

Daniel Roxin

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulțumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

 

Categorii
Articole

Dacii în conștiința românilor (audio)

Emisiunea “Rădăcinile dacice ale poporului român” din care face parte episodul “Dacii în conștiința românilor” este realizată de Profesor dr. Mihai Popescu la http://www.radiovoceasufletului.ro/.

Muzică și emisiuni pentru sufletul tău!

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulțumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html

Categorii
Articole

Plăcuțele de la Tărtăria (audio)

Emisiunea “Rădăcinile dacice ale poporului român” din care face parte episodul “Plăcuțele de la Tărtăria” este realizată de Profesor dr. Mihai Popescu la http://www.radiovoceasufletului.ro/

Muzică și emisiuni pentru sufletul tău!

 

Înscrie-te la Newsletter (pe Home) și află primul despre cele mai importante articole pe care le postăm! Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulțumim!

 
Călătorește în locurile de taină ale României! Un proiect unic de turism http://locuridetaina.ro/

 

A apărut volumul 2 al cărții POVEȘTILE MAGICE ALE DACILOR. Disponibil aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-copii.html